Toate vămile din Est sunt pline de TIR-uri – kilometri, sute și sute de TIR-uri. Războiul a dat peste cap tot transportul care punea în funcțiune comerțul și economia. Toate traseele clasice au fost bulversate. Stau în vamă cu zilele – caută trasee noi, scrie Vasile Ernu.
Porturile din sudul Ucrainei au capotat. Cele din România sunt neclare – în general România este un soi te pată albă: un teritoriu prin care doar se trece. Acum e un moment oportun pentru România în sectorul acesta – dar nu ai cu cine. Nu ai oameni care să priceapă ce se întâmplă – nu sunt în stare nici măcar să fluidizeze TIR-urile.
Embargoul pe Rusia a complicat mult schemele de transport. Blocul UE are alte reguli decât Estul non-UE: acte, pașapoarte, maşini standard, acte de transport etc.
Între Est şi Vest există totuşi comerţ – între Vest, Est şi Rusia exisă diverse forme de comerţ. Experţii de birou şi analişti pe granturi care nu au stat în viaţa lor într-o vamă din Est habar nu au de schemele esticilor: orice interdicţie naşte aici câteva scheme de soluționare a ei. Schemele de comerţ alternativ sunt puse la punct de ani. Belarus devenise de ani exportator spre Rusia de cele mai fine brânzeturi şi cărnuri cum nu a văzut Parisul. Nu produce – doar exportă. Cum? Nu se spune. Acum o fac alții.
Pentru exportatorii moldoveni Rusia era ca o gură de balenă: Puteai duce orice – înghițea tot fără comentarii și plătea bine – ea a fost mereu o piaţă comodă. Asta spun exportatorii. Mulţi şi-au diversificat exporturile şi spre UE.
Acum lucrurile s-au complicat teribil. Nu mai vorbesc de marfa perisabilă – legume, fructe pe care Republica Moldova le arunca pe piaţa rusă, care înghițea tot.
Camionagii moldoveni au acum o poziţie privilegiată. De ce? Sunt printre puținii care pot lucra simultan pe două piețe: Est-Vest. Adică au acte cu acces şi în UE şi în Rusia. Au maşini şi pentru Rusia, dar şi pentru UE. Asta este un mare avantaj.
Doi: au experienţă şi ştiu codurile şi din UE, şi din Rusia. De exemplu, acum, camionagiii români sau polonezi nu prea vor să se aventureze spre Rusia. Şi mai au nevoie de vize şi acte speciale. Moldovenii, fără nicio problemă, merg în ambele direcţii. Ştiu bine rutele ocolitoare ale războiului.
Cum e cu războiul? Ei, mai mergi din urma tancului dacă ceva – zice unul ironic. Dar mai bine ocoleşti. Înainte de război drumul era de două zile, acum acelaşi drum e de 10 zile. Un transport care era 2000 euro acum e 20.000 euro. Clar? Simplu și conchis.
Cam asta e războiul pentru camionagii: zile, bani şi mult risc. Au de muncă imens dar sunt plătiți mai bine în război. Dar greul şi riscurile s-au mărit.
Se plâng de porturi. Cu Odessa – portul preferat al moldovenilor – s-a cam dus.
-De ce nu folosiţi Constanţa – întreb eu nevinovat.
Orice moldovean care face business cu porturile are un răspuns identic când aude de Constanţa: „Oooo nuuuu, preferăm printre obuze şi gloanţe decât Constanţa… De ce? Asta e deja altă poveste…
Oamenii aceştia chiar ştiu totul despre Est, mai ales detalii pe care nu le ştiu decât foarte puţini. Doar că nu prea au chef de vorbă – sunt mereu obosiţi.
Vasile Ernu este un scriitor român, născut la Odesa. A studiat filosofie la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și este coordonatorul mai multor volume referitoare la evenimentele istorice din Ucraina și Republica Moldova. Opinia aparține autorului și nu neapărat corespunde cu cea a redacției grupului de presă Realitatea.
