Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Popescu merge la Praga. Va participa la o reuniune informală a miniștrilor de externe ai statelor UE

30 Aug. 2022, 13:30
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
30 Aug. 2022, 13:30 // Politica //  Realitatea.md

Șeful diplomației Republicii Moldova Nicu Popescu va conduce delegația țării noastre la reuniunea informală a miniștrilor de externe ai statelor Uniunii Europene care va avea loc în perioada 30 – 31 august la Praga, Cehia, unde se va discuta despre provocările geopolitice, perspectivele europene pentru Republica Moldova, Ucraina și Georgia – țările din Trio asociat și viitorul Parteneriatului Estic.

Ministrul de externe Nicu Popescu va vorbi șefilor diplomațiilor europene despre situația de securitate din Moldova și regiune în contextul războiului din Ucraina, impactul socio-economic asupra țării noastre și eforturile susținute ale autorităților în procesul de reforme și modernizare în parcursul de aderare la Uniunea Europeană.

De asemenea, la Praga, vicepremierul Nicu Popescu va avea întrevederi bilaterale cu Hadja Lahbib, ministra afacerilor externe, europene și comerțului exterior al Belgiei, Urmas Reinsalu, ministrul afacerilor externe al Estoniei, Tanja Fajon, ministra afacerilor externe a Sloveniei,  Ann Linde, ministra afacerilor externe a Suediei, Jean Asselborn, ministrul afacerilor externe și europene a Luxemburgului, José Manuel Albares, ministrul afacerilor externe, Uniunii Europene și cooperării al Spaniei, Dmytro Kuleba, ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Ilia Darchiashvili, ministrul afacerilor externe al Georgiei, Robert G. Berschinski, asistent special al președintelui și directorul principal al Consiliului de Securitate Națională pentru Democrație și Drepturile Omului la Consiliul de Securitate Națională și alți înalți oficiali.

Precizăm că, reuniunea Gymnich a miniștrilor afacerilor externe ai UE este numită astfel după locul unde a avut loc prima întâlnire informală în 1974. În cadrul reuniunii din acest an miniștrii europeni vor discuta două subiecte principale: agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei și relațiile UE cu Africa.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!