Două rachete trase de Rusia au căzut pe teritoriul Poloniei, stat membru NATO. Ca urmare a acestui incident va exista o reacție a Alianței Nord-Atlantice. Astfel, în cazul în care un stat membru al Alianței este lovit neintenționat, se poate activa Articolul 4, la cererea țării în cauză, scrie digi24.ro.

Conform Articolului 4, toate deciziile NATO sunt luate prin consens, după discuții și consultări între țările membre. Aliații pot face schimb de opinii și informații și pot discuta probleme înainte de a ajunge la un acord și de a lua măsuri. Consultarea este o parte cheie a procesului decizional al NATO, deoarece toate deciziile sunt luate prin consens. Discuțiile vizează toate subiectele de interes pentru Alianță, inclusiv activitățile de zi cu zi ale Alianței, obiectivele sale de bază și rolul fundamental. Consultarea consolidează dimensiunea politică a NATO, oferind membrilor oportunitatea de a-și exprima opiniile și pozițiile oficiale.

De asemenea, acordă NATO un rol activ în diplomația preventivă, oferind mijloace pentru a ajuta la evitarea conflictelor militare. În Articolul 4 din tratatul fondator al NATO, membrii pot aduce în discuție orice problemă care provoacă îngrijorare, în special cea legată de propria securitate, pentru a fi discutată în cadrul Consiliului Nord-Atlantic (CNA). De la crearea Alianței în 1949, Articolul 4 a fost invocat de mai multe ori, de exemplu de către Turcia. Consultarea ia mai multe forme.

La nivelul de bază, implică pur și simplu schimbul de informații și opinii. La un alt nivel, începe comunicarea acțiunilor sau deciziilor, pe care guvernele le-au luat deja, sau ar putea fi pe cale să le ia. În cele din urmă, poate cuprinde discuții cu scopul de a ajunge la un consens asupra politicilor care trebuie adoptate, sau acțiunilor care trebuie întreprinse.

În concluzie, consultarea este continuă și are loc atât pe o bază formală, cât și informală. Se poate întâmpla rapid, datorită faptului că toate statele membre au delegații permanente la sediul NATO de la Bruxelles.

Guvernele se pot reuni în scurt timp, ori de câte ori este necesar, de multe ori cu cunoștințe prealabile despre preocupările lor naționale respective, pentru a conveni asupra politicilor comune sau pentru a lua măsuri pe baza consensului. Comitetele NATO facilitează consultarea, permițând oficialilor guvernamentali, experților și administratorilor să se reunească zilnic pentru a discuta o gamă largă de probleme.

În Alianță este aplicat principiul luării deciziilor consensuale, ceea ce înseamnă că toate „deciziile NATO” sunt expresia voinței colective a tuturor statelor suverane care sunt membre ale acestei organizații. În timp ce luarea deciziilor prin consens poate ajuta o țară membră să-și păstreze suveranitatea națională în domeniul apărării și securității, Articolul 4 poate fi o invitație pentru țările membre de a acorda acest drept grupului, sau poate duce pur și simplu la o cerere de sprijin din partea statelor NATO.

Articolul 4

În conformitate cu Articolul 4 din tratatul fondator al NATO, țările membre pot aduce o problemă în atenția Consiliului Nord-Atlantic (CNA) – principalul organism politic decizional al NATO, și o pot discuta cu Aliații.

Articolul prevede:

„Părțile se vor consulta ori de câte ori, în opinia oricăreia dintre ele, integritatea teritorială, independența politică sau securitatea uneia dintre părți este amenințată”.

Orice țară membră poate invoca în mod oficial Articolul 4 din Tratatul Atlanticului de Nord. De îndată ce este invocat, problema este discutată și poate duce la o anumită formă de decizie sau acțiune comună în numele Alianței. Indiferent de scenariu, colegii membri care fac parte din Consiliu sunt invitați să reacționeze la o situație adusă la cunoștință de o țară membră.

De la crearea Alianței în 1949, Articolul 4 a fost invocat de șapte ori. La 24 februarie 2022, Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia au solicitat să organizeze consultări în temeiul Articolului 4, după invazia rusă a Ucrainei.

La 26 iulie 2015, Turcia a făcut aceeași cerere, având în vedere gravitatea situației care a fost generată de atacurile teroriste și pentru a informa aliații cu privire la măsurile pe care le lua.

Polonia a invocat articolul 4 la 3 martie 2014, ca urmare a tensiunilor crescânde din Ucraina vecină, și a acțiunilor agresive ale Rusiei. În două rânduri, în 2012, Turcia a solicitat o întâlnire a CNA în temeiul Articolului 4: o dată la 22 iunie, după ce unul dintre avioanele sale de luptă a fost doborât de forțele de apărare aeriană siriene și a doua oară la 3 octombrie, când cinci civili turci au fost uciși de obuzele siriene. În urma acestor incidente, la 21 noiembrie, Turcia a solicitat desfășurarea rachetelor Patriot. NATO a fost de acord cu această măsură defensivă pentru a ajuta Turcia să-și apere populația și teritoriul, și pentru a ajuta la detensionarea crizei de la graniță.

Anterior, la 10 februarie 2003, Turcia a invocat în mod oficial Articolul 4, solicitând consultări în cadrul CNA cu privire la asistența defensivă din partea NATO în cazul unei amenințări la adresa populației sau a teritoriului său, rezultată din conflictul armat din Irakul vecin. NATO a fost de acord cu un pachet de măsuri defensive și a desfășurat Operațiunea Display Deterrence de la sfârșitul lunii februarie până la începutul lunii mai 2003.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

#NATO #Polonia #rachete

Unirea cu România ar putea deveni „Planul B” al Republicii Moldova în cazul în care aderarea la Uniunea Europeană este blocată, analizează publicația britanică The Economist, într-un articol dedicat perspectivelor europene ale Republicii Moldova și relației cu România.

