Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    0%
  • USD
    17.3213
    0%
  • RUB
    0.2071
    0%
  • RON
    3.8106
    0%
  • UAH
    0.3876
    0%

Toate știrile

16 august 2026

ASP lansează încă trei serviciile electronice din domeniul cadastru

13 Mart. 2023, 16:38
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
13 Mart. 2023, 16:38 // Societate //  Realitatea.md

Agenția Servicii Publice (ASP) anunță lansarea a încă trei servicii electronice noi din domeniul cadastru:

  1. Informație despre bunurile ce aparțin unei persoane fizice/juridice din banca centrală de date, toate drepturile;
  2. Informație despre bunurile ce aparțin unei persoane fizice/juridice din banca centrală de date, drepturi active;
  3. Informație despre bunurile ce aparțin unei persoane fizice/juridice din banca centrală de date, pentru Programul de stat „Prima casă”.

Serviciul cadastral de furnizare a informației poate fi solicitat on-line, accesând Portalul Serviciilor Publice – www.servicii.gov.md sau site-ul Agenţiei Servicii Publice – www asp.gov.md, fără a fi nevoie să vă deplasați la centrele multifuncţionale ale ASP.

„Informaţia despre drepturile înregistrate asupra bunurilor imobile se furnizează contra plată şi se achită prin intermediul serviciul guvernamental de plăți electronice MPay, utilizând orice instrument de plată la alegere, cum ar fi: cardul bancar, ApplePay/Google Pay, internet banking, plăți în numerar și monede electronic”.

Termenele de prestare  a serviciilor: 1 zi lucrătoare și 15 zile lucrătoare.

Documentele cu indicarea drepturilor active, a tuturor drepturilor sau a drepturilor pentru perioada solicitată de către beneficiar pot fi eliberate:

  1. electronic, fiind descărcate pe Portalul guvernamental al cetățeanului sau antreprenorului (mcabinet.gov.md). Pentru a accesa MCabinet, solicitantul va avea nevoie de semnătura electronică;
  2. pe suport de hârtie, cu livrarea la adresa indicată de către beneficiar, prin intermediul serviciului guvernamental de livrare MDelivery sau cu ridicarea la sediul unui centru multifuncţional din mun.Chișinău.

Pentru comoditatea beneficiarilor ai serviciilor cadastrale a fost elaborat Ghidul utilizatorului platformei de dezvoltare a serviciilor electronice cu rol de solicitant al serviciilor din domeniul cadastru, care descrie procedura de comandă a serviciilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
16 Aug. 2026, 10:47
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
16 Aug. 2026, 10:47 // Slider //  Ana Panaguța

Rusia a anunțat duminica aceasta că Ucraina a lansat un atac cu drone la scară largă peste noapte, peste 600 de drone având ca țintă Moscova, în timp ce Kievul a fost atacat de armata rusă cu o rachetă balistică, informează Agerpres.

Autoritățile din ambele țări au raportat un total de șase decese peste noapte: trei în regiunea rusă Rostov (sud-vest) și trei în Ucraina, între care două în regiunea Zaporojie (sud) și unul în Krivoi Rog (centru), potrivit AFP.

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a declarat că 201 dintre drone au fost distruse de apărarea antiaeriană din regiunea Moscovei, în timp ce majoritatea au fost interceptate înainte de a ajunge în regiune.

El a adăugat că trei persoane au fost rănite în atacuri, dar nu a oferit informații despre posibilele pagube.

Cotidianul Kyiv Independent a relatat că forțele ucrainene au vizat un depozit aparținând gigantului rus de retail online Wildberries și situri industriale în orașe din regiune. Flăcările au cuprins depozitul, iar imaginile de la fața locului arată un incendiu de amploare. Depozitul are o suprafață de peste 200.000 de metri pătrați și este cel mai mare centru logistic al companiei Wildberries.

Autoritățile ucrainene au raportat anterior că Rusia a lansat un nou atac cu rachete balistice peste noapte asupra Kievului.

Primarul Vitali Kliciko a declarat că s-au auzit explozii în capitala Ucrainei și i-a îndemnat pe locuitori să rămână în adăposturi în timp ce echipajele de urgență erau desfășurate la fața locului.

Au fost raportate incendii în mai multe locuri, a scris Kliciko pe Telegram.

Administrația militară a Kievului a anunțat că atacul a făcut trei răniți.

Armata ucraineană a anunțat că în alte părți ale țării, între care în orașele Kremenciuk și Krivoi Rog, au fost înregistrate atacuri cu rachete, bombe ghidate cu planare și drone.

Declarațiile ambelor părți nu au putut fi verificate independent.

Ucraina luptă împotriva invaziei la scară largă a Rusiei de mai bine de patru ani. Kievul a avertizat în repetate rânduri cu privire la diminuarea stocurilor de rachete interceptoare pentru sistemele sale de apărare antiaeriană Patriot, care sunt utilizate pentru a se apăra împotriva atacurilor cu rachete balistice.

În ultimele luni, atacurile aeriene s-au intensificat de ambele părți ale frontului, la patru ani și jumătate de la invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia, în ceea ce a devenit cel mai sângeros conflict din Europa de la al Doilea Război Mondial încoace, remarcă AFP.

Conform unui raport al Misiunii ONU de Monitorizare a Drepturilor Omului în Ucraina (HRMU), luna trecută a fost cea mai sângeroasă pentru civilii din Ucraina din mai 2022, cu 437 de morți și 2.610 răniți.

Capitala Ucrainei a suferit pierderi deosebit de mari, cu cel puțin 54 de morți și 202 răniți. Forțele ruse au lansat în mod repetat bombardamente masive asupra Kievului, folosind rachete balistice și de croazieră.

La începutul lunii august, într-o serie de atacuri asupra orașului și-au pierdut viața cel puțin 17 persoane la Kiev și în regiunea înconjurătoare, dar Ucraina, confruntându-se cu o lipsă de interceptoare, nu a reușit să doboare nicio rachetă rusească.

De la începutul anului, agenția ONU a înregistrat 12.477 de victime civile (1.839 de morți și 10.638 de răniți), o creștere de 44% față de aceeași perioadă a anului trecut și mai mult decât dublu față de bilanțul înregistrat în 2024.