O parte din brățările de monitorizare noi urmează să ajungă joi la Inspectoratul de probațiune. Este vorba despre 30% dintre cele 200 de dispozitive promise de Vasile Tofan, după tragedia de la Măgdăcești.
Serviciul de presă al cabinetului de miniștri anunță că acestea sunt deja setate și pregătite să fie puse în funcțiune. Reprezentanții Guvernului afirmă că livrarea se face etapizat.
„Brățările electronice sunt recepționate etapizat. Până mâine, vom avea deja 30% din numărul anunțat, ajunse la noi, setate și pregătite pentru a fi puse în funcțiune. Livrarea va continua în etape, iar întregul lot de 200 de brățări va fi disponibil până la sfârșitul lunii”, au relatat presei reprezentanții cabinetului de miniștri.
După tragedia de la Măgdăcești, produsă pe 31 august 2026, Vasile Tofan a anunțat că pe 8 septembrie Inspectoratul de Probațiune va primi 200 de brățări electronice noi. Prim-ministrul a promis că pentru 2027 autoritățile vor dubla bugetul și vor aloca 4 milioane de lei suplimentar pentru achiziția lor.
Tofan: Vom dubla bugetul pentru achiziția brățărilor de monitorizare, ca să putem apăra victimele de agresori
La Măgdăcești, un bărbat care avea aplicat ordin de restricție, a intrat în locuința unde se afla soția sa și ar fi ucis-o dintr-o armă confecționată artizanal. Ulterior, individul el și-ar fi pus capăt zilelor. Brățara electronică pe care ar fi trebuit să o poarte ar fi avut defecțiuni, nu transmitea semnalul GPS și nu a fost găsit asupra lui.
Cuplul avea trei copii, dintre care doi sunt minori.