Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0%
  • USD
    17.2475
    0%
  • RUB
    0.2051
    0%
  • RON
    3.8173
    0%
  • UAH
    0.3872
    0%

Toate știrile

12 septembrie 2026

Avocații lui Țuțu pun piedici justiției moldovenești. La ce etapă se află cauza penală ce îl vizează pe fostul deputat

25 Ian. 2023, 14:44
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
25 Ian. 2023, 14:44 // Actualitate //  Realitatea.md

Procuratura Anticorupție vine cu detalii privind cauza penală în cadrul căreia, ex-deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Constantin Țuțu, a fost acuzat, că în perioada lunilor septembrie-octombrie 2017, a pretins și primit de la o persoană 20 000 euro, pentru a influența procurori și judecători la adoptarea unor soluții favorabile unui învinuit.

Mai exact, procurorii anunță că, din martie 2022 și până acum, au avut loc 12 ședințe de judecată, iar apărarea utilizează acțiuni de a tergiversa examinarea cauzei penale. Concluzia vine, în special, după ultima ședință din 2023.

„La ultima ședință de judecată, care a avut loc la 23 ianuarie 2023, partea apărării din nou a înaintat o cerere, prin care au solicitat transmiterea prezentei cauze penale pentru conexare la cauza penală din care anterior a fost disjunsă. Procuratura Anticorupție apreciază aceste acțiuni din partea apărării ca o încercare de a tergiversa examinarea cauzei penale”, anunță PG.

Într-un comunicat al PG sunt menționate toate acțiunile întreprinse de procurori, în ordine cronologică:
    • La 11 mai 2020, Procuratura Anticorupție a expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a ex-deputatului Țuțu pe aceste fapte, pentru comiterea infracțiunilor de escrocherie și traficul de influență (art. 190 alin. (5) și 326 alin. (3) lit. a) Cod penal).
    • De asemenea, fostul deputat a fost acuzat că, fiind persoană cu funcție de demnitate publică, în perioada 2014-2019, a efectuat cheltuieli în sume mai mari decât veniturile realizate în aceiași perioadă, și că, pentru anul 2017 și respectiv 2018, a inclus în declarația de avere și interese personale date false și incomplete asupra veniturilor obținute.
    • La 2 noiembrie 2021, Procuratura Anticorupție a expediat în instanța de judecată cauza penală în privința lui Constantin Țuțu, în care acesta este învinuit pentru îmbogățire ilicită și fals în declarații (art. 330/2 alin. (2) și 352/1 alin. (2) Cod penal).
    • La 8 decembrie 2021, la solicitarea părții apărării, instanța de judecată a decis conexarea cauzelor penale într-o singură procedură.
    • Totodată, prin încheierea instanței de judecată din 15 februarie 2022, după solicitarea părții apărării de încetare a procesului penal în privința ex-deputatului pe două capete de acuzare privind falsul în declarații, a fost disjunsă cauza penală în privința acestuia pe capetele de învinuire pentru îmbogățire ilicită și fals în declarații și transmisă pentru repartizare și examinare altui judecător.
    • Procuratura Anticorupție, considerând că aceste acțiuni din partea instanței de judecată conturează o îndoială rezonabilă de imparțialitate la examinarea cauzei, a înaintat cerere de recuzare judecătorului care a dispus soluția, în vederea transmiterii cauzei penale pe care și-a reținut-o în procedură, unui alt judecător, cerere care a fost respinsă.
    • După transmiterea cauzei disjunse unui alt judecător pentru examinarea acesteia, din 3 martie 2022, data numirii primei ședințe de judecată până în prezent, au avut loc 12 ședințe de judecată.
    • Toate ședințele de judecată aflându-se la faza ședinței preliminare. Din numărul total al ședințelor de judecată, 4 ședințe au fost amânate pe motivul neprezentării inculpatului și/sau apărătorilor acestuia și în 4 ședințe de către partea apărării au fost înaintate diverse cereri.

La moment în privința învinuitului este aplicată măsura procesuală de constrîngere, obligarea de a se prezenta în instanța de judecată, și măsura asiguratorie, sechestrul asupra bunului imobil și a mijloacelor bănești în limita sumei de 800 000 lei, mai adaugă procurorii PA.

În total, fostul deputat democrat este cercetat pe cinci capete de acuzare. Acesta este învinuit de îmbogățire ilicită, două episoade de fals în declarații, trafic de influență și escrocherie. În plus, împreună cu fostul lider PDM, fugarul Vladimir Plahotniuc, sunt cercetați în Rusia, într-un dosar privind traficul de droguri. Țuțu neagă implicarea sa în astfel de acțiuni.

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
12 Sept. 2026, 16:40
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
12 Sept. 2026, 16:40 // Societate //  Realitatea.md

Compania aeriană FLYONE va continua să opereze zborurile și după 22 septembrie, iar pasagerii care și-au cumpărat deja bilete vor fi transportați la destinație conform rezervărilor făcute. Asigurarea vine din partea președintelui Consiliului de Administrație al FLYONE Moldova, Vlad Cebotari, în contextul în care la 22 septembrie expiră termenul acordat de Consiliul pentru examinarea investițiilor de importanță pentru securitatea statului pentru ca asociații companiei să renunțe la participațiile lor.

„În primul rând, FlyOne va acționa cu mare grijă și responsabilitate față de pasagerii săi, care sunt clienții de bază și aici venim cu primele asigurări ferme: fiecare pasager care are procurate servicii de transport de la FlyOne pentru cursele care urmează a fi operate va fi transportat la destinație cu aceleași itinerarii, în aceleași zile, fără schimbarea condițiilor de transport, prețuri și așa mai departe. Și acest lucru va continua”, a declarat Vlad Cebotari în cadrul emisiunii „Contrasens” de la ZIUA.

Cebotari a mai spus că aproximativ 400 de mii de oameni au cumpărat bilete pentru zborurile programate după 22 septembrie. El a adăugat că „nu se așteaptă ca autoritățile să ia măsuri care ar afecta pasagerii FLYONE”.

„Adică după 22 septembrie nu se va schimba nimic pentru cei care au cumpărat bilete deja? Da, e cel mai important pentru noi, dar eu aici nu cred că autoritățile ar avea ceva împotrivă și ar merge contrar intereselor celor aproximativ 400.000 de pasageri care au procurate bilete anticipat. Aceasta este cifra vânzărilor. Nu cred că autoritățile ar face ceva contrar intereselor propriilor cetățenii și nu doar, și oaspeților Republicii Moldova, ca să le creeze atât de mari deranjuri și să le creeze atât de multe probleme. De aceea compania, grupul de companii, vine cu asigurările că pasagerii nu au de ce să își facă griji”, a mai punctat Cebotari.

Declarațiile vin cu mai puțin de două săptămâni înainte de expirarea termenului stabilit de autorități în privința acționariatului FLYONE. Cebotari a reiterat însă că fondatorii companiei nu intenționează să-și cedeze participațiile.

„Doi, noi am comunicat-o și în repetate rânduri în spațiu public: asociații FLYONE nu intenționează să cedeze participațiunile sale din compania aeriană”, a precizat Vlad Cebotari.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!