Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Zilele Democrației, în instituțiile de învățământ! CEC și CICDE organizează campanii de informare în rândul studenților

12 Sept. 2022, 09:08
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
12 Sept. 2022, 09:08 // Alegeri //  Realitatea.md

Comisia Electorală Centrală (CEC) și Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE) desfășoară, în perioada 12-16 septembrie, campania de comunicare „Zilele Democrației” în instituțiile de învățământ.

Astfel, timp de o săptămână, membrii CEC și specialiștii CICDE susțin o serie de lecții deschise în universitățile, liceele și grădinițele din țară pe tematica democrației participative, alegerilor libere, implicării tinerilor în procesele electorale și viața publică, iar la final au organizează simulări de dezbateri și votare.

Campania de comunicare a ajuns la peste 1500 de copii, elevii și studenții din Bălți, Cahul, Comrat, Cantemir, Căușeni și Chișinău, oferindu-le oportunitatea de a afla mai multe despre ce este democrația, cum își pot exercita drepturile și libertățile, cum își pot face vocea auzită și deveni lideri în comunitățile lor, cum pot contribui la dezvoltarea unei societăți puternice și durabile prin participarea la viața politică.

Potrivit președintei CEC, Angelica Caraman, o democraţie participativă funcţionează doar atunci când tinerii sunt activi și se implică în viața publică. În context, anul acesta CEC, în parteneriat cu CICDE, a decis să meargă în grădinițe, licee și universități pentru a se întâlni cu tinerii și a le comunica despre puterea votului și a implicării lor.

„Fiecare al doilea tânăr cu vârsta de 18 ani a ieșit la vot pe 11 iulie 2021. Acest rezultat ne încurajează să punem accent în continuare pe educația civică a cetățenilor. Diversificăm activitățile și mesajele, iar beneficiarii noștri sunt începând de la grădiniță, școală, universități până la alegătorii în etate. Prin incluziune, accesibilitate și conștientizare, vom ajunge să ne bucurăm de o democrație veritabilă”, susține Angelica Caraman, președinta CEC.

De asemenea, pentru participanții la lecțiile de democrație și bibliotecile instituțiilor de învățământ gazde au fost pregătite materiale informative și seturi de cărți tematice.

Campania de comunicare „Zilele Democrației” în instituțiile de învățământ este desfășurată cu prilejul Zilei Internaționale a Democrației, marcate anual pe 15 septembrie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 14:26
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
02 Nov. 2026, 14:26 // Slider //  Realitatea.md

Serviciul Fiscal de Stat a colectat circa 74 de miliarde de lei la Bugetul public național în primele zece luni ale anului 2026. Încasările au crescut cu aproximativ 7,5 miliarde de lei, echivalentul a 11,3%, față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor operative ale instituției, scrie BANI.MD.

Cea mai mare sumă a ajuns la bugetul de stat: aproximativ 31,1 miliarde de lei. Comparativ cu perioada ianuarie–octombrie 2025, încasările au fost mai mari cu aproape 3,7 miliarde de lei, în creștere cu 13,5%. Acesta este și cel mai ridicat ritm de creștere dintre componentele bugetare raportate de Fisc.

La bugetele locale au fost colectate circa 8,5 miliarde de lei, cu 813,8 milioane de lei mai mult decât în primele zece luni ale anului precedent. Creșterea a constituit 10,6%.

Bugetul asigurărilor sociale de stat a acumulat aproximativ 25,7 miliarde de lei, în creștere cu 2,2 miliarde de lei sau cu 9,4% față de perioada similară din 2025.

Totodată, în fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală au intrat circa 8,7 miliarde de lei. Suma este cu 796,4 milioane de lei mai mare decât cea înregistrată în ianuarie–octombrie anul trecut, ceea ce reprezintă o creștere de 10,1%.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!