Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

(VIDEO) Platforma „DA” a depus actele la CEC. La fotoliul de deputat aspiră și Gheorghe Petic

24 Mai 2021, 15:11
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
24 Mai 2021, 15:11 // Alegeri //  Realitatea.md

Platforma Demnitate și Adevăr a depus astăzi la Comisia Electorală Centrală, listele cu candidații pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. În total, pe liste sunt 101 candidați care aspiră la un fotoliu de deputat, însă, membrii formațiunii nu au vrut să divulge identitatea acestora.

Potrivit liderului Platformei „DA”, Andrei Năstase, lista urmează a fi publicată de membrii CEC.

„Am depus lista celor 101 candidați și pe această listă veți găsi oameni integri, profesioniști. Lista e disponibilă la CEC, sper să fie făcută publică în scurt timp. Veți găsi în lista noastră colegii noștri din Parlament, colegi din teritoriu, colegi – primari, consilieri, oameni din diasporă. Am decis să onorăm diaspora noastră cu un reprezentant. Avem alături de noi reprezentanți ai mai multor segmente sociale”, a declarat Andrei Năstase.

Cert este că pe listele Platformei se regăsește și Gheorghe Petic, fost polițist de frontieră acuzat de viol, care a anunțat despre acest lucru pe pagina lui de Facebook.

Anterior, Comisia Electorală Centrală a stabilit ordinea prealabilă de înscriere în buletinul de vot a primilor șase concurenți electorali.

  1. Partidul Politic Partidul Acasă Construim Europa „PACE” ;
  2. Partidului Politic „Partidul Acțiunii Comune — Congresul Civic”;
  3. Blocul electoral „RENATO USATÎI”;
  4. Partidul Politic „Șor”;
  5. Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate;
  6.  Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor.

Între timp, Partidul Democrat din Moldova și Mișcarea Profesioniștilor „Speranţa – Надежда” a depus actele la Comisia Electorală Centrală.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 07:38
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
30 Oct. 2026, 07:38 // Slider //  Ursu Ana

Republica Moldova intenționează să procure, în comun cu Armata Română, camioane militare produse de compania italiană IDV (Italian Defense Vehicles), prin intermediul programului european SAFE. Un acord în acest sens urmează să fie semnat în cadrul vizitei pe care ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, o va efectua luni, în România.

Anunțul a fost făcut de oficial la o emisiune de la Jurnal TV. Nosatîi a precizat că va avea o întrevedere cu noul ministru român al Apărării, în cadrul căreia va fi semnat acordul de cooperare în domeniul militar.

„Sunt camioane pe care ne dorim să le avem în dotarea Armatei Naționale,  pentru a înlocui acele modele vechi care le-am moștenit de la Armata Sovietică. Vor fi folosite în interesul de instruire”, susține Nosatîi.

Deocamdată, nu au fost anunțate numărul camioanelor care urmează să fie cumpărate, valoarea contractului sau termenul în care acestea vor ajunge în Republica Moldova.

Vizita ministrului Anatolie Nosatîi la București este programată pentru 2 noiembrie, unde urmează să se întâlnească cu omologul său român, Ștefan-Radu Oprea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!