Potrivit The Economist, liderii de la Chișinău au început să vorbească tot mai des despre această posibilitate, în condițiile în care Republica Moldova își propune să adere la UE până în 2030. Publicația amintește că președinta Maia Sandu a declarat că ar vota „da” la un referendum privind unirea cu România, în timp ce vicepremierul Eugen Osmochescu a descris această variantă drept „Planul B”.

The Economist îl menționează și pe președintele României, Nicușor Dan, pe care îl descrie drept unionist, alături de mai mulți politicieni români. Publicația subliniază totodată apropierea lingvistică și istorică dintre cele două state, arătând că majoritatea moldovenilor vorbesc română, iar cea mai mare parte a teritoriului actual al Republicii Moldova a făcut parte din România între 1918 și 1940, transmite Calea Europeană.

Aderarea la UE, posibilă până în 2029, dar vulnerabilă politic

În analiza sa, The Economist apreciază că există o posibilitate realistă ca Republica Moldova să îndeplinească până în 2029 condițiile necesare aderării la Uniunea Europeană. În același timp, publicația atrage atenția că procesul ar putea fi blocat din motive politice în state membre precum Franța.

Publicația britanică amintește că legislația constituțională franceză prevede un referendum sau aprobarea cu o majoritate de trei cincimi în ambele camere ale Parlamentului înainte ca Franța să accepte aderarea unor noi state la UE.

În acest context, The Economist evocă inclusiv scenariul în care Marine Le Pen, descrisă drept o politiciană naționalistă de dreapta care se opune extinderii UE, ar putea deveni președinta Franței până în 2029. O eventuală blocare a aderării ar putea crește atractivitatea unei variante pe care publicația o compară cu reunificarea Germaniei: intrarea în UE prin unirea cu un stat vecin care este deja membru.

Sprijinul pentru unire a crescut în Republica Moldova

Potrivit datelor citate de The Economist, aproximativ 70% dintre români susțin unirea cu Republica Moldova, în timp ce în Republica Moldova sprijinul este de aproximativ 40%.

Iulian Groza, directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, spune pentru publicația britanică faptul că sprijinul pentru unire în Republica Moldova s-a dublat în ultimul deceniu.

The Economist notează că Republica Moldova are aproximativ 2,9 milioane de locuitori, dintre care circa 850.000, inclusiv persoane aflate în străinătate, dețin cetățenia română. Potrivit analizei, obținerea cetățeniei române este în multe cazuri motivată mai degrabă pragmatic decât ideologic, deoarece le permite cetățenilor moldoveni să muncească în UE.

Aceeași perspectivă pragmatică ar putea determina însă o parte dintre moldoveni să considere că renunțarea la independență în favoarea integrării în România le-ar oferi simultan acces la UE și NATO, mai arată The Economist. Publicația amintește că numeroși cetățeni moldoveni cu cetățenie română votează deja la alegerile din România și au contribuit la alegerea lui Nicușor Dan.

Declarațiile de la Chișinău, mesaj pentru Bruxelles

Unirea nu se află în prezent pe agenda imediată, susține Rufin Zamfir, expert român în comunicare, citat de The Economist.

Potrivit acestuia, declarațiile liderilor moldoveni privind unirea trebuie interpretate drept „un mesaj indirect adresat partenerilor europeni”. Dacă perspectiva aderării la UE va fi amânată sau diluată, spune Zamfir, „credibilitatea Planului B crește… [și] devine o variabilă politică pe care Bruxelles-ul nu o poate ignora”.

Transnistria și Găgăuzia, obstacole pentru o eventuală unire

The Economist subliniază că unirea cu România nu ar fi însă un proces simplu. România nu dispune de resursele economice necesare pentru a finanța o reunificare de amploarea celei dintre Germania de Vest și Germania de Est, în timp ce Republica Moldova este o țară săracă și nu controlează Transnistria, regiune separatistă susținută de Rusia.

Un alt obstacol îl reprezintă Găgăuzia. Publicația amintește că un acord din 1994 oferă regiunii autonome, unde populația este în mare parte prorusă, posibilitatea de a-și declara independența în cazul unei uniri a Republicii Moldova cu România.

Totuși, The Economist consideră că aceste probleme nu sunt neapărat imposibil de rezolvat. În contextul actual, Rusia dispune de capacități limitate pentru a sprijini Transnistria sau Găgăuzia, iar aproximativ 70% dintre exporturile Transnistriei sunt deja destinate Europei, în contextul relațiilor comerciale ale Republicii Moldova cu UE.

În cazul Găgăuziei, publicația britanică amintește că cei aproximativ 100.000 de locuitori sunt răspândiți în patru enclave, iar perspectiva unei independențe înconjurate de frontiere ale UE nu ar fi neapărat atractivă.

„O Românie Mare” pentru aderarea la UE

The Economist amintește că Republica Moldova nu este singurul stat din regiune în care există ideea unei unificări. În Albania și Kosovo există, de asemenea, un sprijin majoritar pentru unirea celor două țări.

În timp ce Albin Kurti, premierul interimar al Kosovo, susține fuziunea, premierul Albaniei, Edi Rama, consideră că problema se va rezolva odată cu aderarea ambelor state la UE.

În cazul Republicii Moldova, concluzia analizei The Economist este că unirea cu România rămâne puțin probabilă pe termen scurt, dar nu poate fi exclusă în următorul deceniu dacă perspectiva aderării la UE este blocată sau amânată.

„Este puțin probabil, dar nu de neconceput”, scrie The Economist, evocând scenariul în care, pentru a obține accesul la Uniunea Europeană, Republica Moldova ar putea face loc unei „Românii Mari”.