Direcțiile, secțiile și departamentele raionale și municipale de învățământ vor fi înlocuite cu Agenții Teritoriale pentru Educație (ATE). Parlamentul a votat în lectura a doua proiectul de lege „Restart în educație”, iar transferul școlilor către noile structuri este planificat să înceapă de la 1 ianuarie 2027.
Agențiile vor fi subordonate Ministerului Educației și Cercetării și vor administra școlile din teritoriu. Acestea vor deveni fondatoarele școlilor primare, gimnaziilor, liceelor și instituțiilor de învățământ special.
Printre responsabilitățile ATE se numără selectarea și evaluarea directorilor de școli, monitorizarea calității educației, gestionarea infrastructurii și a transportului școlar, dar și aplicarea măsurilor privind incluziunea, siguranța în instituții și digitalizarea proceselor administrative.
Grădinițele și instituțiile extrașcolare vor rămâne în administrarea autorităților publice locale.
Noile agenții vor fi conduse de directori aleși prin concurs și numiți pentru un mandat de cinci ani. Aceeași persoană va putea ocupa funcția pentru cel mult două mandate, consecutive sau nu. Angajații actualelor direcții raionale și municipale de învățământ vor putea fi transferați pe posturile vacante din cadrul ATE.
Pentru Găgăuzia a fost acceptată o prevedere separată. Directorul Agenției Teritoriale pentru Educație din regiune va fi numit prin hotărârea Adunării Populare.
Odată cu reforma se va schimba și modul în care sunt finanțate școlile. După transferul către ATE, instituțiile vor primi direct bani din bugetul de stat, în funcție de numărul de elevi și costul standard per elev. În prezent, finanțarea se face prin bugetele locale.
Bugetele școlilor și rapoartele privind cheltuielile urmează să fie publicate online, astfel încât părinții și comunitățile să poată vedea cum sunt cheltuiți banii publici.
ATE vor asigura în continuare finanțarea grupelor cu program prelungit și a claselor cu profil artistic sau sportiv din școlile primare și gimnaziale care au avut astfel de programe în anul de studii 2025–2026.
Reforma mai prevede modificări privind interimatul funcțiilor de director și director adjunct, admiterea la studii superioare și funcționarea Centrului Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație (CTICE).
Transferul școlilor către noile agenții și aplicarea noului mecanism de finanțare sunt planificate pentru 1 ianuarie 2027. Pentru instituțiile din municipiile Chișinău și Bălți, precum și pentru cele din Găgăuzia, schimbarea a fost amânată până la 1 ianuarie 2028, pentru a permite o trecere treptată la noul sistem.