Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Autoritățile din UTA Găgăuzia vor face apel direct la Rosselkhoznadzor. Ce urmează să ceară

11 Aug. 2022, 14:21
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
11 Aug. 2022, 14:21 // Actualitate //  Realitatea.md

Autoritățile din UTA Găgăuzia se vor adresa direct la Rosselhoznadzor pentru a soluționa problema embargoului impus asupra exportului de fructe moldovenești. Această decizie a fost luată în cadrul unei ședințe a Comitetului Executiv al Găgăuziei, scrie Gagauzinfo.md.

Andrei Dimitroglo, șeful departamentului agro-industrial, a declarat că autoritățile autonomiei intenționează să construiască în mod independent relații cu Rosselkhoznadzor, pe baza experienței anterioare.

„Conducerea țării trebuie să-și construiască diplomatic relațiile cu partenerii, cu alte țări. În primul rând, cu Rusia și să poată negocia. Noi la rândul nostru, Comitetul Executiv al Găgăuziei, va contacta direct Rosselhoznadzor-ul, urmând exemplul altor ani, când au fost nterdicție”, a spus Dimitroglo.

Bașcana din Găgăuzia Irina Vlah  a solicitat ca autoritățile să înceapă pregătirea documentelor pentru adresarea spre Rosselhoznadzor.

„A existat o experiență când am solicitat direct ca o comisie să vină la noi. Aceștia să meargă pe câmpurile noastre, să studieze, să efectueze analize și în consecință, la fața locului, să evalueze starea fructelor, legumelor noastre și dacă vor permite exportul acestora pe piața rusă”, a spus Vlah.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că de săptămâna viitoare Rusia a interzis importul de produse vegetale din mai multe regiuni ale Moldovei din cauza încălcării repetate a cerințelor de carantină. Anunțul a fost făcut de Rosselkhoznadzor într-un comunicat de presă.

Produsele agricole vor fi interzise în Rusia din următoarele regiuni ale Moldovei: Anenii Noi, Basarabeasca, Briceni, Cahul, Cantemir, Călărași, Căușeni, Cimișlia, Criuleni, Dondușeni, Drochia, Edineț, Fălești, Florești, Dlodeni, Hîncești, Ialoveni, Leova, Orhei, Rezina, Rîșcani, Sîngerei, Soroca, Strășeni, Șoldănești, Ștefan-Vodă, Taraclia, Telenești și Ungheni, precum și Unitatea Teritorială Administrativă Găgăuzia și municipiile Chișinău și Bălți.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.