Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

BANI.MD: Schimbări pe piața imobiliară! Prețurile au început să sară în aer

16 Mai 2023, 14:37
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
16 Mai 2023, 14:37 // Actualitate //  Realitatea.md

Prețurile la apartamente în mun. Chișinău timp de jumătate de an au stagnat la nivelul de 745 Euro/m2, iar în primul trimestru din 2023 au înregistrat o creștere de cel puțin 2,3% ajungând la 766 Euro/m2 de locuință, scrie Bani.md.

„De fapt, noțiunea corectă nu este creștere prețurilor, dar recuperarea lor, deoarece chiar și după o creștere semnificativă din 2021-2022, prețul mediu a unei locuințe în mun. Chișinău, încă nu a atins nivelul anului 2008, când un apartament se vindea cu 900 Euro/m2”, susține economistul Veaceslav Ioniță.

Potrivit economistului, după criza din 2008-2009, prețul apartamentelor în mun. Chișinău au scăzut timp de 10 ani și au stagnat alți doi ani. Recuperarea a început în anul 2021, însă creșterea bruscă de prețuri a speriat cumpărătorii, fapt care evident a provocat o mică pauză pe piața imobiliară.

De fapt, piața imobiliară din Moldova în 2022 a fost afectată de 4 factori majori:

Recuperarea prea bruscă a prețurilor, ceea ce a speriat cumpărătorii și evident era nevoie de o scurtă pauză în cea ce înseamnă creșterea de prețuri.

Războiul din Ucraina la fel a descurajat enorm decizia de procurare a unui apartament

Inflația mare a impus cetățenii să se concentreze pe cheltuielile curente și a descurajat investițiile capitale

„Scumpirea creditelor a fost factorul care a determinat scăderea puternică a tranzacțiilor ipotecare. De fapt, toți acești factori au creat așa numitul fenomen de CERERE AMÂNATĂ. Deoarece persoana care a decis să procure un apartament în 2022, sub influența factorilor de mai sus și-a amânat decizia de procurare. De fapt, el nu s-a dezis de intenția de a procura un apartament, dar a amânat decizia pentru vremuri mai bune. Din acest motiv pentru 2023-2024 anticipăm o creștere semnificativă a tranzacțiilor imobiliare, determinate de cererea obișnuită plus cererea amânată din 2022”, a punctat Ioniță.

Însă în pofida faptului că apartamentele în primul trimestru din 2023 s-au scumpit, ele au devenit mai accesibile pentru populație. Aceasta se explică prin faptul că salariul mediu anual din Moldova calculat în Euro a crescut mult mai rapid decât creșterea prețurilor la apartamente.

Astfel, în primul trimestru din acest an, salariul mediu anual în Moldova a ajuns la 6.555 Euro, ceea ce este cu 1.120 Euro sau 20,5% mai mult decât acum un an.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!