Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    -0.0891%
  • USD
    17.3213
    -0.0981%
  • RUB
    0.2071
    -0.8691%
  • RON
    3.8106
    -0.1627%
  • UAH
    0.3876
    -0.0258%

Toate știrile

14 august 2026

Apărarea drepturilor omului în 2023 necesită 450 de milioane de dolari

20 Ian. 2023, 20:23
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ursu Ana
20 Ian. 2023, 20:23 // În Lume //  Ursu Ana

Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Volker Turk, a cerut vineri aproape o jumătate de miliard de dolari pentru oficiul său în 2023, pentru a „aduce la viaţă drepturile omului în toate regiunile lumii”, relatează AFP, scrie agerpres.ro.

„Fără drepturile omului, nu poate exista pace durabilă, nici dezvoltare durabilă, nici justiţie”, a subliniat oficialul ONU în apelul anual pentru contribuţii voluntare din partea ţărilor şi a donatorilor privaţi.

El a estimat că serviciile sale au nevoie de 452 de milioane de dolari în acest an.

Înaltul Comisariat al ONU pentru drepturile omului monitorizează ţările din întreaga lume, colectează date despre abuzuri, oferă sprijin societăţii civile şi oferă consiliere statelor, precum şi sprijin tehnic pentru implementarea de standarde mai bune în ce priveşte drepturile omului.

Anul trecut, donaţiile au totalizat 240,8 milioane de dolari, acoperind doar 60% din suma solicitată atunci.

Mulţumind donatorilor, Volker Turk a subliniat vineri că fondurile lipsă au avut un impact asupra activităţii serviciilor sale, din ce în ce mai solicitate.

În 2022, au fost oferite „îndrumări esenţiale” în 50 de ţări, iar alte şase ţări au formulat cereri, „dar avem nevoie de mai mult sprijin financiar pentru a oferi acest ajutor”, a menţionat oficialul ONU, fără a identifica respectivele state.

Dacă nu se obţin fonduri suplimentare, numărul ţărilor în care vor fi trimişi consilieri în 2023 va trebui redus de la 50 la 43, a avertizat el.

„Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de drepturile omului pentru a menţine stabilitatea în lume şi a furniza o foaie de parcurs către un viitor mai bun”, a spus înaltul comisar al ONU. „Trebuie să insistăm asupra unei acţiuni, la nivel global şi naţional, care să abordeze inegalităţile, să consolideze protecţia socială şi să elimine discriminarea şi alte cauze fundamentale ale conflictelor, crizelor de mediu şi sărăciei”, a mai spus Volker Turk.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
14 Aug. 2026, 21:17
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
14 Aug. 2026, 21:17 // Societate //  Ana Panaguța

Peste 18.000 de persoane au fost înmatriculate la universitățile din Republica Moldova în urma sesiunii de bază a admiterii din acest an. Numărul este cu aproximativ 2.500 mai mare decât în aceeași etapă a anului trecut, ceea ce reprezintă o creștere de aproape 16%.

Potrivit datelor prezentate de Ministerul Educației și Cercetării, până la 14 august au fost înmatriculați 18.259 de candidați la programele de licență, studii integrate și master. Dintre aceștia, 14.195 au fost admiși la licență și studii integrate, iar 4.064 la master.

În 2025, după sesiunea de bază, numărul celor înmatriculați era de 15.780: 11.986 la licență și 3.794 la master. Cea mai mare creștere din acest an se înregistrează la studiile de licență și integrate, unde numărul înmatriculaților este cu peste 2.200 mai mare față de anul trecut.

„Vedem pentru al doilea an consecutiv o creștere a numărului celor care aleg să studieze la universitățile din Republica Moldova. Este un semnal important pentru noi și pentru universități”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

La locurile finanțate de la bugetul de stat au fost înmatriculați 6.444 de studenți: 4.247 la ciclul I și 2.197 la ciclul II. Astfel, după sesiunea de bază, aproximativ 80% dintre locurile bugetare sunt ocupate.

Cele mai solicitate domenii au fost Științele economice, cu 4.323 de persoane admise, Dreptul – 2.565, Științele educației – 1.696, Tehnologiile informației și comunicațiilor – 1.636 și Ingineria – 1.433.

Științele educației au rămas și în acest an un domeniu prioritar pentru comanda de stat, în contextul deficitului de cadre didactice.

Candidații care nu au participat la sesiunea de bază sau nu au fost admiși la programul dorit mai au o șansă. Sesiunea suplimentară de admitere se va desfășura în perioada 15-24 august.