Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Federația Tinerilor Basarabeni s-a întâlnit cu Adrian Dupu și Ambasadorul Republicii Moldova la București

14 Feb. 2023, 16:59
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
14 Feb. 2023, 16:59 // Actualitate //  Realitatea.md

Federația Tinerilor Basarabeni (FTB) din România s-a întâlnit marți cu secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), Adrian Dupu, și cu Ambasadorul Republicii Moldova la București, Victor Chirilă

Ambele discuții au vizat consolidarea parteneriatului moldo-român pe domeniul educațional și au abordat subiecte de interes primar pentru elevii și studenții din Republica Moldova care au decis să-și continue studiile în România.

„Membrii biroului de conducere al Federației Tinerilor Basarabeni se arată încântați în urma discuțiilor cu reprezentanții autorităților de la București și le mulțumește domnilor Adrian Dupu și Victor Chirilă pentru deschiderea acordată. România a fost alături de tinerii basarabeni ori de câte ori a fost nevoie și rămâne principalul partener educațional al Republicii Moldova”, precizează Federația.

În cadrul întrevederilor, președintele FTB – Cristin Murafa, vicepreședintele Relații Publice – Antuanela Raileanu, și vicepreședintele Proiecte și Programe – Constantin Didenco, au concretizat planul de activități pentru anul 2023. Biroul de conducere al organizației și-a exprimat interesul față de extinderea domeniilor de cooperare dintre Federație și autoritățile de la București.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Discuțiile celor două părți au atins următoarele subiecte:

  • Elaborarea unui proiect dedicat tinerilor finanțat de DRRM, care se va desfășura în toamna anului 2023 la Chișinău. Acesta va include o listă de oportunități pe care Republica Moldova le poate oferi tinerilor basarabeni din România, pentru a-i motiva să revină acasă;
  • Extinderea campaniei de informare care vizează studiile în România, inclusiv Târgul Universităților din România, care se desfășoară anual în luna iulie la Chișinău, cu scopul de a sprijini tinerii să se informeze cu privire la studiile din România;
  • Soluționarea problemelor cu care se confruntă tinerii din Republica Moldova în contextul desfășurării studiilor în România: procesul de admitere, obținerea vizei de studii, perfectarea permisului de ședere, etc.

Federația Tinerilor Basarabeni are scopul de a reprezenta interesele studenţilor şi elevilor basarabeni, aflaţi la studii în România, pentru o mai bună integrare în spațiul social, economic, cultural și educațional românesc. FTB are 15 asociații membre din cele mai mari centre universitare din România.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 18:10
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
05 Nov. 2026, 18:10 // Slider //  Realitatea.md

Finlanda oferă celor care sunt singuri o vacanţă de 4 zile, cu peisaje nordice spectaculoase, experiențe culinare și întâlniri pe nevăzute, totul gratuit, cu șansa de a cunoaște pe cineva special, relatează Corriere della Sera. Sună a scenariu de comedie romantică, dar este, de fapt, o nouă inițiativă a organizației Visit Finland, care invită 16 persoane singure din întreaga lume să exploreze țara în februarie 2027.

Intitulată „The Finnish Dinner Date” (n. red. Întâlnirea la cină în Finlanda), inițiativa promite o experiență cu totul diferită faţă de excursiile organizate obișnuite. Participanţii vor uita de aplicațiile de dating, de gesturile de tip „swipe right” sau de algoritmii creați pentru a-şi găsi sufletul pereche. Tot ce le va trebui este un strop de curiozitate, dorința de a ieși din zona de confort și un videoclip postat pe rețelele sociale.

Inițiativa, promovată și pe Instagram, a stârnit imediat interesul și imaginația oamenilor. Sunt cei care și-ar face bagajele într-o clipită, alţii care se întreabă dacă patru zile sunt, într-adevăr, suficiente pentru a găsi dragostea, iar comentariile în sine au devenit parte din distracție.

„Ani și ani petrecuți singuri, iar ei își găsesc dragostea în doar patru zile”, a comentat un internaut. „Eu m-aș mulțumi doar să-mi găsesc puțină liniște”, a scris o altă persoană. Și mai sunt cei care, cu o doză sănătoasă de autoironie, se tem că ar putea ajunge „blocați în «zona de prietenie» chiar și acolo”.

Pe scurt, deși dragostea rămâne o necunoscută, farmecul unei vacanțe în Finlanda pare a fi un aspect asupra căruia toată lumea cade de acord.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Cei 16 participanți selectați vor fi împărțiți în două grupuri a câte opt persoane. În perioada 9 – 19 februarie 2027, aceștia vor porni să exploreze Helsinki și Tampere, două orașe care reflectă fațete diferite ale Finlandei.

Programul include experiențe culinare, activități locale și ocazii de a cunoaște oameni noi, culminând cu momentul cel mai așteptat: o cină surpriză pentru fiecare grup, la care vor lua parte și doi finlandezi singuri. Destinația alocată fiecărui participant va fi dezvăluită abia după finalizarea procesului de selecție, adăugând un strop de mister aventurii.

La urma urmei, scopul nu este neapărat găsirea sufletului pereche în doar patru zile, ci mai degrabă crearea unor oportunități de interacțiune și descoperirea, în mod direct, a stilului de viață și a tradițiilor acestei națiuni nordice.