Invazia armatei ruse care a devastat Ucraina a trimis unde de șoc puternice în țările baltice, care se tem că ar putea fi următoarele ținte de pe lista statelor pe care Putin vrea să le atace, scrie Insider.

Statele membre NATO de la granița cu Rusia fac acum tot ce pot ca să fie cât mai bine pregătite pentru o eventuală „vizită” neanunțată a soldaților ruși pe teritoriul lor. Estonia, Letonia și Lituania și-au mărit bugetul pentru apărare, iar trupele NATO s-au înmulțit în regiune ca urmare a războiului din Ucraina.

Cu toate acestea, premierii și alți oficiali ai guvernelor celor trei țări au declarat că au în continuare nevoie de garanții de securitate și de mărirea capacității lor de luptă. „Există o nevoie iminentă pentru o prezență NATO mai puternică în regiunea noastră”, a spus pentru Insider ministrul de externe al Estoniei, Urmas Reinsalu. Rusia „reprezintă un pericol existențial în special pentru țările din regiunea noastră, dar, într-un sens mai extins, pentru întreaga Europă”. Statele baltice împart o graniță de peste 800 de kilometri cu Rusia și o altă graniță încă și mai lungă cu Belarus, o țară considerată de mulți analiști din Occident drept un stat marionetă al Moscovei. Lituania are o graniță mică și cu Kaliningrad, micuța exclavă militarizată a Rusiei.

Brigăzile NATO permanente sunt critice pentru apărarea flancului estic

Unii lideri din țările baltice au spus că în ultimă instanță aceștia și-ar dori ca în următorii ani să găzduiască mai multe trupe NATO pe teritoriul lor, inclusiv brigăzi permanente. Aceste forțe ar putea fi critice pentru apărarea statelor baltice până la venirea altor trupe NATO în cazul în care Rusia decide să le atace.

Anul trecut, la summitul de la Madrid, membrii NATO au fost de acord să aloce mai multe trupe pentru apărarea celor trei țări baltice – câte o unitate militară de mărimea unor brigăzi (până la 5.000 de trupe) pentru fiecare dintre ele. După anexarea ilegală a Crimeei în 2014, NATO a trimis pentru „prima dată” trupe pregătite să intre în luptă la granița de est a alianței pentru apărarea Poloniei și a statelor baltice. Lituania a cerut desfășurarea permanentă a unei brigăzi de trupe germane pe teritoriul țării sale, o decizie care, potrivit ministrului lituanian al apărării, Arvydas Anušauskas, ar fi necesară date fiind granițele pe care țara sa le are cu Belarus și Kaliningrad.

Lituania nu se poate baza doar pe trupe care intră în luptă abia după ce se declanșează războiul – are nevoie de forțe militare care ocupă deja poziții pentru apărarea țării.

Armele de care țările baltice au nevoie pentru a se apăra de o invazie rusească

Reinsalu speră că țările baltice vor primi trupe adiționale după summitul NATO din luna iulie a acestui an.

Mai mult, ministrul eston de externe a spus că flancul estic al alianței are nevoie de mai multe sisteme de apărare antiaeriană. Printre armele de care țările baltice spun că au nevoie pentru a se apăra de Rusia se numără sistemele HIMARS, care și-au demonstrat eficiența în Ucraina, dar și arme precum FGM-148 Javelin și FIM-92 Stinger, necesare pentru combaterea tancurilor și a altor vehicule blindate.

Probabilitatea ca Rusia să atace țările baltice rămâne incertă. Cu toată că Rusia întâmpină mari probleme în Ucraina, iar un atac care ar implica alianța NATO și mai mult în conflictul aflat în desfășurare nu poate fi ceva ce Moscova își dorește în acest moment, „nicio țară din lume nu se simte în siguranță lângă un vecin agresiv”, după cum a declarat și premierul Estoniei, Kaja Kallas.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Statele baltice sunt cele mai vulnerabile țări europene – în afară de Ucraina – în fața unui atac rusesc, astfel că obiectivul NATO acum este să facă o eventuală invazie a Rusiei foarte costisitoare pentru armata lui Putin, a spus Jim Townsend, fost asistent-secretar adjunct pentru apărare al institutului Politica Europeană și NATO. Potrivit lui Townsend, strategia NATO a fost să transforme aceste state în niște „porci spinoși” – un termen folosit pentru a descrie măsurile luate pentru apărarea Taiwanului împotriva Chinei.

#NATO #razboi #Rusia

Spitalul Clinic al Ministerului Sănătății de pe strada Gheorghe Cașu va fi transformat într-un centru comprehensiv de reabilitare, parte a unei rețele naționale de recuperare a pacienților, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, joi, 13 august, în cadrul unei vizite la instituție.

„Noi vedem în această instituție un potențial enorm al remodelării, să preia, să fie un centru comprehensiv cu rețeaua națională de reabilitare”, a declarat ministrul pentru Realitatea.md.

Potrivit lui Gasnaș, toate spațiile spitalului vor fi reparate și aduse la standarde europene, iar instituția își va schimba complet misiunea.

„Toată instituția va avea doar o singură misiune, o misiune pentru reabilitare de toate tipurile, pentru că lumea trebuie să înțeleagă că reabilitarea nu este doar fizioprocedură”, a explicat ministrul.

El a subliniat că, în ultimii ani, statul a investit prioritar în componenta acută, terapii intensive și servicii de urgență, însă tratamentul pacienților nu se încheie odată cu depășirea fazei critice.

„Cea mai mare problemă a pacienților este ce fac după, pentru că pacienții supraviețuiesc mai mult acum și au nevoie de continuitatea tratamentului”, a spus Gasnaș.

Potrivit proiectului, la Chișinău va funcționa un centru comprehensiv de reabilitare pentru adulți, în timp ce componenta pediatrică va fi preluată de Centrul de Reabilitare Republican pentru Copii, alături de centre regionale în teritoriu. Proiectul a fost pregătit începând cu 2023–2024, iar pentru componenta de reabilitare au fost alocate 45 de milioane de euro.

„Aici vom reabilita toate etajele și toată instituția va fi remodelată, inclusiv cu toate dispozitivele necesare de ultimă generație, pentru ca pacienții să se recupereze cât mai precoce”, a mai spus ministrul.

Potrivit lui Gasnaș, lucrările de reparație vor începe peste o lună, pe etaje, iar pacienții vor avea acces treptat la secțiile renovate. Remodelarea completă a centrului este planificată să dureze între un an și jumătate și doi ani, timp în care instituția urmează să fie conectată cu rețeaua de centre regionale aflată în construcție.