Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

DOC Copiii din Ucraina, deportați în Rusia: Vladimir Zelenski și Ursula von der Leyen au semnat o declarație

01 Iun. 2023, 16:00
 // Categoria: Summit 2023 // Autor:  Realitatea.md
01 Iun. 2023, 16:00 // Summit 2023 //  Realitatea.md

„Deportarea copiilor ucraineni în Rusia trebuie să se încheie acum”, este declarația președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-o postare pe Twitter. Un mesaj similar se regăsește și într-o declarație comună, publicată astăzi pe pagina oficială a Comisiei Europene, semnată de Ursula von der Leyen și președintele ucrainean Vladimir Zelenski, de Ziua Internațională a Copilului.

Cei doi oficiali, potrivit documentului, dau asigurări că președintele rus Vladimir Putin, va fi tras la răspundere pentru fărădelegile comise în acest sens.

„Fiecare copil are dreptul de a fi liber, protejat și ținut în siguranță. Cu toate acestea, războiul de agresiune al Rusiei îi privează pe copiii ucraineni de aceste drepturi. În primul rând, condamnăm vehement deportarea și transferul ilegal de copii ucraineni, adăugând la lista crimelor de război ale Rusiei. Facem apel de urgență Rusiei să oprească imediat aceste deportări, să pună capăt practicii așa-numitelor „adopții accelerate” și să returneze acești copii. Va veni momentul să-i aducem în fața justiției pe autorii acestor crime de război, pentru care Curtea Penală Internațională (CPI) a emis mandate de arestare. Salutăm crearea Centrului internațional pentru urmărirea penală a crimei de agresiune împotriva Ucrainei”, se arată în declarație.

Procurorii din Ucraina au pornit peste 77 de mii de dosare privind crimele de război. Acest număr este provizoriu, spun autoritățile, potrivit cărora este imposibil, deocamdată, de a înregistra crimele comise de ruși în teritoriile ocupate. Procurorii au în vedere și peste 19 mii de cazuri de deportare ilegală a copiilor din Ucraina.

Amintim că atât președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cât și președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, participă azi, 1 iunie, la summitul Comunității Politice Europene (CPE), reuniune ce se desfășoară la Castel MIMI, în localitatea Bulboaca, raionul Anenii Noi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Primul Summit al Comunității Politice Europene a avut loc în anul 2022, la Praga, Cehia, și a întrunit lideri din 44 de țări europene.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 08:47
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 08:47 // Slider //  Valentina Buza

Sediul Primăriei municipiului Chișinău ar fi minat. Despre acest lucru a anunțat primarul general Ion Ceban, într-o postare pe rețelele sociale.

Potrivit edilului, alerta a fost anunțată chiar astăzi, 6 noiembrie, în ziua în care Primăria prezintă raportul de activitate pentru ultimii trei ani.

Am solicitat informații de la Poliția Capitalei. Vom reveni cu detalii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!