Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

VIDEO Spații Sigure UNFPA, la stația de trenuri din Chișinău. Primul ajutor pe care-l vor primi refugiații ucraineni

06 Nov. 2022, 16:30
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
06 Nov. 2022, 16:30 // Societate //  Realitatea.md

„Safe Space” (tr. Spații Sigure) face parte din programul Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) de răspuns la criza refugiaților și prevenirea violenței în bază de gen. O astfel de zonă unde va fi acordat primul ajutor refugiaților ucraineni, în special femeilor abuzate, însărcinate sau care alăptează, a fost creată la stația de trenuri din capitală. Duminică, 6 noiembrie curent, a avut loc relansarea cursei Kiev-Chișinău sau „Trenul Victoriei”, fiind reiterat scopul în cadrul evenimentului.

Scopul „spațiilor sigure” este de a oferi un mediu de protecție refugiaților aflați în Republica Moldova și de a contribui la coeziunea socială dintre refugiați și comunitățile gazdă. Până în luna iulie a acestui an UNFPA a creat 16 Spații Sigure statice și patru #SpațiiSigure mobile pe întreg teritoriul țării, cel de la stația de trenuri fiind al 17-lea.

„Este primul suport și de bază pe care-l primesc refugiații, femeile gravide, mamele care alăptează, victimele violenței, ajunse în Republica Moldova. Le este acordat suport psihologic. Vrem să ne asigurăm că, odată ce ajung aici, primesc ajutor imediat. În acest sens, colaborăm și cu Ucraina. Mai târziu, sunt refugiații sunt redirecționați către organizații locale”, a explicat reprezentanta UNFPA.

Pe lângă serviciile de bază destinate refugiaților, UNFPA a lansat aici și programe de studiere a limbii române pentru a facilita incluziunea.  Totodată, cel puțin patru echipe mobile pentru femei, tineri și vârstnici au fost înființate în parteneriat cu ONG-urile și organizațiile locale, ca parte a Răspunsului Umanitar în Republica Moldova.

La deschiderea oficială a evenimentului au fost și reprezentanți din conducerea de vârf a țării, șefi ai misiunilor diplomatice, dar și alți parteneri CFM. „Trenul Victoriei” este și un obiect artistic impresionant.

Cele șapte vagoane ale garniturii sunt pictate de artiștii ucraineni și reprezintă regiuni ale Ucrainei dar și acțiunile de rezistență ale localnicilor. Fiecare vagon, cuprinde o imagine simbolistică dedicată regiunilor: Nikolaev, Herson, Zaporojie, Donețk, Lugansk, Harkov și Republica Autonomă Crimeea. De exemplu, vagonul dedicat Republicii Autonome Crimeea, a fost pictat de Andrei Priseajniuc. Artistul i-a dedicat pictura lui Bogdan Ziza- tânărul care a turnat vopsea galbenă și albastră peste clădirea administrației orașului din Yevpatoriya, Crimeea. Pe vagonul dedicat regiunii Zaporojie, artistul Serghei Turkinevich i-a pictat pe locuitorii din Energodar care, cu mâinile goale, au ieșit în stradă să apere țara lor.

CITEȘTE ȘI:

FOTO, VIDEO Spații sigure pentru vârstnicii care au plecat din calea războiului

„Mulțumim pentru cer senin și lecții de mate!” Tinerii refugiați de etnie romă primesc suport la Spațiile Sigure UNFPA

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 18:08
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
03 Nov. 2026, 18:08 // Slider //  Cătălina Boico

Marea Britanie riscă să se confrunte cu o criză de brazi de Crăciun, în urma celei mai fierbinți veri înregistrate vreodată. Cultivatorii avertizează că temperaturile ridicate, lipsa precipitațiilor și seceta au provocat pierderi semnificative în rândul arborilor plantați recent, mulți dintre aceștia nereușind să supraviețuiască primului an, scrie Antena3.ro.

Deși brazii sunt crescuți timp de aproximativ opt ani înainte de a fi tăiați, condițiile meteorologice extreme au stârnit îngrijorări atât în privința recoltei din acest an, cât și a unei posibile penurii în anii următori.

Oliver Combe, în vârstă de 57 de ani, care lucrează la „York Christmas Trees” de 40 de ani, a descris anul acesta drept unul „dificil” pentru cultivatori.

„Pentru prima dată, am înregistrat pierderi în rândul arborilor plantați anul trecut”, a declarat el pentru The Telegraph.

