Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Germania a decis să mărească suportul pentru Republica Moldova cu 7 milioane de euro. Planurile Guvernului

20 Ian. 2023, 10:06
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
20 Ian. 2023, 10:06 // Actualitate //  Realitatea.md

Germania va continua să susțină eforturile Guvernului în depășirea actualelor crize, iar asistența acordată pentru programele de dezvoltare a Republicii Moldova va crește, în funcție de necesitățile pe care le are țara noastră.

Agenda de cooperare dintre cele două state a fost discutată la întrevederea prim-ministrei Natalia Gavrilița cu ministra germană pentru Dezvoltare, Svenja Schulze, care a anunțat creșterea suportului pentru Republica Moldova cu 7 milioane de euro. În special, a fost abordată asistența pentru întreprinderi și investiții (Fondul FACEM), domeniul energetic, învățământul dual și dezvoltarea comunităților.

Potrivit Nataliei Gavrilița, Guvernul a reușit să gestioneze crizele multiple din ultimul an, în același timp preocupându-se de crearea premiselor pentru recuperarea și chiar creșterea economică în anul 2023. În acest sens, șefa Executivului a menționat introducerea unei politici fiscale expansioniste, care prevede măsuri de stimulare a creșterii economice, creștere a investițiilor și a numărului locurilor de muncă.

Totodată, au fost lansate o serie de noi instrumente de sprijin a sectorului privat de către Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului și promovată noua legislație privind modelul german de învățământ, de natură să asigure specialiști calificați pentru sectorul real al economiei. Astfel, statul va asigura 50% din costurile de instruire a studenților din învățământul dual, restul fiind acoperit de companiile partenere.

„Apreciem că Germania ne rămâne alături în procesul de transformare a țării noastre într-un stat european modern și mizăm pe o colaborare care va ajuta la creșterea rezilienței Republicii Moldova. Ne propunem să fim nu doar consumator, ci și furnizor de securitate și stabilitate în spațiul UE, iar acest lucru l-am demonstrat deja prin gestionarea fluxurilor de refugiați, a traficului la frontieră și a situației de securitate, în ultimul an”, a spus Gavrilița.

În context, șefa Executivului a menționat recenta introducere a măsurilor de protecție temporară pentru refugiații din Ucraina, Republica Moldova fiind singura țară non-UE care a acordat acestora un statut atât de înalt.

Referindu-se la criza energetică, prim-ministra a subliniat că, dacă anterior Republica Moldova era dependentă în proporție de 100% de un singur furnizor de gaze naturale, anul trecut Chișinăul și-a diversificat sursele de aprovizionare și a făcut stocuri strategice, iar în prezent malul drept al Nistrului nu consumă gaze de la Gazprom. Următoarea în ordinea priorităților este sporirea eficienței energetice atât în sectorul public, cât și în cel rezidențial, dar și creșterea capacităților de generare proprii, inclusiv din surse regenerabile de energie.

Oficialele s-au mai referit la măsurile de combatere a consecințelor războiului hibrid, reformele inițiate în domeniul justiției și luptei cu corupția, dar și la proiectele de dezvoltare a localităților și comunităților, inclusiv cu suportul Germaniei, care se pliază pe programul național „Satul European”.

„Încă de la începutul războiului din Ucraina vă aflați în fața numeroaselor provocări, dar le depășiți cu succes și continuați să dezvoltați țara. Voi, moldovenii, ați făcut un gest impresionant atunci când ați deschis ușile caselor pentru refugiați și Republica Moldova rămâne țara cu cel mai mare număr de refugiați din Ucraina pe cap de locuitor. Îi susțineți și acum prin diverse măsuri, iar noi, la rândul nostru, ne dorim să vă fim alături, să ne unim eforturile și să venim cu asistența care să corespundă necesităților Republicii Moldova”, a menționat Svenja Schulze.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.