Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Minor – la un pas să-și piardă viața în lacul de la Valea Morilor. Ce spun salvatorii

26 Dec. 2022, 11:04
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
26 Dec. 2022, 11:04 // Societate //  Realitatea.md

Pe parcursul zilelor de sărbătoare, mai multe persoane au fost salvate de angajații IGSU. Prin urmare, în ultimele 48 de ore, salvatorii au fost solicitați pentru a interveni în 33 situații de risc.

Un caz, în care a fost necesară intervenția salvatorilor a avut loc în după amiaza zilei de 25 decembrie în jurul orei 15:25 în parcul Valea Morilor, municipiul Chișinău.

„Aici, un minor de 14 ani a fost salvat de la înec de salvamarii Stației de salvare pe apă nr.1 din parcul Valea Morilor. Potrivit informațiilor înregistrate, băiatul din imprudență a alunecat și a căzut în apa lacului. Angajații Stației de Salvare au observat incidentul și au reacționat imediat. Copilul, viu și nevătămat a fost scos la mal, de îngrijiri medicale nu a avut nevoie”.

Un caz în care a fost necesar ajutorul pompierilor a fost înregistrat noaptea, pe data de 26 decembrie 2022 în municipiul Bălți.

„Pompierii din nordul țării au intervenit pentru a lichida un incendiu izbucnit într-un apartament de pe strada Alexandru cel Bun nr. 24. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 00:46. Potrivit primelor informații, flăcările au cuprins o odaie din interiorul locuinței. Imediat, la fața locului au fost trimise trei echipe de salvatori și pompieri. Ajunși la destinație, angajații Inspectoratului au stabilit că ard mai multe bunuri materiale din interiorul apartamentului cu suprafața de circa 32 m2”, se arată în nota informativă.

Salvatorii au evacuat din locuință proprietara, o femeie în vârstă de 70 de ani, care a avut de suferit în urma intoxicației cu produsele de ardere și fum.

Ulterior, aceasta a fost preluată de serviciului de asistență medicală urgență și transportată la spitalului municipal, pentru îngrijiri de rigoare.

Totodată, pompierii au evacuat de urgență 21 de persoane din scara blocului, care riscau să se intoxice cu fumul dens.

„Persoanele evacuate nu au avut de suferit, iar la moment acestea se află în siguranță. Incendiul a fost lichidat către ora 01:55. Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite de specialiști”.

Un caz de intoxicație cu monoxid de carbon a fost înregistrat pe data de 25 decembrie în localitatea Costuleni, raionul Ungheni.

„Un băiat în vârstă de 12 ani s-ar fi intoxicat cu gazul emanat de la soba de încălzit. La fața locului a ajuns un echipaj al serviciul de asistență medicală urgență. Minorul a fost transportat la spitalul raional pentru îngrijiri de rigoare”.

La moment starea acestui este stabilă, iar alte circumstanțe urmează a fi stabilite.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:59
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:59 // Slider //  Ana Panaguța

Un nou centru comercial, în valoare de aproximativ 250 de milioane de euro, va fi construit la Stăuceni, de companiile SUMMA și FIBA. Investiția reprezintă circa 1,3% din Produsul Intern Brut al Republicii Moldova și se numără printre cele mai mari proiecte private realizate în țară de la proclamarea independenței.

Lansarea construcției a avut loc în prezența premierului Vasile Tofan, care a declarat că astfel de proiecte pot contribui la crearea locurilor de muncă, dezvoltarea serviciilor și accelerarea creșterii economice.

Șeful Executivului a subliniat că Republica Moldova are nevoie de mai multe investiții private de anvergură pentru a ajunge la o creștere economică anuală de 4-5%.

„Dacă vrem să creștem economia mai rapid, avem nevoie de mai multe asemenea investiții ambițioase și de mai mulți investitori care să creadă în Moldova pe termen lung”, a declarat Vasile Tofan.

Premierul a menționat și potențialul noului centru comercial de a atrage vizitatori din țările vecine, inclusiv din România, contribuind astfel la dezvoltarea turismului. Potrivit acestuia, autoritățile își doresc ca tot mai mulți oameni să aleagă Chișinăul pentru cumpărături, restaurante, evenimente și escapade de weekend.

„Provocarea este să vină ieșenii la mall la Chișinău, nu doar noi la Iași”, a afirmat premierul.

Totodată, Vasile Tofan a apreciat faptul că SUMMA și FIBA își extind investițiile în Republica Moldova. Cele două companii au dezvoltat anterior proiecte în domeniul turismului, serviciilor hoteliere și sănătății, iar în prezent sunt implicate și în sectorul energetic.

Printre proiectele energetice se numără un parc eolian cu o capacitate de peste 40 MW și un sistem de stocare a energiei de peste 10 MWh.

„Asta îmi place cel mai mult la proiectul de astăzi: investitori care cunosc Moldova, au investit aici, au avut încredere și aleg să investească din nou – la o scară mult mai mare”, a mai declarat Vasile Tofan.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!