Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Mesajul lui Ilan Șor pentru PAS: Mișcarea protestatară nici măcar nu a început. Mergem până la capăt

05 Sept. 2022, 12:11
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
05 Sept. 2022, 12:11 // Politica //  Realitatea.md

PAS și Maia Sandu au încălcat toate liniile roșii posibile, iar astăzi sunt mai decis ca niciodată să merg până la capăt, până când vom alunga această ciumă galbenă de la putere. Declarația a fost făcută de liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, într-o adresare video pe pagina sa de Facebook, după ce instanța i-a plasat în arest preventiv pe alți doi reprezentanți ai formațiunii. Potrivit lui Șor, guvernarea PAS face tot ce îi stă în puteri pentru a exclude Partidul „ȘOR” din viața politică, însă a adăugat că este decis, împreună cu echipa sa, să meargă până la capăt și nu va ceda în fața presiunilor guvernării.

„Acești nemernici cred că ne vom speria de aresturi și dosare la comandă. Astăzi am luat o decizie importantă, după ce am avut o serie de întâlniri cu peste 1500 de reprezentanții ai organizațiilor primare ale Partidului „ȘOR”. La aceste întâlniri i-am întrebat direct pe oameni dacă luptăm mai departe pentru viitorul Moldovei sau cedăm. Și toți, într-un glas, au spus că vor lupta până la capăt. Prieteni, eu astăzi lupt pentru un singur lucru: pentru un viitor fericit și prosper al fiecărui cetățean al Republicii Moldova. Astăzi, vă anunț în mod oficial că toate liniile roșii posibile au fost încălcate. Astăzi, au fost arestați doi oameni simpli: un angajat al partidului și un reprezentant al unei organizații teritoriale a formațiunii. Voi, nemernicilor, credeți că ne veți speria? Nu, dragii mei, sunteți niște idioți. Doar ne-ați înrăit”, a declarat Ilan Șor.

Liderul Partidului „ȘOR” a mai adăugat că mișcarea protestatară în țară încă nu a început, însă va începe foarte curând și i-a asigurat pe oameni că cei care îl vor urma vor ieși învingători.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Guvernul își propune să reducă cheltuielile pentru reparații, mobilier, tehnică de calcul, transport și evenimente, dar și să limiteze angajările în sectorul public. De asemenea, vor fi revizuite premiile și bonusurile acordate angajaților din instituțiile finanțate de la bugetul de stat. Declarațiile au fost făcute de ministra Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Potrivit ministrei, autoritățile analizează fiecare categorie de cheltuieli pentru a identifica economii, fără a afecta instituțiile care dispun deja de finanțare limitată sau obligațiile stabilite prin lege.

„Ne punem semnul de întrebare dacă putem renunța la unele cheltuieli sau nu”, a explicat Victoria Belous.

Printre măsurile avute în vedere se numără reducerea cheltuielilor pentru încălzire și combustibil, limitarea achizițiilor de mobilier și tehnică de calcul, precum și cumpărarea mijloacelor de transport doar în cazuri strict necesare. De asemenea, anul viitor este planificat un buget mai mic pentru concerte.

Ministra a precizat că vor fi reevaluate și cheltuielile pentru evenimente și proiecte care nu au fost asumate sau aprobate oficial, precum și necesitatea dezvoltării unor sisteme informaționale.

Optimizările vizează instituțiile finanțate din bugetul de stat, inclusiv ministerele, Parlamentul și Președinția. Primăriile își gestionează independent bugetele, a menționat oficiala.

Angajările, limitate, iar structurile instituțiilor vor fi revizuite

O altă măsură ține de reducerea cheltuielilor de personal. Potrivit Victoriei Belous, mai multe ministere au primit sarcina de a elabora planuri de reducere a numărului de angajați.

Ministra a subliniat că măsura nu presupune concedierea directă a salariaților, ci o gestionare mai strictă a posturilor vacante și a necesității de a menține sau ocupa anumite funcții.

De exemplu, instituțiile ar putea să nu prelungească activitatea angajaților după atingerea vârstei de pensionare sau să reevalueze necesitatea unor noi angajări. Totodată, în cazul reorganizărilor, structurile instituțiilor vor fi analizate pentru a stabili dacă fiecare funcție este justificată.

„Fiecare persoană angajată trebuie să fie motivată dacă trebuie sau nu să fie angajată în sectorul public”, a declarat ministra.

Premiile și bonusurile, de asemenea, revizuite

Victoria Belous a mai spus că, încă din primele zile de activitate ale actualului Guvern, a fost dată indicația de a reduce sau elimina premiile și alte bonusuri acordate angajaților din sectorul public.

Potrivit ministrei, această măsură este în curs de aplicare, iar autoritățile examinează inclusiv acordarea premiilor anuale și a celor unice.

În ceea ce privește economiile obținute până acum în urma optimizărilor, ministra nu a prezentat o cifră exactă în declarația citată, menționând însă că au fost limitate angajările și extinderea schemelor de personal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!