Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Zi importantă la Bruxelles! Mâine se decid noi sancțiuni pentru Belarus și relația cu RUSIA-UE

24 Mai 2021, 13:03
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
24 Mai 2021, 13:03 // În Lume //  Realitatea.md

Liderii Uniunii Europene se reunesc, luni și marți, la Bruxelles, la o ședință extraordinară a Consiliului European. Pe agenda discuțiilor se numără subiecte precum relațiile cu Rusia și Marea Britanie, pandemia COVID-19 și combaterea schimbărilor climatice. În cadrul reuniunii vor fi discutate și noi sancțiuni pentru Belarus, după deturnarea unui avion comercial.

Şefii de stat şi de guvern din ţările membre ale Uniunii Europene, care se vor reuni luni şi marţi la Bruxelles, vor discuta despre „posibile sancţiuni” ale blocului comunitar împotriva Belarusului, care a forţat un avion de linie să aterizeze la Minsk şi a arestat un opozant, a anunţat un purtător de cuvânt al Consiliului European.

Lituania, ţara de destinaţie a aeronavei deviate la Minsk, a cerut ţărilor UE să recomande ca avioanele lor să evite spaţiul aerian al Belarusului. Propunerea unei declaraţii comune va fi înaintată luni la summitul UE şi va include şi un apel ca incidentul să fie declarat o încălcare a regulilor Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile, a precizat Ministerul de Externe de la Vilnius.

În contextul pandemiei de COVID-19, șefii de stat și de guvern vor discuta despre implementarea unui mecanism european de donare a vaccinurile pentru statele din afara UE. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a anunțat, vineri, la Summitul G20, că Uniunea Europeană va investi un miliard de euro în Africa pentru a construi centre de producție a vaccinurilor și că blocul comunitar va dona 100 de milioane de doze de vaccin pentru țările sărace.

Implementarea rapidă și unitară a certificatelor verzi digitale la nivel european va fi o altă temă de discuție. Parlamentul European și statele-membre s-au pus de acord, joi, în ce privește certificatul sanitar european Covid, al cărui scop este acela de a facilita călătoriile în interioriul Uniunii Europene pe perioada pandemiei de coronavirus. Acesta ar putea intra în vigoare de la 1 iulie.

Liderii UE vor avea o dezbatere strategică despre relația cu Rusia și Marea Britanie.

Potrivit unui comunicat de presă al Adminsitrației Prezidențiale, președintele Klaus Iohannis va susține la reuniunea Consiliului European necesitatea elaborării unui document strategic al Uniunii cu privire la abordarea viitoare a relațiilor cu Federația Rusă.

Referitor la relațiile Uniunii Europene cu Marea Britanie, președintele „va evidenția necesitatea menținerii unei abordări constructive a Uniunii bazate pe principiile unității, solidarității și nediscriminării.”

De asemenea, este de așteptat ca liderii UE să discute și despre relația cu China, în contextul în care Parlamentul European a blocat acordul comercial UE-China.

Reuniunea extraordinară a Consiliului European are loc în perioada 24-25 mai 2021.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 10:24
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
30 Oct. 2026, 10:24 // Societate //  Valentina Buza

O tânără de 19 ani a fost condamnată la 4 ani și 8 luni de închisoare pentru implicarea într-o schemă de escrocherie, desfășurată de un grup criminal organizat. Aceasta a participat la șase episoade de înșelăciune, în urma cărora mai multe persoane, în special vârstnici, au pierdut peste 1,1 milioane de lei.

Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, instanța i-a aplicat și o amendă de 450.000 de lei. Totodată, tinerei i-a fost interzis să ocupe funcții care implică gestionarea bunurilor materiale și a mijloacelor financiare, timp de cinci ani. Pedeapsa urmează să fie executată într-un penitenciar de tip semiînchis pentru femei.

Potrivit materialelor cauzei, faptele au avut loc în perioada 17–21 aprilie 2026. Membrii grupului criminal contactau telefonic victimele, prezentându-se drept polițiști sau angajați ai unor bănci. Aceștia le spuneau că datele personale ar fi fost folosite în scopuri frauduloase și că banii din conturi ar fi în pericol.

Sub acest pretext, victimele erau convinse să retragă banii din conturi sau să pregătească sumele pe care le păstrau acasă și să le transmită unor persoane care se prezentau drept curieri. Li se promitea că banii vor fi păstrați în siguranță și restituiți ulterior.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Rolul tinerei era să colecteze banii de la victime și să-i transmită altor membri ai grupului, urmând instrucțiunile primite prin aplicația Telegram. Pentru fiecare deplasare, aceasta primea între 500 și 1.500 de lei, în funcție de suma colectată.

În cele șase cazuri, prejudiciile individuale au variat între 27.527,08 lei și 721.602,68 lei. Sumele sustrase erau atât în lei, cât și în valută străină, iar prejudiciul total a fost estimat la 1.136.899,76 lei.

În timpul examinării cauzei, tânăra și-a recunoscut integral vina și a solicitat examinarea dosarului în procedură simplificată, în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Sentința poate fi contestată cu apel.