Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Sute de muncitori au „luptat” cu poleiul din Capitală. Cât material antiderapant au împrăștiat în weekend

09 Ian. 2023, 10:31
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
09 Ian. 2023, 10:31 // Societate //  Realitatea.md

Ultimele două zile au fost pline pentru muncitorii de Capitală. Aceștia au intervenit cu sute de tone de material antiderapant, pentru a combate poleiul din parcuri, curțile blocurilor de locuit, dar și stațiile de așteptare a transportului public. Conform responsabililor, municipalitatea are suficiente stocuri de material antiderapant pentru a se interveni în orice moment.

„Începând cu noaptea de sâmbătă spre duminică au fost executate lucrări de întreținere a drumurilor și de combatere a poleiului. S-a intervenit cu 18 unități. Au fost executate lucrări de intervenții pe drumurile principale și secundare. Au fost împrăștiate 508 tone material antiderapant. În unele zone s-a intervenit și cu sare, iar în total au fost folosite circa 50 de tone”, a declarat Vitalie Mihalache, șef al Direcției generale transport public și căi de comunicație.

Potrivit responsabilului, muncitorii au fost implicați și pe drumurile din suburbii.

„Am asigurat condițiile de deplasare pentru toți participanții la trafic. Au fost implicări repetate pe unele tronsoane de drum. În zona Codru în deosebi au fost executate lucrări de aplicare a materilalului antiderapant”.

Ghenadie Dubița, șef-adjunct al Direcţiei Generale, locativ-comunale și amenajare a declarat că sute de muncitori au fost antrenați și au intervenit pe parcursul ultimelor 2 zile.

„Toate serviciile din subordine erau pregătite pentru a interveni. Pe parcursul zilei de duminică au fost antrenate circa 40 de unități. S-a lucrat pe trotuare, căile de acces spre instituții, spitale, grădinițe. S-a intervenit și în stațiile de așteptare a transportului public. Au fost utilizate pentru aplicate 175 de tone și au fost implicați zeci de lucrători de salubrizare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Guvernul își propune să reducă cheltuielile pentru reparații, mobilier, tehnică de calcul, transport și evenimente, dar și să limiteze angajările în sectorul public. De asemenea, vor fi revizuite premiile și bonusurile acordate angajaților din instituțiile finanțate de la bugetul de stat. Declarațiile au fost făcute de ministra Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Potrivit ministrei, autoritățile analizează fiecare categorie de cheltuieli pentru a identifica economii, fără a afecta instituțiile care dispun deja de finanțare limitată sau obligațiile stabilite prin lege.

„Ne punem semnul de întrebare dacă putem renunța la unele cheltuieli sau nu”, a explicat Victoria Belous.

Printre măsurile avute în vedere se numără reducerea cheltuielilor pentru încălzire și combustibil, limitarea achizițiilor de mobilier și tehnică de calcul, precum și cumpărarea mijloacelor de transport doar în cazuri strict necesare. De asemenea, anul viitor este planificat un buget mai mic pentru concerte.

Ministra a precizat că vor fi reevaluate și cheltuielile pentru evenimente și proiecte care nu au fost asumate sau aprobate oficial, precum și necesitatea dezvoltării unor sisteme informaționale.

Optimizările vizează instituțiile finanțate din bugetul de stat, inclusiv ministerele, Parlamentul și Președinția. Primăriile își gestionează independent bugetele, a menționat oficiala.

Angajările, limitate, iar structurile instituțiilor vor fi revizuite

O altă măsură ține de reducerea cheltuielilor de personal. Potrivit Victoriei Belous, mai multe ministere au primit sarcina de a elabora planuri de reducere a numărului de angajați.

Ministra a subliniat că măsura nu presupune concedierea directă a salariaților, ci o gestionare mai strictă a posturilor vacante și a necesității de a menține sau ocupa anumite funcții.

De exemplu, instituțiile ar putea să nu prelungească activitatea angajaților după atingerea vârstei de pensionare sau să reevalueze necesitatea unor noi angajări. Totodată, în cazul reorganizărilor, structurile instituțiilor vor fi analizate pentru a stabili dacă fiecare funcție este justificată.

„Fiecare persoană angajată trebuie să fie motivată dacă trebuie sau nu să fie angajată în sectorul public”, a declarat ministra.

Premiile și bonusurile, de asemenea, revizuite

Victoria Belous a mai spus că, încă din primele zile de activitate ale actualului Guvern, a fost dată indicația de a reduce sau elimina premiile și alte bonusuri acordate angajaților din sectorul public.

Potrivit ministrei, această măsură este în curs de aplicare, iar autoritățile examinează inclusiv acordarea premiilor anuale și a celor unice.

În ceea ce privește economiile obținute până acum în urma optimizărilor, ministra nu a prezentat o cifră exactă în declarația citată, menționând însă că au fost limitate angajările și extinderea schemelor de personal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!