Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Ucraina, în alertă de atac aerian. Rușii au început bombardarea. Ar intenționa să lanseze 100 de rachete

29 Dec. 2022, 09:11
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
29 Dec. 2022, 09:11 // În Lume //  Realitatea.md

În toată Ucraina răsună sirenele, după ce Federația Rusă a lansat un nou val de atac aerian, estimat de oficialii ucraineni la circa 100 de rachete.

Potrivit presei din Ucraina, comandamentul operațional „Sud”, a anunțat că la ora 5:33 a fost raportată alerta aeriană în regiunile sudice. Mai târziu, alerta s-a răspândit în toate regiunile Ucrainei.

Oficialii ucraineni afirmă că rachetele sunt lansate de pe două corăbii din Marea Neagră S-a raportat în OK „Pivden” că inamicul a dus două port-rachete de suprafață la Marea Neagră, fiind vorba de 16 rachete Kalibr. De asemenea, este posibil și implicarea aviației strategice, spun oficialii.

Totodată, rușii ar fi pus în funcțiune în Marea Neagră și un submarin, de unde ar putea fi lansate încă patru rachete „Kalibr”.

Primele lansări de rachete rusești au fost lansate în direcția Sumy. De asemenea, regiunea Kiev la fel este sub alertă.

Consilierul prezidențial, Aleksei Arestovici, raportează că Rusia intenționează să lanseze peste 100 de rachete în mai multe valuri pe 29 decembrie.

Presa din Ucraina scrie că, sunetele exploziilor se aud în Kiev și în regiunile orașului. Potrivit informațiilor preliminare, apărarea aeriană funcționează.

Se raportează oficial că Forțele de Apărare Aeriană ale Ucrainei operează la Kiev.

Un oficial din Odesa, a spus că forțele ucrainene au doborât cu succes una dintre rachetele îndreptate spre regiunea Sumy.

Rachete s-a înregistrat și asupra regiunii Jitomer.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!