Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    0%
  • USD
    17.3213
    0%
  • RUB
    0.2071
    0%
  • RON
    3.8106
    0%
  • UAH
    0.3876
    0%

Toate știrile

15 august 2026

FOTO Negru de Purcari — în lista celor mai bune vinuri din lume ale anului 2021

27 Sept. 2022, 17:26
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
27 Sept. 2022, 17:26 // Actualitate //  Realitatea.md

În premieră, vinul Negru de Purcari 2019 este inclus în Decanter TOP Classic Wines 2021, fiind unul dintre cele mai bune vinuri din lume ale anului 2021 și unicul vin din Moldova care a obținut acest statut. Negru de Purcari a fost nominalizat de către renumita Master of Wine, Caroline Gilby.

Pentru TOP Classic Wines, Decanter reunește cei mai titrați și cu renume specialiștii din lumea vinului, care realizează unul dintre cele mai prestigioase clasamente din industrie. Experții selectați nominalizează și degustă vinuri de valoare din toate colțurile lumii, care au impresionat piața și consumatorii în anul 2021.

La prima etapă, în elaborarea TOP Classic Wines, echipa Decanter degustă peste 30.000 de vinuri din întreaga lume. Membrii echipei, experți internaționali din domeniu, nominalizează cele mai impresionante vinuri, clasându-le în una dintre cele trei categorii: vinuri clasice, vinuri neobișnuite și vinuri cu cel mai bun coeficient preț/ calitate.

Pentru a fi nominalizate pentru Decanter Wines of the Year și încadrate în cele trei categorii, toate vinurile trebuie să fie evaluate drept „excepționale” în cadrul degustărilor din cursul anului. Odată ce un vin este nominalizat, acesta trece o altă etapă de evaluare – degustarea în orb, în urma căreia se ia decizia de a fi sau nu inclus în lista Decanter.

Negru de Purcari a fost evaluat ca fiind un vin excepțional, clasat alături de alte vinuri celebre, cum ar fi, Dom Pérignon 2008, Sassicaia 2018 (Tenuta San Guido), Hill of Grace 2016 (Henschke).

Această realizare unică reprezintă un tribut adus pentru munca întregii echipe de la Château Purcari și o recunoaștere a valorii vinului Negru de Purcari, care își ocupă binemeritat locul alături de brandurile premium cu renume internațional, contribuind la promovarea Republicii Moldova pe harta mondială a vinurilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Directorul general al Château Purcari, Victor Bostan a subliniat că: „Reușitele pe care le obținem sunt un motiv de mândrie. Prin aceste rezultate remarcabile ne bucurăm să contribuim la promovarea țării noastre și a Wine of Moldova la nivel global. Avem o misiune importantă – să arătăm întregii lumi că în Republica Moldova se produc vinuri de calitate, create cu multă grijă și pasiune, de oameni care își fac munca cu suflet. Aprecierea pentru Negru de Purcari, confirmă angajamentul nostru pentru adevăratele valori și aspirația noastră de a face vinuri excepționale”.

Negru de Purcari 2019 este un vin nobil, care se remarcă printr-o culoare saturată rubinie-închisă și cu un gust bogat. Negru de Purcari este produs din struguri Cabernet Sauvignon (55%), Saperavi (40%) și Rară Neagră (5%), care surprinde printr-un buchet complex şi intens, cu nuanțe de fructe dulci, prune coapte și smochine, urmate la final de arome fine de mirodenii și șofran.

Unul dintre cele mai bune vinuri ale anului 2021 a fost obţinut din struguri recoltaţi şi selectaţi manual, vinificaţi prin metoda tradiţională și maturat timp de 18 luni în barrique franțuzesc de stejar. De-a lungul anilor, valoarea vinului Negru de Purcari a crescut și continuă să aducă performanță pentru întreaga echipă Château Purcari.

De la prima medalie de aur, obținută în 1878, la Expoziția Mondială de la Paris și până astăzi, Negru de Purcari continuă să cucerească cunoscătorii, iubitorii și profesioniștii din lumea vinului. În acești aproape 150 de ani, Negru de Purcari a rămas la fel de apreciat, atât pe plan internațional, cât și local, confirmând prin fiecare medalie, prin fiecare apreciere și fiecare sticlă deschisă, statutul său de rege al vinurilor roșii din Moldova.

Pentru a celebra această realizare importantă, echipa Château Purcari a lansat un set limitat pentru iubitorii de vin, care include: o sticlă de Negru de Purcari 2019, un tirbușon profesional, un pahar pentru vin roșu și un tur ghidat pentru două persoane la Château Purcari. Acest set poate fi achiziționat atât în retail, cât și în vinoteci.

P.

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
15 Aug. 2026, 14:19
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
15 Aug. 2026, 14:19 // Societate //  Daniela Baranovschi

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat un control al averii și intereselor personale în cazul lui Ștefan Eremia, șeful Direcției plăți în avans din cadrul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA). Acesta se află în arest, fiind cercetat într-un dosar de trafic de influență.

ANI s-a autosesizat în contextul dosarului penal în care Eremia a fost reținut în data de 5 august. Potrivit anchetei, acesta ar fi pretins și primit 130 000 de lei de la reprezentantul unui agent economic. Banii ar fi fost oferiți pentru ca Eremia să influențeze membrii unei comisii din cadrul AIPA în procesul de acordare a unei subvenții.

În urma perchezițiilor efectuate în cadrul dosarului, oamenii legii au ridicat de la domiciliul lui Eremia aproximativ 2,5 milioane de lei. Acesta susține că banii îi aparțin și că reprezintă economii provenite, în mare parte, din sumele primite la nuntă.

În acest context, ANI a analizat declarația de avere și interese personale depusă de Eremia pentru anul 2025 și a decis inițierea controlului. În declarație, acesta a indicat venituri obținute în urma unor evenimente de familie: 90 000 de lei cu ocazia zilei de naștere și, la nuntă, 190 000 de lei, 75 750 de euro, 11 700 de dolari și 1 400 de lire sterline.

Tot în 2025, Eremia a declarat că a primit prin donație un apartament cu suprafața de 114,3 metri pătrați, a cărui valoare de piață indicată în declarație este de 5,992 milioane de lei.

În aceeași declarație figurează un BMW X5, fabricat în 2019, cu o valoare declarată de 390 000 de lei și o valoare de piață de 520 000 de lei. ANI mai notează că Eremia a indicat în posesie alte trei automobile: un Lexus din 2017, un Dodge din 2015 și un Mercedes din 2013.

Inspectorii de integritate vor verifica dacă veniturile declarate corespund modificărilor patrimoniale și dacă există justificări pentru sumele primite la evenimentele de familie. De asemenea, ANI va examina proveniența banilor și capacitatea financiară a lui Eremia și a membrilor familiei sale de a acumula economiile în numerar indicate în declarațiile de avere.

 

„Se atestă necesitatea de a demara procedura de control a averii și intereselor personale în privința dlui Ștefan Eremia, întru verificarea corespunderii veniturilor obținute în raport cu modificările patrimoniale suportate, cât și existența mijloacelor bănești obținute sub formă de donație de la evenimente de familie”, se arată în actul ANI.

 

Amintim că, la 7 august, Ștefan Eremia a fost plasat în arest în Penitenciarul nr. 13 fiind învinuit de trafic de influență. Acesta respinge acuzațiile care i se aduc și susține că cei aproximativ 2,5 milioane de lei ridicați în urma perchezițiilor îi aparțin și reprezintă banii primiți la nuntă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking