Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

Şeful AIEA încearcă să găsească un compromis cu privire la securizarea centralei nucleare Zaporojie

29 Mart. 2023, 18:49
 // Categoria: Economie // Autor:  Elena Putregai
29 Mart. 2023, 18:49 // Economie //  Elena Putregai

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a declarat miercuri, 29 martie curent, că încearcă să găsească un compromis între Rusia și Ucraina pentru securizarea centralei nucleare Zaporojie din sudul Ucrainei, deplângând, însă, o „creştere a activităţii militare” în zonă.

Grossi s-a exprimat cu ocazia vizitei făcute la centrală, ocupată de forţele ruse, vizită pentru care Rusia a invitat şi presă, inclusiv agenţia franceză.

„Încerc să pregătesc şi să propun măsuri realiste care vor fi aprobate de toate părţile”, a spus Grossi, precizând că acest compromis s-ar referi de data aceasta la centrala propriu-zisă, şi nu doar la zona din jurul ei, vizată de negocierile lipsite de succes de până acum.

„Trebuie evitată o catastrofă”, a adăugat el, regretând că „activitatea militară este în creştere în toată această regiune”, mai ales cu o „creştere semnificativă a numărului de soldaţi”.

„Ideea este de a conveni asupra anumitor principii, anumitor angajamente, printre care acela de a nu ataca centrala”, a mai spus Grossi, care a făcut apel din nou să nu fie depozitate arme şi echipamente militare grele la locul centralei, ocupat de forţele ruse din martie 2022.

Şeful AIEA a sosit la centrală la bordul unui vehicul blindat al armatei ruse, cu o gardă de soldaţi în ţinută de luptă. În convoi se aflau, de asemenea, angajaţi ai AIEA, printre care trei inspectori veniţi să preia rotaţia de la colegii lor prezenţi la centrală. Grossi a vizitat, apoi, centrala şi a constatat urmele lăsate de tirurile care au lovit în noiembrie imensul bloc de beton ce acoperă reactorul nr. 2.

În timpul vizitei, jurnaliștii au văzut cel puţin cinci vehicule militare uşoare, precum şi angajaţi în civil ai centralei care intrau şi ieşeau, după ce erau controlaţi de bărbaţii înarmaţi la una dintre intrări. Jurnaliştii au văzut, de asemenea, mai multe fortificaţii în zona centralei, mai ales blocuri de beton care să oprească vehiculele la intrare, dar şi saci cu nisip amplasaţi la etajele reactorului 6.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
26 Oct. 2026, 15:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
26 Oct. 2026, 15:29 // Slider //  Victoria Laur

Premierul român Luca Niculescu vine pe 27 octombrie la Chișinău. Vizita va începe cu o întâlnire cu diplomații trimiși de autoritățile de la București în Republica Moldova.

Vor urma discuții cu mitropolitul Antonie al Basarabiei. Pe agendă mai este inclusă și o întrevedere cu reprezentați ai companiilor românești, care au investiții în Republica Moldova

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La ora 14:25, Luca Niculescu va fi întâmpinat de Vasile Tofan la sediul Executivului Republicii Moldova. Inițial se vor desfășura discuții cu ușile închise între cei doi oficiali, apoi vor avea loc reuniuni ale celor două delegații, iar la finalul întrevederii va avea loc o conferință de presă comună.

De la Guvern, premierul român va merge la Stația Electrică Chișinău, după care vor urma întrevederi cu președinta Maia Sandu și cu speakerul Igor Grosu.