Curs valutar
  • EUR
    19.9714
    -0.0025%
  • USD
    17.2301
    -0.314%
  • RUB
    0.2025
    -1.4815%
  • RON
    3.8104
    0.0262%
  • UAH
    0.3852
    -0.3115%

Toate știrile

18 august 2026

Franța vine cu măsuri pentru o mare pană de curent. Când va fi blackout

02 Dec. 2022, 21:02
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ursu Ana
02 Dec. 2022, 21:02 // În Lume //  Ursu Ana

Franța se pregătește de o mare pană de curent. Întreruperea energiei electrice ar putea începe de săptămâna viitoare, după ce valul de frig va cuprinde nord-vestul Europei. Guvernul de la Paris a informat deja autoritățile locale. Instituțiile de învățământ,  ar trebui să se închidă în zilele de blackout în timp ce spitalele vor lucra în rregim obișnuit. Această situație delicată este cauzată de întârzierea repornirii reactoarelor locale, ceea ce a dus la dependența Franței de importuri și de producția de gaz.

Cetățenii vor fi anunțați prin SMS când aplicația de monitorizare a energiei electrice a țării va afișa un semnal roșu. Anunțul a fost făcut de șeful autorității franceze de reglementare în domeniul energiei, Xavier Piechaczyk

„Situația implică riscuri, dar nu trebuie să ne gândim că întreruperile de curent sunt inevitabile. Avem 470.000 de abonați prin SMS și aplicația noastră EcoWatt a fost descărcată de aproximativ 300.000 de ori. Nu e suficient”, a spus Xavier Piechaczyk, președintele Consiliului de Administrație al RTE, Rețeaua de Transport de Electricitate din Franța.

Guvernul francez pune în aplicare un plan pentru a face față crizei energetice care se profilează, în condițiile în care temerile de întreruperi ale energiei electrice cresc. O directivă va fi trimisă șefilor poliției regionale pentru a anticipa întreruperile programate de curent, care ar putea afecta 60% din populație (cel mai negru scenariu).

În acest moment, jumătate dintre reactoarele țării sunt închise din cauza întreținerii continue/întârziate sau a problemelor de coroziune. Noua generație de centrale electrice nu a fost deocamdată construită. Prin urmare, Franța va fi „un importator major de energie electrică în această iarnă” pentru a compensa, a explicat Piechaczyk.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

18 Aug. 2026, 06:28
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
18 Aug. 2026, 06:28 // Slider //  Ursu Ana

Meteorologii anunță astăzi ploi slabe de scurtă durată și descărcări electrice în unele zone ale țării. 

Vântul va sufla slab pe parcursul nopții, iar în timpul zilei va bate din nord-vest cu viteze de 5-10 metri pe secundă. În unele regiuni sunt posibile intensificări de până la 15-18 metri pe secundă.

Valorile termice vor rămâne ridicate, maximele diurne urmând să ajungă la +30…+34 de grade Celsius în cea mai mare parte a țării. În raioanele din nord, temperaturile vor fi mai scăzute și se vor situa între +24 și +29 de grade Celsius.

Pe timpul nopții, vremea va fi predominant fără precipitații, iar temperaturile minime vor oscila între +15 și +20 de grade Celsius. 

În capitală se așteaptă ploi însoțite de descărcări electrice și până la 31 de grade pe timp de zi, iar noaptea temperatura nu va fi mai mică de 18 de grade.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!