Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

STUDIU: Principala cauză de deces provocat de cancer ce poate fi prevenită

10 Apr. 2023, 06:35
 // Categoria: Life // Autor:  Redacția Realitatea
10 Apr. 2023, 06:35 // Life //  Redacția Realitatea

Numărul cazurilor de cancer la nivel mondial ar putea creşte cu 60% până în anul 2040 ca urmare a înmulţirii şi îmbătrânirii populaţiei, însă și obiceiurile nesănătoase pot contribui la o augmentare a valorilor estimate, conform noii ediţii a ”Cancer Atlas”.

Noua ediţie a ”Cancer Atlas” a fost prezentată în cadrul summitului internaţional World Cancer Leaders din Nur-Sultan (Astana), Kazakhstan. Potrivit acesteia, obiceiurile nesănătoase, precum fumatul, alimentaţia săracă în substanţe nutritive şi sedentarismul contribuie la riscul de creştere a numărului de cazuri de cancer la nivel mondial.

Cancerul este a doua cauză principală de deces înainte de vârsta de 70 de ani în 91 de ţări.

”Acest lucru este clar. Pur şi simplu trebuie să facem mai multe pentru a ne asigura că toată lumea poate beneficia de progrese în lupta contra cancerului”, a scris Gary Reedy, directorul executiv al ACS, în prefaţa raportului.

Însă, progresul împotriva cancerului ”nu este doar posibil, ci şi realizabil”, a adăugat el într-un comunicat emis de ACS. Potrivit dr. Elisabete Weiderpass, director al IARC, cancerul este o provocare ce ţine de dezvoltarea durabilă.

”Confruntarea cu problema cancerului este o situaţie precedată de abordarea inechităţilor sociale şi economice, stimularea creşterii economice şi accelerarea dezvoltării durabile. Prevenţia este şi ar trebui să fie în continuare prima linie de atac în abordarea provocărilor pe care le prezintă epidemia globală de cancer”, a scris ea în prefaţă.

Consumul de tutun este principala cauză ce poate fi prevenită de deces cauzat de cancer, potrivit atlasului. În 2017, fumatul a provocat 2,3 milioane de decese la nivel mondial, respectiv 24% dintre toate cazurile de deces cauzat de cancer.

Bolile infecţioase reprezintă 15% dintre toate cazurile noi de cancer la nivel mondial, însă proporţia variază considerabil, de la aproximativ 4% în multe ţări cu venituri ridicate până la peste 50% în mai multe state africane subsahariene. Peste 90% dintre cazurile de cancer asociate infecţiilor sunt provocate de Helicobacter pylori, papilomavirusul uman (HPV), virusul hepatitei B şi virusul hepatitei C.

Excesul de greutate şi obezitatea cresc riscul de dezvoltare a 13 tipuri de cancer şi au fost asociate cu 3,6% dintre cazurile noi de cancer la adulţi din întreaga lume în 2012. Numărul cazurilor de cancer asociate cu excesul de greutate/obezitate, dieta nesănătoasă şi sedentarismul se estimează că va creşte în majoritatea zonelor lumii, se arată în atlas.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Consumul de alcool este asociat cu 4,2% la sută dintre decesele din cauza cancerului la nivel mondial, cu diferenţe semnificative de la o ţară la alta. Cancerul de sân este cel mai frecvent tip de cancer la femeile din aproape toate statele, prezent în aproape 1 din 4 cazuri noi de cancer în rândul acestora.

În ceea ce priveşte tumorile cervicale, în cazul în care tendinţele actuale continuă, vor exista aproximativ 44 de milioane de cazuri de cancer de col uterin la nivel mondial în următoarea jumătate de secol.

Anual, aproximativ 270.000 de cazuri de cancer sunt diagnosticate la copii în întreaga lume. În ţările cu venituri ridicate, rata de supravieţuire în primii cinci ani după diagnosticarea cu cancer depăşeşte 80%, însă poate fi de doar 20% în ţările sărace, conform ”Cancer Atlas”. World Cancer Leaders’ Summit 2019 s-a desfăşurat în perioada 15 – 17 octombrie.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:46 // Slider //  Ana Panaguța

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova