Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

VIDEO Isprava unui tânăr din Strășeni! A furat un automobil din Chișinău și s-a pornit acasă. Ce pedeapsă riscă

05 Iul. 2022, 11:38
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
05 Iul. 2022, 11:38 // Societate //  Realitatea.md

Va plăti o amendă usturătoare sau va sta după gratii pentru comiterea unei infracțiuni. Vizat este un tânăr de 19 ani, originar din orașul Strășeni, suspectat de răpirea și accidentarea unui automobil de marca „Volvo”. Conform informațiilor furnizate de oamenii legii, acesta ar fi sustras mașina de pe strada Calea Ieşilor, pe timpul nopții, prin deteriorarea lacătului, după care s-a deplasat spre orașul de baștină.

„Pe traseu, tânărul ar fi  pierdut controlul volanului și a intrat într-un pilon, părăsind locul comiterii accidentului. Așadar, în urma acțiunilor de investigație și urmărire penală ale polițiștilor capitalei, suspectul a fost identificat și reținut”.

La moment acesta este cercetat penal în stare de libertate, iar conform legislațieiriscă amendă în mărime de până la 67 500 de lei sau închisoare de la 1 la 3 ani.

Astfel, în vederea prevenirii şi combaterii infracţiunilor de acest gen, Poliția vine repetat cu recomandări:

  • DOTAŢI autoturismul cu un sistem de alarmă pe bază de senzori ce se aplică pe geamuri şi capote, ceea ce îşi dovedeşte întotdeauna eficienţa.
  • VERIFICAŢI dacă geamurile sunt închise şi portierele asigurate atunci când părăsiţi autoturismul, chiar şi pentru câteva minute.
  • Asiguraţi-vă că nu aţi lăsat cheile în contact.
  • Pe timpul nopţii, parcaţi autoturismul în locuri special amenajate şi iluminate, aflate în zona de acţiune a patrulelor de poliţie.
  • NU păstraţi la vedere în autoturism bunuri de valoare (genţi, poşete, borsete, acte de identitate, documente, cărţi de credit, aparatură audio-video, telefoane mobile etc.).

În momentul în care observaţi că se comit asemenea infracţiuni, nu ezitaţi să apelaţi imediat la 112.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 16:59
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
02 Nov. 2026, 16:59 // Slider //  Vlada Ciorici

Apărarea lui Vladimir Plahotniuc insistă ca mai multe bunuri puse sub sechestru în dosarul în care acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare să fie deblocate. Avocații susțin că niciunul dintre bunurile vizate nu este înregistrat pe numele inculpatului. Procurorul de caz, Alexandru Cernei, s-a opus solicitării și a cerut instanței să o respingă.

Cererea a fost examinată luni, 2 noiembrie, la Curtea de Apel, în cadrul ultimei ședințe din etapa pregătitoare pentru examinarea apelurilor depuse în dosarul lui Plahotniuc.

„Niciunul dintre bunurile sechestrate nu este înregistrat pe numele inculpatului. Sunt înregistrare pe societăți comerciale din Republica Moldova ale căror asociați sunt, la rândul lor, companiile din Belize și din Olanda ori persoane din Republica Moldova.”, explică avocații lui Plahotniuc.

Procurorul a susținut însă că există copii ale unor documente care ar demonstra cine sunt beneficiarii efectivi ai bunurilor și cui le aparțin acestea în realitate.

„Toate copiile care demonstrează beneficiarul efectiv și cui aparțin aceste bunuri în realitate urmează să fie cercetate în continuare”

Magistrații au decis să se pronunțe asupra cererii odată cu examinarea fondului cauzei.

De luni, 16 noiembrie, instanța va începe examinarea propriu-zisă a apelurilor depuse atât de procurori, cât și de avocații lui Vladimir Plahotniuc. Prima etapă va include prezentarea poziției acuzării față de sentința din 22 aprilie 2026, prin care fostul lider democrat a fost condamnat la 19 ani de închisoare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că tot în ședința din 2 noiembrie, avocații au cerut recuzarea procurorului Alexandru Cernei. Judecătorii au respins cererea.

Avocații lui Plahotniuc au cerut recuzarea procurorului. Care este motivul

În total, au fost sechestrate peste 30 de bunuri imobile: de la clădiri aflate în construcție până la edificii administrative, apartamente, încăperi nelocative și terenuri. Printre acestea se numără, de exemplu, un bloc locativ de 836 de metri pătrați, evaluat la 17,4 milioane de lei, dar și o clădire administrativă în construcție, de 5222 metri pătrați, evaluată la 142,8 milioane de lei.

Pe numele Oxanei Childescu, fosta soție a lui Vlad Plahotniuc, sunt înregistrate 11 încăperi, dar în sentință nu este specificată destinația lor. Prețurile lor variază între 59.400 de lei și 24,6 milioane de lei.

De asemenea, procurorii au aplicat sechestre pe companiile care au făcut parte din imperiul mediatic al lui Plahotniuc, pe capitalul social de 2,1 milioane de lei al companiei Argus-S, care până în 2019 asigura paza lui și a afacerilor sale, pe un automobil Skoda Octavia, pe capitalul social al companiei „Constar Invest” și imobilele deținute de ea.

Amintim că Vladimir Plahotniuc a fost condamnat, la 22 aprilie, la 19 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”. Procuratura Anticorupție a contestat sentința pe 6 mai și solicită majorarea pedepsei la 25 de ani de detenție.

Fostul lider democrat a fost găsit vinovat pe cinci capete de acuzare, printre care constituirea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani. Potrivit procurorilor, acesta ar fi beneficiat de aproape 39,3 milioane de dolari și 3,5 milioane de euro, bani sustrași din trei bănci comerciale.