Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Ambulanța – tot mai solicitată de moldoveni! Din ce motive ajung pe patul de spital

05 Iun. 2023, 16:33
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
05 Iun. 2023, 16:33 // Societate //  Realitatea.md

Tot mai mulți moldoveni au nevoie, în ultima perioadă, de ajutor medical. Doar în ultima săptămână intervenția ambulanței a fost solicitată pentru 13909 solicitări, inclusiv la 2332 copii. După acordarea asistenței medicale urgente la etapa de prespital 5595 pacienți, printre care 1306 copii au fost transportați la instituțiile medicale spitalicești din țară.

„Ambulanța a fost chemată pentru pacienții cu următoarele urgențe 2912 – cardiovasculare, inclusiv 55 cu sindrom coronarian acut; 1929 – neurologice, printre care 188 cu accidente cerebrale vasculare; 1693 – respiratorii, inclusiv 877 infecții respiratorii virale acute și 1564 – traumatologice, inclusiv la 432 copii”.

Totodată, echipele AMU au fost solicitate pentru 80 persoane, care au suferit în urma accidentelor rutiere produse pe traseele țării. După acordarea asistenței medicale urgente prespitalicești 73 pacienți, inclusiv 33 copii au fost transportați la spital pentru tratament corespunzător.

În aceeași perioadă, la dispecerat au fost înregistrate 95 solicitări pe motivul urgențelor generate de agenții fizici, chimici și de mediu, dintre care dintre care 67 persoane cu mușcături de animale sau înțepături de insecte, 24 cu combustii și 2 insolații.

Alte 3 persoane au manifestat reacții alergice acute de la înțepăturile de albini.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 15:20
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
02 Nov. 2026, 15:20 // Slider //  Valentina Buza

Regele Charles a rămas fără umbrelă în timpul unei ploi torențiale care a început brusc chiar când se desfășura o ceremonie militară în Antigua. Regele Camilla a primit rapid o umbrelă, dar el nu, moment în care a mimat că ține una și a făcut o glumă.

Când a început brusc aversa, la evenimentul organizat cu ocazia împlinirii a 45 de ani de la independența statului Antigua, regele a ridicat mâinile și a întrebat: „Unde e umbrela?”.

Regele și regina stăteau pe un podium pe stadionul de crichet Sir Vivian Richards, în timp ce se intonau imnurile naționale, când a început ploaia. Regina Camilla a primit rapid umbrela ei transparentă, în formă de cupolă, și s-a grăbit spre tribuna rezervată familiei regale. Ulterior, a luat și ea întâmplarea în glumă, făcând haz de felul în care îi arăta părul după ploaie.

Regele a părut să mimeze că ține o umbrelă și i-a întrebat de mai multe ori pe membrii suitei sale: „Unde e umbrela?”. Într-un final, aghiotantul său, maiorul Ben Rigby, a găsit una și i-a întins-o.

Regele a străbătut apoi stadionul de la un capăt la altul, trecând în revistă trupele aliniate, sub o ploaie puternică și continuă. După aceea, a stat în picioare în timp ce sute de tineri în uniforme de cadeți, cercetași și asistente medicale au defilat prin fața sa, salutându-l.

Ulterior s-a explicat că umbrela a ajuns cu întârziere la rege pentru că, potrivit obiceiului din Antigua, toată lumea trebuie să stea nemișcată și în tăcere în timpul imnului național.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Când regele s-a întors pe gazon după ce a trecut în revistă trupele, mulțimea l-a aclamat, iar el a răspuns cu un salut cu mâna.

Ploaia s-a oprit la fel de repede cum a început. A durat în jur de cinci minute, iar festivitățile au putut continua. Mai târziu, regele i-a spus premierului din Antigua: „Cred că e pe cale să crească năsturel pe costumul meu”.

După ceremonia de închidere a paradei, regele și regina s-au întâlnit cu patru legende ale crichetului din Indiile de Vest, respectiv Sir Viv Richards, Sir Richie Richardson, Sir Andy Roberts și Sir Curtly Ambrose.

Chiar înainte de întâlnire, într-o sală în care se afla portretul lui Richards, regina s-a întors spre un jurnalist și a râs, arătând spre rochia udă și părul ciufulit. „Am renunțat”, a spus ea râzând și ridicând din umeri.

Regele a avut apoi întrevederi cu premierul statului Antigua, Gaston Browne, și cu guvernatorul general, Sir Rodney Williams.