Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Rușii „dansează” după ce Guțul a învins în Găgăuzia. Sluțki: Va avea dialog cu Moscova, chiar dacă Chișinăul e contra

16 Mai 2023, 10:50
 // Categoria: Politica // Autor:  Victoria Laur
16 Mai 2023, 10:50 // Politica //  Victoria Laur

Găgăuzia va consolida relațiile cu Federația Rusă, după ce Evghenia Guțul a învins la alegerile bașcanului. Declarația aparțile șefului Comisiei Internaționale a Dumei de Stat, Leonid Sluțki.

Conform lui, chiar dacă Chișinăul va fi împortrivă, noua guvernatoare va continua dialogul cu Moscova. Sluțki mai susține că aceste relații vor fi „reciproc avantajoase”.

„Evghenia Guțul este unul dintre cei mai străluciți reprezentanți ai partidului Șor, care pledează pentru dezvoltarea unor relații amicale și reciproc avantajoase ruso-moldovenești. Fără îndoială, odată cu alegerea ei, Găgăuzia își va continua cursul spre un dialog constructiv cu Federația Rusă, în pofida posibilei opoziții a Chișinăului”, afirmă Sluțki.

Anterior, acest a făcut campanie electorală pentru Guțul. Înainte de scrutin, candidata publica un video unde, împreună cu Marina Tauber, discuta cu oficialul rus, încrezători că ea va fi învingătoare la alegeri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Ce treabă are Duma de Stat cu alegerile din Găgăuzia? Sluțki promite sprijin Evgheniei Guțul

Precizăm că, după alegeri, presa rusă scria că Guțul se declară pregătită să deschidă reprezentanța autonomiei în Rusia. MAEIE nu a comentat deocamdată intenția.

TASS: Evghenia Guțul vrea să deschidă reprezentanța Găgăuziei la Moscova

 

 

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!