Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

XY Accelerator V, în premieră în regiunea Cahul! Cum a avut loc evenimentul de lansare

22 Sept. 2022, 15:08
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
22 Sept. 2022, 15:08 // Societate //  Realitatea.md

EU4Moldova: Startup City Cahul a lansat cea de-a cincea ediție a programului de accelerare pentru startup-uri. Timp de trei luni de muncă intensivă, 11 echipe cu idei inovative vor munci cot la cot cu mentorii și experții din diferite domenii. Află detalii despre evenimentul de lansare al programului XY Accelerator V.

Evenimentul oficial de lansare a avut loc ieri, 21 septembrie, în incinta Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din orașul Cahul. În cadrul evenimentului, cele 11 echipe înrolate în program au discutat despre agenda și activitățile pentru următoarele luni, au cunoscut mentorii și au împărtășit așteptările față de program.

A cincea ediție de program este realizată de către EU4Moldova: Startup City Cahul în parteneriat cu XY Partners. În trecut, în cadrul edițiilor precedente XY Accelerator, din 96 startupuri accelerate, 15 echipe au obținut investiții în valoare de 393000$, au muncit cu peste 80 mentori și au obținut acces la o comunitate extinsă de experți și investitori locali.

Participanții selectați în XY Accelerator V vor beneficia de audit al organizării afacerilor și de plan de acțiuni elaborat în mod personalizat, vor participa la ateliere tematice, sesiuni cu peste 30 mentori, iar la final de program vor participa la un eveniment Demo Day, în cadrul căruia își vor prezenta companiile în fața comunității de investitori.

Jānis Mažeiks, Ambasador al Uniunii Europene în Republica Moldova a menționat în cadrul evenimentului că: „Inițiativa pe care o lansăm astăzi va oferi informații actualizate despre tendințele de afaceri și instrumentele moderne solicitate de piață. Lansarea unui start-up nu este o sarcină ușoară, mai ales în aceste vremuri dificile. Iată de ce Programul de Accelerare vă va ajuta în acest parcurs, facilitând schimbul de experiență cu alte start-up-uri și oferind informații despre potențialele surse de finanțare. Succesul dumneavoastră va contribui la dezvoltarea economică a regiunii, crearea de noi locuri de muncă, atragerea investițiilor. Sprijinul Uniunii Europene pentru lansarea și implementarea acestui Program de Accelerare este îndreptat către oportunitățile tot mai mari de dezvoltare economică și socială a regiunii Cahul, pentru ca voi, dragi prieteni, să vă puteți realiza visele aici, acasă, să dezvoltați afaceri, să aveți o viață prosperă și condiții de viață moderne.”

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pe lângă lucrul cu mentori precum Olga Melniciuc, Alexandru Lebedev, Traian Chivriga, Vladimir Balaban și alții, echipele vor participa la ateliere dedicate dezvoltării de produs, marketing eficient, vânzări și negocieri, suport clienți și atragerea investițiilor.

„În momente de criză startup-urile sunt cele care găsesc soluții inovative. În 2022 sunt minim 22 de startup-uri care au înregistrat creșteri de 8000%. Unele vin din Asia, unele din SUA, altele din Europa. Prin programele lansate suntem în așteptarea acelei idei care va crește exponențial, de ce nu din Cahul. Antreprenorii sunt deseori cei care acceptă provocările și inovează. Prin intermediul EU4Moldova: Startup City Cahul finanțat de Uniunea Europeană prin Suedia ne propunem să susținem antreprenorii să exceleze.”, a subliniat Ana Chirița, directoare Proiecte Strategice ATIC.

Pe 13 decembrie, la finalizarea programului, cele 11 echipe vor fi pregătiți să-și prezinte companiile în fața investitorilor pentru a atrage primele investiții.

Acest program este realizat de XY Partners în cadrul EU4Moldova: Startup City Cahul, proiect finanțat de Uniunea Europeană în parteneriat cu Suedia și implementat de ATIC.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!