Curs valutar
  • EUR
    20.0380
    0.0818%
  • USD
    17.2682
    -0.212%
  • RUB
    0.1993
    0%
  • RON
    3.8156
    0.1677%
  • UAH
    0.3858
    -0.4406%

Toate știrile

04 septembrie 2026

Supravegheați de medic și asistați de psiholog. Precizările ANP despre greva foamei, anunțată de deținuți din Rezina

14 Nov. 2022, 16:37
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
14 Nov. 2022, 16:37 // Actualitate //  Victoria Laur

Sunt 11 deținuți din Penitenciarul de la Rezina care se află în greva foamei. După ce Realitatea a scris despre subiect, și Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) confirmă informația.

Primii patru condamnați protestează astfel începând cu 7 noiembrie.  Greva a fost declarată pentru a atenționa autoritățile asupra aplicării mai multor articole din Codul penal, care țin de liberarea condiționată de pedeapsă înainte de termen, conform principiului aplicării legii mai blânde, precizează ANP.

„Din momentul declarării grevei foamei, administrația instituției penitenciare a asigurat separarea deținuților, cerință prevăzută de lege, în același timp a fost asigurată examinarea medicală a stării de sănătate. Deținuții aflați la greva foamei sunt supravegheați zilnic de medicul instituției și asistați de un specialist-psiholog, astfel sănătatea și viața condamnaților nu este expusă vreunui pericol”, anunță autoritatea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Conducerea Ministerului Justiției a fost informată despre plângerile deținuților și urmează să analizeze chestiunea, pentru a identifica soluții corespunzătoare.

„Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor, reieșind din competențele sale funcționale, își reafirmă intenția de a asigura tuturor deținuților respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, imparțialitatea și nediscriminarea, umanismul și aplicarea tuturor mijloacelor raționale de resocializare a acestora”, punctează ANP.

Duminică, Realitatea a publicat un material în care informa despre faptul că deținuții au anunțat greva foamei. Avocatul Arsen Saruhanyan a făcut o vizită clienților săi și afirma că situația se agravează, iar ANP nu a pomenit anterior, în sintezele săptămânale, despre cele întâmplate.

La începutul toamnei, membrii Comisiei drepturile omului și relații interetnice, au întreprins o verificare inopinată la Penitenciară nr. 17-Rezina, după ce au primit mai multe plângeri de la deținuți. S-a invocat lipsa de igienă și a condițiilor materiale adecvate în penitenciar, asigurarea insuficientă cu alimente, lipsa de îngrijire medicală corespunzătoare, ilegalități din partea funcționarilor cu statut special, limitare și restrângere în drepturi.

În octombrie, deținuții s-au plâns pe pâinea pe care o primesc la masă. Atunci, ANP afirma că, „în urma controalelor și verificărilor, nu s-a depistat abateri în producerea pâinii, și aceasta nu le poate afecta sănătatea”.

Realitatea Live

Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
04 Sept. 2026, 21:24
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
04 Sept. 2026, 21:24 // În Lume //  Ana Panaguța

Germania, Austria, Grecia, Danemarca și Țările de Jos vor să semneze în acest an acorduri cu țări terțe pentru a-i scoate din UE pe migranții extracomunitari fără rezidență legală, scrie hotnews.ro.

Anunțul a fost făcut vineri, în cadrul unei reuniuni găzduite de Danemarca, potrivit Reuters.

Țările în cauză, cunoscute ca Grupul celor Cinci, spun că au convenit asupra unor pași concreți pentru un acord cu o țară din afara UE privind centre de returnare. Nu au menționat numele statelor de la care se așteaptă să găzduiască astfel de centre.

„Dorim să ajungem la un acord cu țări terțe în acest an, care să permită înființarea de centre de returnare”, le-a declarat reporterilor ministrul german de interne, Alexander Dobrindt, într-o conferință de presă la Copenhaga.

Grupul, care a organizat o serie de reuniuni în acest an, intenționează să se reunească la München, Germania, la sfârșitul lunii septembrie.

În iunie, Parlamentul European a aprobat o revizuire a politicii în sectorul migrației, care vizează accelerarea deportărilor și posibilitatea statelor membre de a înființa centre în străinătate, ceea ce, potrivit criticilor, ar putea slăbi garanțiile pentru solicitanții de azil.

„Riscuri considerabile pentru drepturile omului”

Consiliul Europei, un organism din afara UE care promovează drepturile omului, democrația și statul de drept pe întreg continentul, a declarat în iulie că astfel de centre de returnare prezintă „riscuri considerabile pentru drepturile omului”, iar alte câteva organizații au criticat, de asemenea, planul.

Secretarul general al Consiliului Danez pentru Refugiați, Charlotte Slente, a declarat că ar fi mai bine să fie implementat Pactul UE privind migrația și azilul, care se concentrează pe un control mai strict la frontieră, proceduri mai rapide de azil și returnare și sisteme digitale extinse pentru gestionarea cererilor de azil.

„Centrele de returnare se concentrează pe un număr mic de returnări, nu vor împiedica oamenii să adopte rute și mai periculoase și ar putea încălca drepturile fundamentale ale omului”, a declarat Slente.

Danemarca se așteaptă să fie gata să trimită migranți către centrul de returnare cel târziu în 2027, a declarat ministrul imigrației și integrării, Morten Bodskov.