Serviciul Vamal a informat duminică dimineața, 5 februarie curent, că punctul de trecere al frontierei (PTF) Basarabeasca-Serpniovoe și-a sistat activitatea pentru o perioadă nedeterminată. A avut loc un incendiu.
„Cauza nefuncționării este un incendiu pe partea ucraineană, produs în această dimineață într-o încăpere de serviciu. Colegii din Ucraina au informat că incendiul a fost localizat, însă va fi nevoie de timp pentru a înlătura defecțiunile tehnice și a relua activitatea în regim normal”, scrie într-un comunicat de presă al Vămii.
În aceste circumstanțe, se recomandă călătorilor din timp să opteze pentru alte puncte de trecere a frontierei din proximitate, cum ar fi: PTF Ceadâr Lunga – Novîe Troianî, Ceadâr Lunga – Maloiaroslaveț sau Vulcănești-Vinogradovka.
Este de amintit și recomandarea Poliției de Frontieră a Republicii Moldova: „înainte de a porni la drum, consultați Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717) sau verificați online situația din punctele de trecere”.
