Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO Mama – îngrijorată că unii moldoveni compătimesc șoferița: „A strivit viața în corpul firav al unicei fetițe”

31 Mart. 2023, 17:06
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
31 Mart. 2023, 17:06 // Societate //  Realitatea.md

Olia Culai cu numele de pe rețelele sociale, mama fetiței Anastasia în vârstă de 12 ani tamponată mortal de un troleibuz la Ciocana, a obținut joi, 31 martie curent, statut procesual – parte vătămată – în dosarul penal pornit pe art. 264 al.3, lit.b din Codul Penal. Abia după o săptămână de la accident. Ea a depus o cerere prin intermediul Cabinetului avocatei Doina Ioana Străisteanu pentru a fi audiați martorii tragediei.

Mama fetiței a făcut primele declarații în calitate de parte vătămată a dosarului intentat pe șoferiță.

„Azi, după o săptămână, am fost recunoscută în calitate de parte vătămată în dosarul penal. Eu, soțul și familia noastră foarte greu ne adăptăm decesului unicei noastre fiice. Ne este greu să vedem și să citim despre empatie față de ucigașă și familia sa, grijă pentru drepturile acesteia, în timp ce ucigașa copilului nostru nu și-a exprimat empatia față de noi și nici condoleanțele… Copilul meu a fost ucis cu brutalitate. Nu a fost pur și simplu tamponat pe trecerea de pietoni. A fost strivită viață în corpul firav al fetiței noastre, mergând peste ea”.

În mesajul video înregistrat în fața Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Olia Culai a mai declarat că solicită audierea persoanelor care au fost martore cum șoferița a încălcat grav regulamentul circulației rutiere pe parcursul traseului rutei nr.13 și cum a înjurat pietonii și alți conducători auto în trafic.

Amintim că vinerea trecută, 24 martie, Anastasia a încercat să traverseze strada regulamentar la o trecere de pietoni nedirijată pe bd. Mircea cel Batrîn din sectorul Ciocana al Capitalei, când a fost tamponată mortal de un troleibuz de pe ruta nr. 13 condus de o șoferiță. Taxatoarea susținea că s-a întâmplat în afara trecerii, însă imaginile surprinse și distribuite pe rețele o contrazic și confirmă versiunea polițiștilor.

Anastasia era elevă a Liceului Teoretic „Dacia” cu predare în limba rusă din același sector și era singurul copil al soților Culai.

Inițial șoferița a fost plasată în arest preventiv de Judecătoria Ciocana, admițând demersul procurorilor, după care Curtea de Apel Chișinău a dat curs cererii apărării și i-a modificat măsura în arest la domiciliu. Femeia a apelat de mai multe ori după ajutorul medicilor de urgență pentru starea de șoc. Atât acuzarea, cât și apărarea spun că aceasta se căiește.

Art. 264 al.3, lit.b din Codul Penal prevede o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 7 ani cu anularea dreptului de conduce mijloace de transport.

Anastasia, copila tamponată mortal de un troleibuz la Ciocana, condusă pe ultimul drum. Mama: „Cui m-ai lăsat?”

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!