Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

Un preot din România a fost găsit fără suflare într-o baltă

17 Mai 2023, 14:57
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
17 Mai 2023, 14:57 // Actualitate //  Realitatea.md

Corpul neînsuflețit al unui preot din judeţul Arad a fost recuperat de autorităţi dintr-o baltă de pescuit. Oamenii legii din România fac cercetări privind cauzele decesului, informaţii preliminare arătând că pe corp nu există urme de violenţă, transmite Agerpres.

„Poliţiştii Secţiei 5 Rurală Ineu au fost sesizaţi despre un cadavru, găsit într-o baltă de pescuit din localitatea Camna. În urma cercetării la faţa locului, cadavrul a fost identificat în persoana unui bărbat de 54 de ani, din Arad”, a informat miercuri Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

Cadavrul preotului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Arad pentru autopsie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Nu sunt suspiciuni cu privire la săvârşirea vreunei fapte penale”, a mai transmis inspectoratul.

Poliţiştii cred că cel mai probabil a fost vorba de un accident și că preotul ar fi căzut în apă.

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Aradului au precizat pentru AGERPRES că preotul Aurel Jigovan a slujit în ultimii ani la un centru de bătrâni din municipiul Arad, după ce anterior a fost preot la Penitenciarul Arad şi la Parohia Baraţca.

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 09:56
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
04 Nov. 2026, 09:56 // Societate //  Valentina Buza

Poșta Moldovei anunță actualizarea listei destinațiilor disponibile pentru expedierea trimiterilor poștale internaționale. Începând cu 28 octombrie 2026, a fost reluat traficul poștal către șase țări, în timp ce expedierea trimiterilor către Gabon a fost sistată.

Potrivit instituției, serviciile poștale internaționale au fost reluate pentru Australia, Iordania, Irak, Kuweit, Liban și Qatar.

În același timp, Poșta Moldovei a sistat recepționarea tuturor categoriilor de trimiteri poștale către Gabon. Măsura vizează atât expedierile EMS, cât și coletele și trimiterile de corespondență.

Reprezentanții instituției precizează că expedierea trimiterilor către destinațiile disponibile depinde de orarul curselor aeriene și terestre.

Pentru informații suplimentare, clienții pot apela Serviciul Suport Clienți la numărul 022 270-044 sau pot scrie la adresa informații@posta.md.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!