Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

„Plahotniuc e de vină”. Alaiba, despre autorii protestului: Marele absent, Plahotniuc. I-a adunat, educat și crescut

19 Sept. 2022, 09:58
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
19 Sept. 2022, 09:58 // Politica //  Realitatea.md

Deputatul PAS, Dumitru Alaiba, susține că „astăzi protestează sunt cei pe care Plahotniuc i-a adunat, educat și crescut, i-a făcut miniștri, șefi de poliție, antreprenori de succes, manageri, cărora le-a permis să se hrănească din scheme, contrabandă, crimă organizată, spălări de bani”. Declarațiile au fost făcute de către deputat, astăzi, 19 septembrie, în contextul manifestațiilor din 18 septembrie, organizate de Partidul Șor, în fața Președinției și Parlamentului.

Alaiba afirmă că, aceștia protestează astăzi „pentru a supraviețui”, după ce actuala guvernare a început să le vină de hac.

„Alianța fugarilor este mai beton ca niciodată. Marele absent – Plahotniuc. Cel care i-a adunat, educat și crescut. Cel care i-a făcut miniștri, șefi de poliție, antreprenori de succes, manageri. Cel care le-a permis să se hrănească din scheme, contrabandă, crimă organizată, spălări de bani. Au furat și au făcut miliarde. Și după asta, în momentul decisiv, i-a abandonat, i-a lăsat orfani în 2019 fugind primul. Pentru că ei nu au fugit. Ei au stat neclintit. Au așteptat ordine. Au așteptat liderul să le spună ce facem. Iar el a fugit. I-a lăsat pe câmpul de luptă.  Acum, probabil, ei sunt supărați pe el că „a dat puterea”. Ei sunt siguri că iunie 2019 putea fi altfel. Și au decis că ei pot mai bine, fără el. Hoții azi sunt în opoziție și asta e bine. Agonia lor abia începe. Luptă pentru supraviețuire. Dar au avut timpuri mult mai ușoare. Să nu credeți că le e ușor. E greu la ei. Complicată situație. Vom trece peste ei, împreună, așa cum am avansat de fiecare dată”, spune Dumitru Aaiba.

Amintim că, ieri, 18 septembrie, Partidul Șor, împreună cu alți fugari de justiția din Republica Moldova, precum ex-șeful adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc, actual lider PACE și Veaceslav Platon, precum și unele partide politice parlamentare ar fi contribuit la organizare unui protest în centrul Capitalei.

Partidul Șor afirmă că la manifestație ar fi participat în jur de 40 de mii de cetățeni, deși poliția îi contrazice, precizând că au fost puțin peste 6000 de protestatari aduși în mod organizat cu autocare și microbuze.

Manifestanții au instalat mai multe corturi în scuarul Parlamentului, unde au rămas să înnopteze unii oameni, ca formă de protest, numind acest gest „Orășelul Schimbării”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 19:21
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
02 Nov. 2026, 19:21 // Slider //  Victoria Laur

Cel mai mare sindicat german, IG Metall, anunță manifestații în circa 2000 de locații. La proteste vor ieși angajați din industria metalelor și cea electrică, pentru a cere lefuri mai mari..

Luni, sindicatul a anunțat că a solicitat ca până la finalul săptămânii mii de muncitori să intre în grevă. În centrul orașului Koblenz, din vestul țării, va fi organizat un marș, scrie Agerpres. De asemenea, angajații vor protesta la uzina Opel din Kaiserslautern, și la companii din jurul orașului Frankfurt, cum ar fi Vitesco, Procter & Gamble și Rolls-Royce. În Kassel sunt planificate mișcări de protest la Daimler Truck AG și Paul Beier GmbH.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Sindicatele cer condiții de muncă mai bune și salarii mai mari pentru circa 3,7 milioane de angajați.  Acțiunile vor afecta sectoare industriale cheie, cum ar fi cel auto, de inginerie mecanică, componente electronice și producția de metale.

Angajatorii au criticat mișcările de protest, calificându-le drept „amenințări inadecvate”. Ei se oferă să achite o plată unică anul viitor și o majorare a salariilor cu 1,3% în iulie 2028. Decizia este justificată de companii prin situația economică dificilă și presiunile asupra costurilor cu care se confruntă industria din Germania