Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

24 octombrie 2026

Mykons, insula petrecerilor din Grecia, e gata de distracții ca înainte de pandemie

02 Iun. 2021, 11:23
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
02 Iun. 2021, 11:23 // În Lume //  Realitatea.md

Grecia are în plan să transforme insulele ţării în „zone libere de Covid”, în timp ce Mykonos, „insula petrecerilor”, se pregăteşte să primească din nou turişti.

La două săptămâni după ce Grecia şi-a deschis oficial sezonul turistic este linişte peste tot, exceptând munca depusă de oameni pentru a aduce din nou la viaţă Mykonos, „insula petrecerilor”, scrie CNN.

La barurile aflate pe plajă, unde în mod normal muzica răsuna de dimineaţă până seara, acum este linişte. Muzica încă nu este permisă în astfel de locaţii, în ciuda ridicării restricţiilor pentru a permite utilizarea spaţiilor în aer liber.

De asemenea, cluburile rămân momentan închise. Totuşi, autorităţile din Grecia au în plan să transforme insulele ţării în „zone libere de Covid”.

Cheia pentru a atinge acest obiectiv este reprezentată de o campanie de vaccinare prin care guvernul îşi propune să fie imunizat fiecare locuitor al insulelor. Vizitatorii vor putea veni doar dacă sunt vaccinaţi, au trecut prin infecţie sau au un test PCR negativ.

Astfel, în iulie s-ar putea ridica reglementările care interzic muzica la terase şi adunările cu un număr mare de persoane.

La Centrul de Medicină din Mykonos nu mai este niciun loc liber pentru vaccinare.

Planul de revenire economică al Greciei după pandemia de Covid-19 are în prim-plan turismul

Industria turismului este responsabilă pentru peste 18% din economia Greciei şi pentru unul din cinci locuri de muncă. Este aceeaşi industrie care a ajutat Atena să-şi revină dintr-o criză financiară care a durat 10 ani şi care a luat sfârşit chiar înainte ca pandemia de Covid-19 să se instaleze.

Anul trecut, ţara a avut cu aproape o treime mai puţin turişti decât în 2019, când aproape 31 de milioane de persoane au intrat în Grecia.

„Cetăţenii din Mykonos au fost şocaţi să-şi vadă insula cu doar o mică parte din turiştii cu care erau obişnuiţi în trecut. Anul acesta toţi indicatorii ne arată că numărul turiştilor va fi dublu faţă de 2020”, a spus primarul Konstantinos Koukas.

La începutul lunii aprilie, în timp ce încă se afla în lockdown şi înregistra o creştere a numărului de cazuri, Grecia şi-a deschis graniţele pentru călătorii din ţările care au făcut progrese rapide în campania de vaccinare.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
24 Oct. 2026, 14:23
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
24 Oct. 2026, 14:23 // Slider //  Vlada Ciorici

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit sâmbătă, 24 octombrie, la Budapesta, cu Președintele Ungariei, András Baka, și cu Prim-ministrul Péter Magyar. Discuțiile au vizat parcursul european al Moldovei, cooperarea economică și energetică și securitatea regională, potrivit Președinției.

„Interlocutorii au salutat deschiderea, în acest an, a patru grupuri de capitole de negociere și au discutat pașii următori pentru deschiderea celorlalte două rămase. Au reafirmat, totodată, că extinderea Uniunii Europene este o investiție în securitatea întregii Uniuni”, se arată în comunicatul Președinției.

În plan economic, Maia Sandu a salutat prezența companiilor maghiare în Moldova și a încurajat noi investiții. Părțile au discutat și despre cooperarea energetică, inclusiv diversificarea surselor și interconectarea regională, precum și despre extinderea legăturilor aeriene directe dintre Chișinău și Budapesta.

La capitolul securitate, au fost abordate rezistența Ucrainei și amenințările hibride ale Rusiei, inclusiv violările repetate ale spațiului aerian al Moldovei de către drone și rachete rusești.

Moldova și Ungaria au semnat în 2020 o declarație de parteneriat strategic. Documentul prevede sprijinul Ungariei pentru integrarea europeană a Moldovei, dialog politic regulat la toate nivelurile și cooperare în domeniile economic, energetic, al securității, educației și culturii.

Este prima vizită a Maiei Sandu în Ungaria. Șefa statului se află la Budapesta la invitația lui Péter Magyar, pentru evenimentele dedicate împlinirii a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1956.

Vineri, alături de mai mulți șefi de stat și de guvern, Sandu a participat la ședința solemnă a Adunării Naționale a Ungariei și la ceremonia de comemorare din Piața Kossuth.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

FOTO Maia Sandu a ajuns la Budapesta, la invitația premierului Péter Magyar