„Stimați pasageri, din cauza modificărilor de orar și zborurilor anulate, în adresa companiei au fost expediate un număr considerabil de solicitări. Compania aeriană Air Moldova regretă incomodițățile create, dar vă asigură că toate solicitările dumneavoastră sunt în procesare. Vă rugăm să nu dublați solicitările expediate anterior”, scrie compania aeriană miercuri seara, 3 mai curent, după ce anterior a sistat zborurile până pe 15 mai 2023, într-o nouă postare pe contul oficial de Facebook.
„Din cauza suprasolicitării procesarea scrisorilor dvs. durează mai mult timp decât de obicei. În același timp, vă asigurăm că absolut toate solicitările vor avea un răspuns și cazul fiecărui pasager va fi soluționat. Vă mulțumim pentru înțelegere și răbdare”, spune administrația.
Potrivit Air Moldova, pasagerii ai căror zboruri au fost anulate, au primit o notificare despre anulare pe adresa de email, introdusă la procurarea biletului.
„În acest caz pasagerul poate solicita rambursarea integrală al costului biletului, urmând instrucțiunile primite pe adresa email. Pasagerii care nu au primit o notificare despre anularea zborului, pot solicita rambursarea costului biletului conform regulilor tarifului”.
Totodată, compania mai spune că, „odată cu acceptarea de către instanță a cererii de restructurare accelerată, va relua operarea zborurilor și comercializarea biletelor”.

