Pentru Chișinău, scrutinul francez din 2027 reprezintă mai mult decât schimbarea unui președinte într-o țară prietenă. El poate modifica împrejurările politice în care Republica Moldova își negociază viitorul european. Iar un stat vulnerabil trebuie să-și pregătească opțiunile înainte ca evoluțiile externe să-i restrângă libertatea de alegere.

Blocajul intervenit la 20 octombrie în avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova și Ucrainei la Uniunea Europeană oferă Chișinăului o lecție incomodă. Potrivit informațiilor publicate de presă, care citează surse diplomatice europene, Ungaria s-a opus unui nou pas procedural, chiar după satisfacerea unor solicitări anterioare. Episodul nu echivalează cu închiderea perspectivei europene, dar arată cât de ușor poate fi încetinit un proces prezentat uneori publicului drept o succesiune previzibilă de reforme și evaluări.

Pentru Republica Moldova, concluzia este esențială: reformele sunt indispensabile, însă ele nu elimină riscul unui veto politic. Admiterea unui nou membru presupune acordul unanim al statelor membre și ratificarea tratatului de aderare potrivit procedurilor constituționale ale fiecăruia. Chișinăul poate îndeplini condițiile care îi revin fără a putea controla rezultatul alegerilor sau calculele guvernamentale din capitalele europene.

Politica externă responsabilă ia în calcul și scenariile nefavorabile

În acest context trebuie privite alegerile prezidențiale franceze din 2027. Pentru un stat aflat la frontiera războiului și supus presiunii rusești, competiția pentru Palatul Élysée nu constituie un spectacol politic îndepărtat. Ea privește capacitatea Europei de a sprijini Ucraina, disponibilitatea sa pentru extindere și continuitatea angajamentelor asumate față de Republica Moldova.

Sondajele publicate în Franța indică o poziție puternică a lui Marine Le Pen, în timp ce adversarii săi își dispută accesul în turul al doilea. Un sondaj prezentat de Public Sénat îi plasează pe candidatul stângii extreme Jean-Luc Mélenchon și pe centristul Édouard Philippe la egalitate în urma liderei dreptei naționaliste. Aceste rezultate exprimă raportul de forțe din momentul măsurării, nu verdictul anticipat al scrutinului. Campania, mobilizarea electoratului și configurația finală a candidaturilor pot schimba substanțial rezultatul.

Ar fi, prin urmare, imprudent să declarăm victoria lui Marine Le Pen inevitabilă. La fel de imprudent ar fi ca autoritățile moldovenești să-și construiască strategia pe presupunerea că ea nu poate câștiga. Politica externă responsabilă ia în calcul și scenariile nefavorabile, mai ales atunci când consecințele lor pot afecta securitatea și dezvoltarea țării pentru decenii.

Miza franceză depășește persoana unui candidat. Ea privește ascensiunea unei concepții politice care așază prioritatea națională în opoziție cu angajamentele de solidaritate europeană. Aplicată politicii de extindere, o asemenea orientare poate transforma sprijinul pentru statele candidate într-o perspectivă contestată electoral. Aplicată relației cu Ucraina, poate încuraja reducerea ajutorului și căutarea unei înțelegeri cu Moscova în care interesele statelor mici să cântărească prea puțin.

Acesta este riscul pe care Chișinăul trebuie să-l evalueze. Nu avem temei să prezentăm un eventual veto francez asupra aderării Republicii Moldova ca pe o decizie deja luată. Avem însă suficiente motive să analizăm ce s-ar întâmpla dacă, într-o capitală decisivă pentru politica europeană, susținerea extinderii ar fi înlocuită de condiționări suplimentare sau opoziție.

Data aderării nu depinde exclusiv de Chișinău

Franța nu este un actor oarecare în această ecuație. Greutatea sa politică, militară și economică îi permite să influențeze prioritățile întregii Uniuni. Emmanuel Macron a susținut consolidarea apărării europene și a deschis dezbaterea privind rolul descurajării nucleare franceze în protejarea aliaților continentali. Aceste inițiative indică amploarea responsabilității pe care Parisul și-o poate asuma pentru securitatea Europei.

O schimbare de orientare la Élysée nu ar desființa automat solidaritatea europeană. Uniunea are instituții, alte centre de putere și interese comune care nu dispar după un scrutin. Dar o Franță mai puțin angajată ar putea face deciziile mai lente, compromisurile mai costisitoare și sprijinul pentru vecinătatea estică mai nesigur. Pentru Republica Moldova, chiar și această diminuare a capacității europene de acțiune ar avea consecințe serioase.

Prima ar fi de securitate. Capacitatea Ucrainei de a rezista agresiunii ruse reprezintă un factor esențial al siguranței Republicii Moldova. O Europă care își reduce sprijinul pentru Kiev ar amplifica vulnerabilitatea Chișinăului. Neutralitatea înscrisă în Constituție nu poate înlocui un mediu regional stabil și nici nu poate obliga Rusia să respecte libertatea de alegere a statului moldovean.

