Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Musk „face ordine” după ce a achiziționat Twitter. A dizolvat consiliul de administrație și devine unicul director

31 Oct. 2022, 19:56
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
31 Oct. 2022, 19:56 // În Lume //  Realitatea.md

Elon Musk a dizolvat consiliul de administraţie al Twitter joi, după ce a preluat controlul asupra companiei, iar miliardarul a devenit „unicul director al Twitter”, potrivit unui document depus luni la autorităţile de reglementare, relatează CNN.

Dosarul companiei precizează că toţi membrii anteriori ai consiliului de administraţie al Twitter, inclusiv directorul executiv recent demis Parag Agrawal şi preşedintele Bret Taylor, nu mai sunt directori „în conformitate cu termenii acordului de fuziune”.

Decizia evidenţiază modul în care cel mai bogat om din lume şi-a consolidat rapid controlul asupra uneia dintre cele mai influente platforme de socializare, având puţine verificări, sau chiar deloc, în ceea ce priveşte puterea sa asupra companiei, comentează CNN.

Aproape imediat după ce Musk şi-a încheiat contractul de 44 de miliarde de dolari pentru achiziţionarea Twitter, joi, miliardarul a concediat cel puţin patru dintre directorii săi de top, inclusiv Agrawal.

Noul proprietar Twitter intenţionează să regândească politicile companiei de moderare a conţinutului şi interdicţiile permanente pentru utilizatorii care au încălcat anterior politicile platformei, inclusiv cele care îl vizează pe fostul preşedinte american Donald Trump, deşi a declarat în weekend că nu au fost luate încă decizii majore.

De asemenea, se preconizează că Musk plănuieşte un val de concedieri în cadrul companiei.

Musk are o reputaţie de antreprenor inovator, însă este cunoscut şi pentru comportamentul imprevizibil şi controversat.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 23:07
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 23:07 // Slider //  Ana Panaguța

Lituania a anunţat joi, 29 octombrie, că va extinde serviciul militar pentru tineri și va reintroduce recrutarea generală în 2032, pe fondul escaladării tensiunilor cu Rusia. Președintele Gitanas Nauseda a explicat că măsura va intra în vigoare peste șase ani pentru că e nevoie de timp pentru pregătirea infrastructurii și pregătirea a cel puțin încă 350 de instructori. Șeful statului a estimat că numărul tinerilor între 18 și 22 de ani care fac armata va crește de la 4.900 în prezent la 7.500, relatează antena3.ro.

Măsura a fost luată joi, la Vilnius, de Consiliul pentru Securitate Naţională al Lituaniei, ţară membră a NATO şi a Uniunii Europene.

„Am decis că recrutarea generală va fi introdusă începând din 2032”, a declarat preşedintele Gitanas Nauseda după şedinţa Consiliului pentru Securitate Naţională.

Planul trebuie să fie aprobat de parlament pentru a putea intra în vigoare.

Președintele lituanian a explicat că a fost ales anul 2032 deoarece este nevoie de timp pentru a pregăti infrastructura necesară pentru cele nouă luni de armată. De asemenea, 350 de instructori adiționali trebuie pregătiți. Antrenarea unui singur instructor durează între trei și patru ani.

În 2015, Lituania a reintrodus parţial serviciul militar (ce fusese abolit în 2008) ca răspuns la anexarea ilegală a peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia în 2014.

Potrivit lui Nauseda, aproximativ 5.000 de bărbaţi tineri sunt recrutaţi în fiecare an pentru o instruire de bază de nouă luni. Mai exact, tinerii între 18 și 22 de ani, care nu sunt înscriși la facultate sunt recrutați. Numărul va creşte la 7.500 odată cu introducerea serviciului militar general. Lituania are o populație de aproximativ 2,9 milioane de locuitori.

În ceea ce privește femeile, acestea vor continua să efectueze pregătirea militară doar în cazul în care doresc acest lucru, la fel ca până acum, a precizat şeful statului lituanian.

Costurile tranziţiei către noul sistem se vor ridica la 120 de milioane de euro.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!