Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

IMAGINI DE SUS Mii participă la miting ca să determine Guvernul să plătească facturile moldovenilor din această iarnă

19 Feb. 2023, 14:52
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
19 Feb. 2023, 14:52 // Politica //  Realitatea.md

Mii de oameni au umplut astăzi centrul capitalei. Cetățenii veniți din toate colțurile țării au reacționat astfel la chemarea Mișcării Pentru Popor, din care face parte și Partidul „ȘOR”, care obligă Guvernul să achite integral facturile cetățenilor pentru lunile de iarnă.

„Ei cu milioane, noi murim de foame!”, „Recean, plătește facturile”, „Semnați și achitați!”. „Noi suntem poporul!”, „Noi suntem Moldova”, „Nu stați la balcoane, că muriți de foame”. „Nu ne închideți gura cu Procuratura!”. Acestea sunt câteva dintre lozincile pe care le-a scandat mulțimea.

Unul dintre membrii Mișcării Pentru Popor, Marina Tauber, a făcut apel către mulțime să manifeste pașnic și să evite provocările care ar putea fi organizate de guvernare. Ea s-a adresat și presei, care monitorizează evenimentul, să manifeste vigilență și să identifice provocatorii infiltrați în mulțime.

„Suntem la un miting pașnic, democratic și avem o singură cerință către Guvern, să plătească facturile oamenilor pentru gaz, electricitate și energie termică în lunile de iarnă. Venim cu această solicitare din partea cetățenilor. Guvernarea are posibilitatea de a achita facturile, deoarece a primit un miliard de euro de la partenerii externi, iar alte 250 de milioane de euro au fost promise pentru începutul de an. Bani sunt, trebuie doar să fie voință politică. Avem informații că guvernarea a pregătit provocări pentru acțiunea de astăzi, dar mitingul nostru este pașnic și nu vom cădea pradă provocărilor”, a subliniat Marina Tauber.

De dimineață, echipaje ale poliției au împiedicat mii de oameni să ajungă la mitingul din capitală. Acțiunea urma să se desfășoare în fața Parlamentului, dar, din cauza piedicilor polițiștilor, mulțimea s-a îndreptat în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, care a devenit neîncăpător. Participanții la miting i-au îndemnat însă ca polițiștii să fie de partea poporului.

Manifestația Mișcării Pentru Popor este mediatizată de mai mulți jurnaliști străini. Asta după ce președintele Maia Sandu a anunțat că ar fi pregătite scenarii de destabilizare. În același timp, televiziunea plătită din banii poporului, postul „Moldova 1”, lipsește de la evenimentul care a întrunit mii de oameni. Instituția difuzează la această oră o emisiune de divertisment.

De asemenea, regimul a folosit echipament de bruiere a semnalului de internet, pentru a zădărnici transmisiunile live de la miting.

„Și pentru moldovenii din diaspora facturile din Moldova sunt o povară, deoarece oameni trebuie să lucreze mai mult pentru a face față facturilor mari, stabilite de guvernarea PAS”, a adăugat Marina Tauber.

La rândul său, vicepreședintele PACE, Tatiana Bordeianu, reprezentant al Mișcării Pentru Popor, a venit cu un mesaj în limba engleză, în care a precizat că cetățenii moldoveni au fost condamnați la sărăcie și foame de actuala guvernare.

„Oamenii au venit aici ca să-și ceară drepturile și spună stop genocidului social, provocat de actuala guvernare. Oamenii nu mai fac față facturilor mari, sunt nevoiți să-și abandoneze casele și să plece din țară”, a specificat Tatiana Bordeianu. „Ceea ce se întâmplă acum, nu a mai fost în ultimii 30 de ani”, a adăugat activista Maia Laguta.

Un alt reprezentant al Mișcării Pentru Popor, președintele Uniunii Centriste din Moldova, Mihai Petrache, a declarat că oamenii îi cer Guvernului să prezinte un raport pentru toți cetățenii, despre câți bani a primit de peste hotare, câți și pentru ce a cheltuit și cât a rămas.

„Mișcarea Pentru Popor a făcut calcule și a constatat că Guvernul a primit de peste hotare mai mult de 20 de miliarde de lei, dar a oferit compensații de 5,2 miliarde de lei. Unde sunt ceilalți bani? Când întrebăm Guvernul, el tace prin canalele de televiziune pe care le controlează. În schimb, ne denigrează și ne numește cum vrei – hoți, diversioniști, agenți etc. Numai nu răspunde la întrebare. Dacă ne considerăm țară civilizată, guvernarea trebuie să reacționeze, pentru că avem o revendicare din partea unor grupuri sociale”, a explicat Mihai Petrache.

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!