Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

22 august 2026

Panică printre suedezi! Zeci de persoane au primit avertizări despre „atacuri aeriene”

25 Aug. 2022, 18:03
 // Categoria: În Lume // Autor:  Victoria Laur
25 Aug. 2022, 18:03 // În Lume //  Victoria Laur

Zeci de șoferi suedezi au primit mesaje de avertizare despre un pretins atac aerian. În realitate, nu a existat nici o amenințare reală, însă alerta a băgat frica în oameni.

„Atac aerian, pericol”, se arăta în mesaj.

Administrația Naţională a Transporturilor califică incidentul drept unul grav, în contextul evenimentelor din Ucraina. Mesajul a fost transmis prin sistemul Trafic Media Channel (TMC), care permite recepționarea prin radio a informațiilor rutiere pe dispozitivele de navigație de la bordul autovehiculelor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Alarma falsă a fost difuzată în zona unde se află una din cele mai importante baze ale forţelor aeriene suedeze. Autoritățile au aflat despre cele întâmplate din presă și afirmă că desfășoară o anchetă pentru a stabile cauza incidentului.

Realitatea Live

22 Aug. 2026, 15:31
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
22 Aug. 2026, 15:31 // Societate //  Realitatea.md

Două automobile au fost avariate în centrul Capitalei, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Accidentul a avut loc în jurul orei 2:20.

Cristina Talpă, ofițeră de presă a Poliției Capitalei, a comunicat pentru Realitatea că impactul a avut loc pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt. Șoferul de 31 de ani al unui Fiat a tamponat un Ford. Urmare a impactului, vehiculul a fost proiectat într-o mașină de marcă Lincoln.

În urma accidentului, nicio persoană nu a fost traumatizată. Șoferul din Fiat a părăsit locului accidentului. Pe rețelele de socializare au apărut imagini cu mai multe persoane care vor să îl oprească, dar nu reușesc. Martorii afirmă că individul s-ar fi aflat în stare de ebrietate.

Cetățeanul a fost depistat de ofițerii Inspectoratului Național pentru Securitate Publică. Bărbatul a refuzat testarea alcoolscopică, iar oamenii legii l-au condus la spital, pentru efectuarea expertizelor necesare.

Poliția stabilește dacă există alte circumstanțe ale accidentului.