Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

DOC Cursa pentru CSM: Candidații care au promovat evaluarea Comisiei Pre-Vetting, așteptați luni la Parlament

24 Mart. 2023, 14:50
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
24 Mart. 2023, 14:50 // Actualitate //  Realitatea.md

Trei candidați propuși de Parlament la funcții în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Ion Guzun, Tatiana Ceaglic, Alexandru Postica, care au promovat evaluarea Comisiei Pre-Vetting, sunt așteptați luni, 27 martie, la Parlament. Va avea loc proba interviului.

Subiectul a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței Comisiei juridică numiri și imunități, care va începe la ora 09:00.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că la mijlocul lunii martie, Comisia Pre-Vetting a încheiat audierea candidaților non-judecători la funcții în CSM, rămași concurs. Din cei 12 candidați cu experiență profesională în domeniul dreptului sau în alt domeniu relevant, incluși în lista transmisă Comisiei Pre-Vetting de Parlament, la audieri au participat șapte candidați, întrucât doi s-au retras din concurs, alți doi nu au depus la timp declarația pentru 5 ani, nepromovând astfel evaluarea, iar un candidat a solicitat să fie evaluat fără a participa la audieri.

Astfel, până în acest moment, trei candidați la funcții în Consiliul Superior al Magistraturii, cu experiență profesională în domeniul dreptului sau în alt domeniu relevant, incluși în lista transmisă Comisiei Pre-Vetting de Parlament, au promovat evaluarea Comisiei.

Patru candidați nu au promovat evaluarea, întrucât s-au retras din concurs sau nu au depus la timp declarația pentru 5 ani, iar alți cinci candidați așteaptă deciziile Comisiei Pre-Vetting pentru a putea deveni eligibili pentru o funcție de membru în CSM.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!