Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Poliția Ucrainei: Un deputat rus, decorat pentru că a luptat în Donețk, are 11 apartamente la Kiev

13 Dec. 2022, 14:50
 // Categoria: În Lume // Autor:  Victoria Laur
13 Dec. 2022, 14:50 // În Lume //  Victoria Laur

Autoritățile ucrainene anunță că unul dintre deputații ruși care a luptat în Ucraina are 11 apartamente în Kiev. Numele lui nu este făcut public, iar poliția spune că acesta s-a născut în 1968 la Mariupol.

Mai mul, individul a primit medalii „Pentru curaj” și „Pentru Eliberarea lui Mariupolului”. În cadrul anchetei preliminare împotriva deputatului, la Kiev au fost efectuate opt percheziții.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Oamenii legii au ridicat documente care confirmă că suspectul avea 11 apartamente în capitala Ucrainei. Autoritățile țării vecine intenționează să le supună confiscării.

Deputatul ar fi Dmitri Sablin, membru al partidului lui Putin, conform Meduza, cu referire la mai multe publicații ucrainene. Parlamentarul rus a deschis și centre umanitare ale Moscovei la Mariupol în noiembrie. Oficialul a declarat într-o reacție pentru RIA că nu deține bunuri la Kiev, iar în declarația sa de avere pentru anul 2021 nu există informații despre imobile în Ucraina.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!