Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

22 august 2026

Transparența NU a fost respectată în proporție de 75%! Parlamentul, criticat dur de Promo-LEX

11 Nov. 2022, 11:04
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
11 Nov. 2022, 11:04 // Actualitate //  Realitatea.md

La ședința Parlamentului din 10 noiembrie curent, transparența decizională a proiectelor votate nu a fost respectată în proporție de 75 la sută. La această concluzie au ajuns experții Promo-LEX, care au monitorizat ședința.

”Pe ordinea de zi bisăptămânală au fost incluse 11 proiecte. Propunerile fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor de amânare a unui proiect, de includere a altui proiect și de audiere în plen a Prim-ministrului, a ministrului Justiției și a ministrului Educației și Cercetării au fost respinse de majoritatea parlamentară. Autorii celor opt proiecte votate au fost Președinta Republicii Moldova – 5 proiecte, Guvernul – 2 proiecte și majoritatea parlamentară – un proiect.

Transparența decizională a proiectelor votate nu a fost respectată în proporție de 75 la sută, adică în cazul a șase din cele opt proiecte dezbătute. Totodată, precizăm că în privința unui proiect dintre acestea Guvernul Republicii Moldova a solicitat examinarea în mod prioritar. Pentru cinci proiecte de legi, votate în ambele lecturi, nu a fost publicat avizul Direcției general juridice. În cazul unui proiect de lege votat în lectura a doua nu au fost publicate rezultatele expertizelor și cercetărilor efectuate, cele ale consultării publice, precum și fundamentarea economico-financiară. Pentru trei proiecte examinate nu a fost respectat termenul pentru prezentarea recomandărilor părților interesate, termenul dintre înregistrarea proiectului, examinarea și votarea în prima lectură fiind mai mic de 10 zile lucrătoare, se arată în raportul Promo-LEX.

În mod pozitiv, s-a remarcat că toate rapoartele și corapoartele comisiilor permanente sesizate în fond erau publicate în ziua ședinței în plen.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de grant dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a fost examinat și votat, în două lecturi, în cel mai scurt termen – 3 zile calendaristice, autor fiind Președinta Republicii Moldova.

Proiectul de lege privind aprobarea listei unităților ale căror terenuri destinate agriculturii rămân în proprietatea statului a fost votat, în două lecturi, în cel mai lung termen – 41 de zile calendaristice, autori fiind deputații fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate” Cătănoi Artemie și Lazarencu Sergiu.

Cea mai lungă dezbatere, de circa 20 de minute, a fost asupra proiectului de lege nr. 407 cu privire ratificarea unui acord de grant, iar cele mai scurte au fost la examinarea proiectelor de lege cu nr. 371, nr. 395 – 398, care au durat între 3 și 5 minute. În total, ședința plenară a durat circa două ore și jumătate.

La începutul lucrărilor plenului Parlamentului și-au înregistrat prezența 87 de deputați. Potrivit rezultatelor votării, ulterior, la procedura de vot au luat parte între 68 și 77 de deputați. Membrii fracțiunii Partidului Politic ȘOR au boicotat și de această dată ședința plenară.

Amintim că, în perioada anilor 2021–2025, activitatea Parlamentului Republicii Moldova este supusă unei monitorizări exhaustive în cadrul Programului Promo-LEX „Democrație, Transparență și Responsabilitate”. Scopul monitorizării este de a spori transparența instituției, de a contribui la îmbunătățirea procedurilor legislative și de a consolida interacțiunea dintre deputați și cetățeni.

Realitatea Live

22 Aug. 2026, 17:41
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
22 Aug. 2026, 17:41 // Societate //  Realitatea.md

Tendința de scădere a aportului ape în lacul de acumulare de la Novodnistrovsk continuă să se agraveze, afirmă ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Potrivit oficialului, în ultimele 5 zile, media zilnică a debitului de intrare a scăzut la doar 19 m³/s (față de media de 38 m³/s înregistrată la începutul lunii).

Luni indicatorul era 15 m³/s, marți – 29 m³/s, miercuri – 19 m³/s, joi – 18 m³/s, iar vineri a înregistrat un nou record negativ istoric de 14 m³/s.

„Această tendință negativă începe să afecteze direct debitele din aval. Dacă până la data de 20 august deversările din lacul de acumulare Dubăsari au fost menținute la un nivel de 77–78 m³/s, ieri debitul a fost redus la 72 m³/s, iar pentru astăzi este preconizată o scădere suplimentară până la 65 m³/s. Situația devine din ce în ce mai tensionată pentru întregul ecosistem al fluviului, pentru aprovizionarea și gestionarea resurselor de apă”, informează ministrul.

Funcționarul a mai notat pe rețelele de socializare că Ministerul Mediului se află în contact permanent cu toate instituțiile de resort, inclusiv cu autoritățile din Ucraina, iar la finalul acestei luni va avea loc o nouă ședință extraordinară cu responsabilii din țara vecină.

În context, consumatorii, agenții economici și autoritățile locale sunt rugate să monitorizeze stațiile de captare, să utilizeze responsabil apa, să reducă pierderile din rețea și să stopeze consumul nejustificat.

Și primarul Capitalei, Ion Ceban, a comunicat despre scăderea debitului în lacul de la Dubăsari. Edilul a punctat că autoritățile municipale sunt pregătite să pornească toate pompele instalate în ultima perioada la stația de captare, iar locuitorii nu vor rămâne fără apă.

„Suntem gata ca la Stația de Captare să pornim toate pompele pe care le-am instalat în ultima perioadă pentru a capta apa și a o aduce în stație, pentru ca aceasta să nu se oprească și să continuăm aprovizionarea locuitorilor. Barajul construit, la fel, ne ajută să menținem apa în zona Stației de Captare. În acest sens, avem o comunicare permanentă și un schimb de date cu prim-ministrul. Primăria Chișinău a întreprins toate măsurile posibile și necesare în situații negative, în cazul în care apa va fi diminuată pe râul Nistru”, a transmis Ion Ceban.