Cultivatorul, care luna trecută a fost selectat să furnizeze bradul pentru sediul Guvernului (Downing Street nr. 10), a explicat că a trecut la plantarea de toamnă, tocmai pentru a permite rădăcinilor să se dezvolte puternic înainte de secetele estivale inevitabile. Cu toate acestea, vara fierbinte și uscată din acest an a dus la pierderea a aproximativ 2.000 dintre cei 15.000 de brazi proaspăt plantați.

„Anul acesta, nu am avut parte de ploi serioase de la Paște încoace”, a spus el.

Lipsa precipitațiilor a făcut, de asemenea, ca îngrășământul să nu poată fi absorbit cu ușurință de arborii mai maturi, ceea ce ar putea afecta creșterea acestora și recoltele viitoare. Astfel, după mai multe veri secetoase consecutive, Combe ia acum în calcul irigarea plantațiilor, o măsură pe care, anterior, a ales să nu o adopte, mizând pe faptul că arborii își vor dezvolta rădăcini mai adânci pentru a-și procura singuri umiditatea necesară.

Menționând că a identificat două iazuri pe proprietatea sa care ar putea servi drept sursă de apă, el a adăugat: „Vom analiza acum posibilitatea irigării. Avem două iazuri și sperăm că vor reține suficientă apă pentru momentele în care vom avea nevoie de ea”.

Referindu-se la vremea caniculară din ultimele veri, el a precizat:

„Vara anului 2018 a fost una destul de extremă. În trecut, consideram că este o excepție, însă verile extrem de călduroase devin acum o normă”.

În Yorkshire, lunile aprilie și mai erau, de obicei, mai secetoase, dar acum perioadele de secetă par să dureze mai mult. Cu toții ne gândim: „Ei bine, situația se va echilibra în august», dar unul dintre terenurile mele este, în continuare, complet uscat.”

Anglia a traversat cea mai secetoasă lună iulie din istoria înregistrărilor meteorologice, cu precipitații de doar 5,6 mm. Totodată, Met Office a precizat că această vară a depășit recordul din 1976, fiind cea mai caldă vară înregistrată vreodată. Temperatura maximă zilnică medie, de 21,3°C, a depășit recordul anterior de 21°C, stabilit în urmă cu 50 de ani.

Combe a declarat că viitorul culturilor de brazi de Crăciun în Anglia este „îngrijorător” și a sfătuit oamenii să nu cumpere bradul înainte de începutul lunii decembrie; până atunci, copacii trec prin câteva episoade de îngheț, ceea ce îi ajută să reziste mai mult timp, potrivit sursei citate.

Marea Britanie se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimii 31 de ani

Pe de altă parte, James Wallis, care administrează ferma Sutton Hall, lângă Lewes (East Sussex), împreună cu soția sa, Ruth, a precizat că impactul asupra afacerii lor a fost sever. Din cauza condițiilor meteorologice, cei doi au pierdut 20.000 de brazi pe care îi plantaseră în urmă cu doi ani.

Wallis a declarat pentru BBC: „Seceta a îngreunat absorbția nutrienților de către arbori, iar unii dintre ei s-au îngălbenit. Consecințele financiare sunt semnificative. Investești o cantitate uriașă de timp și efort pentru a produce un brad de calitate, așa că situația este extrem de dezamăgitoare.”

Un an „dificil” pentru cultivatori

Russell Parkins, președintele Asociației Britanice a Pomilor de Crăciun (British Christmas Tree Association), a declarat că, din cauza condițiilor meteorologice, anul a fost unul „dificil” pentru cultivatori.

„Există suficienți pomi, dar menținerea lor într-o stare bună reprezintă o provocare”, a spus el.

Totodată, el a mai adăugat că:

„Cultivatorii își adaptează constant practicile; observăm, de exemplu, o tendință tot mai pronunțată de plantare în timpul toamnei, ceea ce ajută pomii tineri să-și dezvolte sisteme radiculare puternice pe parcursul lunilor de iarnă. În paralel, cercetările continue privind selecția provenienței contribuie la asigurarea faptului că pomii de Crăciun cultivați în Marea Britanie vor continua să prospere, în pofida schimbărilor climatice.

Datorită acestei expertize și a angajamentului pe termen lung demonstrat de membrii noștri, consumatorii se vor putea bucura în continuare, mulți ani de acum înainte, de pomi de Crăciun de înaltă calitate, cultivați în Marea Britanie”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!