Curs valutar
  • EUR
    20.1760
    -0.1988%
  • USD
    18.1032
    0.2486%
  • RUB
    0.2248
    0.3559%
  • RON
    3.7720
    -0.2306%
  • UAH
    0.3968
    0.252%

Toate știrile

28 octombrie 2026

Facilități pentru studenții Colegiului Agroindustrial din Ungheni. Va fi modernizat echipamentul pentru studii

24 Mai 2021, 14:53
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
24 Mai 2021, 14:53 // Societate //  Realitatea.md

Colegiul Agroindustrial din Ungheni este una dintre cele șapte instituții de învățământ profesional tehnic cu profil agricol care au participat la programul de granturi „Consolidarea capacității tehnice a instituției în vederea implementării standardelor de calitate în sectorul agroalimentar”, desfășurat în cadrul proiectului „DevRAM”, Partea I. Astfel, astăzi a avut loc o vizită de monitorizare la Colegiul Agroindustrial din Ungheni.

Suportul de care a beneficiat colegiul a contribuit la fortificarea substanțială a bazei tehnico-materiale a instituției, formarea cadrelor didactice și manageriale, actualizarea paginii web, realizarea unui tur virtual al instituției, procurarea a două utilaje agricole pentru instruirea practică a elevilor: semănătoare de precizie plantera A6 și o stropitoare cu rampă.

Anual, cei circa 200 de elevi care își fac studiile la specialitățile „Agronomie” și „Mecanică agricolă”  vor avea posibilitatea să exerseze și să-și dezvolte abilitățile de utilizare a semănătorii și stropitorii, de semănare și întreținere a plantelor, dar și de executare a operațiilor de mentenanță a echipamentelor și utilajelor.

Modernizarea echipamentului destinat desfășurării procesului instructiv-educativ va contribui la creșterea calității pregătirii profesionale a elevilor, la promovarea standardelor ecologice de gestionare a terenurilor, care sunt, de asemenea, profitabile din punct de vedere financiar, a fost posibilă cu sprijinul proiectului Uniunii Europene „DevRAM”, Partea I.

Prezent la eveniment, Mihail Machidon, Secretar de Stat, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, a accentuat importanța educației agricole pentru economia Republicii Moldova și a atragerii tinerilor către acest sector.

„Asigurarea competitivității agriculturii naționale pe plan internațional este posibilă doar prin modernizarea acesteia, prin formarea unor specialiști competenți, printr-o colaborare durabilă între instituțiile de învățământ, instituțiile de cercetare și agenții economici”.

Ilona Gruenewald, Manager de proiecte Agricultură și Dezvoltare Rurală, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, a subliniat că sprijinul acordat dezvoltării zonelor rurale din Republica Moldova, cu accent deosebit pe sporirea calității învățământului agricol, este o prioritate-cheie pentru Uniunea Europeană.

Crearea de oportunități pentru tineri, precum și de formare profesională a adulților sunt elemente cruciale pentru profesionalizarea industriei agroalimentare din Republica Moldova, pentru integrarea acesteia la nivel european și asigurarea unui acces sporit la piețele internaționale, ceea ce va contribui la dezvoltarea economică a țării.

Datorită schimbărilor efectuate cu suportul proiectului Uniunii Europene „DevRAM”, Partea I procesul de formare inițială în învățământul profesional tehnic agricol va fi mult mai aproape de piața muncii pentru mii de tineri.

Realitatea Live

Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
28 Oct. 2026, 19:15
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
28 Oct. 2026, 19:15 // Slider //  Realitatea.md

Agenția Proprietății Publice (APP) pregătește schimbări în procesul de privatizare a bunurilor statului, după ce mai multe licitații, inclusiv cele pentru Hotelul „Zarea” din centrul Chișinăului, nu au atras cumpărători. Directorul instituției, Ion Dodon, recunoaște că termenele prea scurte pentru achitarea bunurilor și dificultățile legate de obținerea autorizațiilor pot descuraja investitorii.

Potrivit șefului APP, una dintre soluțiile analizate este extinderea termenului în care câștigătorii licitațiilor trebuie să achite contravaloarea bunurilor privatizate. În prezent, legislația prevede un termen de până la trei zile, perioadă considerată insuficientă pentru investitorii care intenționează să contracteze credite bancare.

„Legislația prevede un termen de până la trei zile ca agentul economic să găsească resurse financiare și să le transfere pe contul Agenției Proprietății Publice, dar băncile comerciale examinează cererile de creditare pe un termen mai lung”, a explicat Dodon.

Directorul APP consideră că o pregătire mai bună a privatizărilor ar permite accesul unui număr mai mare de potențiali investitori, inclusiv al celor care au nevoie de finanțare bancară pentru realizarea achizițiilor.

 

Un alt obstacol a fost semnalat în cazul Hotelului „Zarea”. Potrivit întrebării adresate directorului APP, potențialii cumpărători susțin că, înainte de a investi într-o asemenea proprietate, ar avea nevoie de mai multe documente, inclusiv autorizații de la Primăria Chișinău și avize de la autoritățile responsabile de protejarea monumentelor istorice.

În lipsa acestor documente, investitorii riscă să cumpere un imobil fără să știe cu certitudine ce lucrări de reconstrucție sau dezvoltare vor putea realiza ulterior. Obținerea autorizațiilor după achiziție poate presupune proceduri administrative de durată.

Ion Dodon a fost de acord că statul trebuie să simplifice procesul și să ofere investitorilor mai multă predictibilitate.

„Sunt de acord că noi ar trebui să fim mai prietenoși cu investitorii în ceea ce privește obținerea documentelor permisive. Tot ce este posibil să obținem acum o să facem noi, ca stat”, a declarat directorul APP.

Declarația sugerează că instituția ar putea încerca să pregătească din timp o parte dintre actele necesare, înainte ca proprietățile să fie scoase din nou la vânzare, pentru a reduce incertitudinile viitorilor cumpărători. Deocamdată, nu a fost anunțată lista exactă a documentelor pe care APP le-ar putea obține în prealabil.

Hotelul „Zarea”, situat pe strada Anton Pann 4 din centrul Chișinăului, a fost scos la privatizare la un preț inițial de 106 milioane de lei. Licitația programată pentru 20 octombrie a fost anulată, deoarece niciun investitor nu a depus cerere de participare, deși termenul de înscriere fusese prelungit cu două luni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona