Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Elveţia îşi menţine neutralitatea militară şi refuză să aprobe livrări de arme în Ucraina

10 Mart. 2023, 20:59
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ursu Ana
10 Mart. 2023, 20:59 // În Lume //  Ursu Ana

Guvernul Elveţiei a anunţat, vineri, că intenţionează să îşi menţină neutralitatea militară prevăzută în Constituţie, astfel că nu va autoriza livrările de armament elveţian de către alte ţări în Ucraina, informează cotidianul Le Monde.

„Consiliul Federal a deliberat asupra reexportării de către naţiuni terţe a echipamentelor militare produse în Elveţia. A decis să menţină practica actuală, bazată pe legea federală privind echipamentele de război şi pe tradiţia umanitară îndelungată a Elveţiei de stat neutru. Consiliul Federal apără valorile neutralităţii elveţiene şi va continua să acţioneze pentru ca avantajele acestei situaţii să fie puse în valoare. Această tradiţie de neutralitate a Elveţiei nu înseamnă indiferenţă faţă de agresiunea Rusiei în Ucraina”, a comunicat Guvernul elveţian.

Miercuri, Camera inferioară a Parlamentului elveţian aprobase în formă preliminară un proiect de lege care ar fi autorizat reexportarea de armament elveţian în Ucraina dacă va exista o decizie a Consiliului de Securitate ONU care să catalogheze ilegală invazia militară rusă în Ucraina. Acest scenariu pare puţin probabil în condiţiile în care Rusia are drept de veto în Consiliul de Securitate ONU.

Guvernul Elveţiei a respins mai multe cereri ale Germaniei, Danemarcei şi Spaniei de a reexporta în Ucraina armament elveţian.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 09:24
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
30 Oct. 2026, 09:24 // Societate //  Valentina Buza

Patru telefoane mobile de ultimă generație, noi și sigilate, au fost depistate de funcționarii vamali în bagajul unei pasagere care a ajuns la Chișinău din Roma. Cazul a fost înregistrat la postul vamal al Aeroportului Internațional Chișinău, în urma verificărilor efectuate asupra pasagerilor de la cursa Roma–Chișinău.

Potrivit Serviciului Vamal, bagajele călătorilor au fost supuse controlului nonintruziv, iar într-unul dintre acestea au fost descoperite cele patru telefoane. Bunurile aparțineau unei femei de 40 de ani, cetățeană a Ucrainei.

Deși avea obligația să declare bunurile transportate, a căror valoare depășea plafonul neimpozabil de 430 de euro, pasagera nu le-a declarat conform procedurii legale.

Telefoanele au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar femeia riscă să fie sancționată.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!