Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    0%
  • USD
    17.3213
    0%
  • RUB
    0.2071
    0%
  • RON
    3.8106
    0%
  • UAH
    0.3876
    0%

Toate știrile

15 august 2026

FOTO Ion Ceban publică presupuse scurgeri din PAS. Reacția partidului

06 Mai 2023, 10:58
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
06 Mai 2023, 10:58 // Politica //  Realitatea.md

Edilul Capitalie, Ion Ceban, a făcut publice, pe o rețea de socializare, presupuse scurgeri din PAS, iar mai exact ar fi vorba despre planul de organizare pentru Adunarea Națională „Moldova Europeană” din 21 mai. PAS nu a întârziat să vină cu o reacție.

„Pentru reflecție. Vrem CNA, CEC, Procuratura să investigheze și să se pronunțe în acest caz. Rog să ne dați toți imagini și video cum și ce se întâmplă. Rog autoritățile locale sa fie cu ochiul pe oamenii „buni și virgini”. Cei care au avut instrucțiuni știu că am dreptate”, a scris Ion Ceban, atașând la mesaj presupuse scurgeri din PAS.

PAS a reacționat la presupusele scurgeri făcute publice și spune că Ceban „încearcă să distragă atenția de la scandalurile de corupție din Primărie”.

„În încercarea de a distrage atenția de la scandalurile de corupție din Primărie, mai nou, fiind prinși că au furat ajutoare umanitare destinate refugiaților ucraineni, femei si copii, Ceban publică niște capturi de ecran, chipurile de la o ședință tehnică PAS. Din prima zi am declarat că membrii și simpatizanții PAS vor fi în Piața Marii Adunări Naționale pe 21 mai. Mai mult, am decis să alocăm fonduri pentru a promova acest eveniment. Absolut toate cheltuielile partidului pentru acest eveniment, inclusiv subvențiile parțiale pentru transport, sunt alocate în mod legal și vor fi raportate, la fel, conform legii. Viitorul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană și îndemnam pe toată lumea sa fie prezentă pe 21 mai în Piața Marii Adunări Naționale”, se arată în mesajul PAS.

Amintim că, la inițiativa președintei Maia Sandu, la 21 mai, în Piața Marii Adunări Naționale va fi organizată Adunarea „Moldova Europeană”. Evenimentul se dorește a fi un mesaj ferm transmis comunității internaționale privind dorința cetățenilor Republicii Moldova de a fi parte a familiei europene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
15 Aug. 2026, 12:06
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
15 Aug. 2026, 12:06 // Slider //  Daniela Baranovschi

Un cutremur cu magnitudinea 5 a fost resimțit sâmbătă dimineața devreme în sudul Spaniei, cu epicentrul în municipiul Alhendin din provincia Granada, în regiunea Andaluzia, și a provocat mai multe pagube materiale, dar nu și victime, informează EFE, transmite Agerpres.

Seismul s-a produs sâmbătă la ora 1:04 a.m., ora locală (23:00 GMT, vineri), la o adâncime de doi kilometri, potrivit Institutului Național Geografic (IGN).

Guvernul regional din Andaluzia a activat faza de urgență, situația operațională 1, a Planului de Risc Seismic din cauza cutremurului, care a fost resimțit în toate provinciile regiunii, cu excepția orașelor Huelva și Cadiz, și a provocat peste 80 de apeluri către serviciile de urgență.

Autoritățile au sfătuit populația să rămână calmă și să evite să intre și să iasă din clădiri, pe lângă alte măsuri preventive, cum ar fi îndepărtarea de fațade, cornișe, balcoane sau pereți.

Primăria din Granada a raportat că nu au fost înregistrate pagube grave sau probleme structurale extinse, deși se evaluează pagubele localizate, în special în clădirile vulnerabile.

Până în prezent, cutremurul a provocat desprinderi de tencuială, căderi ale unor elemente din fațada unor clădiri sau prăbușirea unor țigle din acoperișuri, precum și alte daune în diferite părți ale zonei metropolitane Granada, cum ar fi Armilla.

În Las Gabias, o clădire care ar fi putut fi avariată a fost evacuată ca măsură de precauție, în timp ce localitatea Huetor Vega a rămas fără curent.

Consiliul Provincial Granada va convoca de urgență comitetul de experți sâmbătă pentru a evalua starea clădirilor afectate de cutremur.

La șase minute după cutremurul cu epicentrul la Alhendin, un cutremur cu magnitudinea de 2,6, cu epicentrul la un kilometru adâncime, a lovit Gojar.

Vineri, alte trei cutremure mai mici au avut loc în aceeași zonă a zonei metropolitane Granada, ceea ce a alarmat și populația.