A doua consecință ar fi politică și economică. Perspectiva aderării susține reformele, încrederea investitorilor și speranța cetățenilor că sacrificiile prezentului au o finalitate. Amânarea repetată a acestei perspective ar alimenta dezamăgirea. Forțele favorabile Moscovei ar exploata imediat distanța dintre promisiunile europene și rezultatele concrete, prezentând blocajele drept dovadă că Republica Moldova nu este dorită în Uniune.

De aceea, guvernarea trebuie să comunice onest: apropierea de UE poate fi accelerată prin reforme, dar data aderării nu depinde exclusiv de Chișinău. Transformarea unui obiectiv politic într-o certitudine calendaristică expune societatea unei deziluzii care poate fi evitată. Cetățenii au nevoie de o explicație matură a obstacolelor și de un răspuns credibil la întrebarea ce urmează dacă acestea persistă.

Răspunsul imediat trebuie să cuprindă accelerarea reformelor și o diplomație mult mai activă. Republica Moldova are interesul să construiască sprijin durabil în parlamentele, partidele și societățile statelor membre, dincolo de relațiile cu liderii aflați temporar la putere. În Franța, cauza moldovenească trebuie explicată prin contribuția sa la securitatea europeană, prin dimensiunea gestionabilă a integrării și prin rezultatele concrete ale transformării interne.

Totodată, Chișinăul trebuie să insiste asupra evaluării propriilor progrese. Solidaritatea cu Ucraina rămâne indispensabilă, însă legarea politică a celor două dosare nu ar trebui să însemne transferul automat asupra Republicii Moldova al tuturor disputelor care privesc aderarea ucraineană. Susținerea Kievului și apărarea interesului moldovenesc sunt obiective compatibile.

Tocmai complexitatea proiectului impune pregătirea lui din timp

Există însă și o întrebare pe care clasa politică de la Chișinău evită prea des să o examineze serios: ce alternativă avem dacă disponibilitatea pentru extindere se reduce pentru o perioadă îndelungată? A aștepta schimbarea conjuncturii nu poate constitui singura strategie a unui stat afectat de depopulare, vulnerabilitate economică și insecuritate regională.

În raport cu România, Republica Moldova dispune de o opțiune istorică și politică distinctă: reunificarea. Comunitatea de limbă, cultură și istorie oferă acestei posibilități un fundament pe care celelalte state candidate nu îl au în aceeași formă. România este deja membră a Uniunii Europene și a NATO. Din perspectiva interesului moldovenesc, discutarea unirii înseamnă examinarea unei posibile forme de ancorare durabilă în spațiul european și euroatlantic.

Această perspectivă trebuie tratată cu maximă seriozitate. Unirea nu poate fi prezentată drept o procedură automată, care ar elimina prin simpla proclamare toate obstacolele europene. Ar presupune voință democratică pe ambele maluri ale Prutului, soluții constituționale, negocieri instituționale și clarificarea implicațiilor pentru UE și NATO. Problema transnistreană, integrarea economică și garanțiile pentru toți cetățenii ar necesita răspunsuri explicite.

Tocmai complexitatea proiectului impune pregătirea lui din timp. Ar fi necesare studii privind armonizarea administrației, sustenabilitatea bugetară, pensiile, serviciile publice și dezvoltarea regională. Cetățenii trebuie să poată judeca o asemenea opțiune cunoscând beneficiile, costurile și etapele. O dezbatere credibilă presupune respect pentru oamenii care au îndoieli și garanții clare pentru minorități, proprietate și drepturi.

Pregătirea acestei opțiuni poate avansa odată cu integrarea europeană. Reforma justiției, infrastructura comună cu România, interconectările energetice și apropierea instituțională sunt utile în ambele perspective. Ele sporesc libertatea de alegere a Republicii Moldova și reduc costul dependențelor care o vulnerabilizează.

Viitorul cetățenilor dintre Prut și Nistru este prea important pentru a depinde exclusiv de rezultatul unor alegeri

Alegerile franceze din 2027 pot confirma continuitatea sprijinului european sau pot inaugura o perioadă mai dificilă. Niciunul dintre rezultate nu este predeterminat. Dar interesul Republicii Moldova cere ca autoritățile să fie pregătite pentru ambele. Blocajul ungar arată cât de fragil poate deveni calendarul aderării; o eventuală schimbare de orientare la Paris ar putea amplifica această fragilitate.

Republica Moldova trebuie să urmărească aderarea la UE cu întreaga determinare și, concomitent, să pregătească serios perspectiva reunificării cu România. O asemenea abordare ar transforma o aspirație istorică într-o opțiune politică evaluabilă democratic. Viitorul cetățenilor dintre Prut și Nistru este prea important pentru a depinde exclusiv de rezultatul unor alegeri asupra cărora ei nu au nicio influență.