Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    -0.0891%
  • USD
    17.3213
    -0.0981%
  • RUB
    0.2071
    -0.8691%
  • RON
    3.8106
    -0.1627%
  • UAH
    0.3876
    -0.0258%

Toate știrile

14 august 2026

Putin convoacă Consiliului Securităţii Rusiei după ce a acuzat Ucraina de terorism

02 Mart. 2023, 20:33
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ursu Ana
02 Mart. 2023, 20:33 // Actualitate //  Ursu Ana

Preşedintele rus Vladimir Putin a convocat Consiliului Securităţii Rusiei într-o reuniune extraordinară joi, în urma informaţiilor primite de la Serviciul Federal de Securitate (FSB, ex-KGB) despre lupte duse cu unităţi ucrainene pe teritoriul rusesc, relatează DPA, scrie agerpres.ro.

O călătorie a sa în Caucazul rus a fost anulată în acest context, conform media ruse.

Nu se ştie exact tema reuniunii Consiliului Securităţii, dar au existat multe speculaţii că Rusia ar putea declara oficial război Ucrainei şi ar putea ordona o nouă mobilizare a sute de mii de soldaţi.

Anterior, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, declarase că reuniunea Consiliului Securităţii Rusiei va avea loc vineri, aşa cum fusese programată, notează agenţia de presă rusă Interfax.

Întrebat de jurnalişti dacă reuniunea înalţilor oficiali din domeniul apărării ar putea ajusta ceea ce Moscova continuă să numească drept „operaţiune militară specială”, Peskov a declarat: „Nu ştiu, nu pot spune”.

Rusia a declanşat un război împotriva Ucrainei într-un atac neprovocat la 24 februarie 2022.

Calificarea campaniei ruse în Ucraina drept război este o infracţiune care se pedepseşte în Rusia cu ani grei de închisoare.

Un alt rezultat al reuniunii Consiliului Securităţii Rusiei ar putea fi înăsprirea restricţiilor în domeniul drepturilor civile şi paşi spre război şi economia planificată.

Tot joi, Putin a acuzat Ucraina de terorism după ce i-au fost raportat că s-ar duce lupte în regiunea Briansk (sud-vestul Rusiei), care se învecinează cu Ucraina.

A fost ‘un alt atac terorist şi o altă crimă’, a afirmat preşedintele rus în timpul unei videoconferinţe.

FSB invocase mai devreme lupte grele cu ‘naţionalişti ucraineni’ la Briansk.

Kievul a respins responsabilitatea pentru aceste incidente, calificând acuzaţiile Moscovei drept dezinformare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit surselor ruse, un şofer a fost ucis, iar un copil de zece ani rănit în regiunea Briansk de către ceea ce ruşii au numit forţe de sabotaj ucrainene. Copilul rănit a fost spitalizat, susţin surse ruseşti.

‘Au intrat în zona de frontieră unde au deschis focul asupra civililor. Au văzut că era un vehicul civil, că înăuntru erau civili şi copii’ şi au tras, a afirmat preşedintele rus.

Mass-media ruseşti au mai vehiculat informaţii despre o presupusă luare de ostatici şi un schimb de focuri asupra unui autobuz şcolar, dar acestea au fost apoi retractate chiar de către oficiali din Rusia şi respinse de autorităţile ucrainene, care au remarcat că în zonă de câteva luni se practică învăţământul de la distanţă.

Administraţia din zona Şuşani (Rusia) a negat, de asemenea, că mai multe persoane ar fi fost luate ostatice acolo de către militanţi ucraineni, notează DPA.

Putin a pus incidentul armat pe seama conducerii de la Kiev, pe care a portretizat-o din nou drept „neonazistă”. Aceasta în condiţiile în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este evreu.

Putin a mai spus că Ucraina încearcă să priveze Rusia prin forţă de identitatea sa istorică şi de limba sa.

„Dar repet: nu vor reuşi, iar noi îi vom zdrobi”, a spus el.

Cât priveşte presupuse atacuri, o grupare de naţionalişti ruşi a revendicat responsabilitatea pentru acestea într-o înregistrare video. În timp ce unii naţionalişti ruşi susţin războiul lui Putin, alţii luptă de partea Kievului, remarcă DPA. Cu toate acestea, nu este clar dacă acţiunea din Briansk a fost coordonată cu armata ucraineană, mai notează agenţia de presă citată.

Încă de la declanşarea războiului în Ucraina, Rusia s-a plâns în mod repetate de bombardamente ucrainene pe teritoriul său. Totuşi, numărul de victime şi pagube în Rusia este incomparabil cu consecinţele războiului său în Ucraina, unde multe oraşe au au fost distruse, iar mii de oameni au fost ucişi.

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
14 Aug. 2026, 22:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Aug. 2026, 22:29 // Slider //  Ana Panaguța

Pierderile de locuri de muncă în domeniul auto din Germania – cea mai mare economie a Europei – accelerează în prezent mai rapid decât în orice alt sector industrial, numărul de angajați fiind la cel mai scăzut nivel începând din 2005, arată datele publicate vineri de Oficiul federal de statistică, informează hotnews.ro.

La 30 iunie 2026 erau 691.500 de angajați în principala industrie a țării, o scădere de 5,8% sau cu 42.300 de angajați într-un singur an.

Pierderi de locuri de muncă s-au înregistrat și în alte sectoare industriale, dar într-un ritm mai lent. În industrie, numărul de angajați a scăzut cu 2,7% în primele șase luni din 2026, la 5,29 milioane.

Industria auto rămâne al doilea mare sector industrial al Germaniei, după ingineria mecanică, unde sunt 905.900 de angajați.

Cele mai multe concedieri au avut loc în rândul furnizorilor de componente auto și accesorii pentru autovehicule, unde numărul de angajați a înregistrat un declin de 7,6%.

Pe segmentul care acoperă producția de caroserie, suprastructuri și remorci, numărul de angajați a urcat cu 10%, la 42.800.

În mai, Asociația Industriei Auto din Germania avertiza că până la 225.000 locuri de muncă ar putea fi pierdute până în 2035. Câțiva producători auto și furnizori de componente au anunțat recent măsuri de reducere a costurilor și concedieri.