Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Presa română: Doi șoferi din Republica Moldova, neatenți la trafic, au intrat într-un autotren oprit la Valea Putnei

11 Iun. 2023, 10:49
 // Categoria: Societate // Autor:  Elena Putregai
11 Iun. 2023, 10:49 // Societate //  Elena Putregai

Victimele accidentului produs vineri seară pe DN 17, în satul Valea Putnei, comuna Pojorâta, sunt cetățeni din Republica Moldova care se aflau în două autoturisme. Cinci dintre răniți au ajuns la spital, trei dintre ei fiind copii. Trei dintre răniți au fost transferați ulterior la Spital Județean Suceava, o situație mai complicată fiind cu o persoană de sex feminin care era suspectă de fractură de bază de craniu, scrie presa română.

Inițial, la 112 s-a anunțat că sunt victime multiple implicate în accident astfel că la locul accidentului au fost direcționate 8 ambulanțe, șase de la SAJ Suceava și două SMURD. Din fericire, echipajele medicale ajunse la locul accidentului au constatat că toate persoanele implicate sunt conștiente și cooperante.

Asta deși cel puțin unul dintre autoturisme se lovise puternic de un autotren.

Cu privire la cauza producerii accidentului, din cercetările poliției rezultă că, în jurul orei 21.50, un șofer în vârstă de 42 de ani, cetățean moldovean, care conducea un Audi, pe direcția dinspre Valea Putnei spre Câmpulung Moldovenesc, nu a adaptat viteza și nu a fost atent la trafic, intrând in coliziune cu vehiculul greu din față, marca DAF, care era oprit pe banda de circulație din cauza unor defecțiuni la cutia de viteze.

Un al doilea șofer din Republica Moldova, care venea din spate cu un BMW, nu a oprit nici el la timp și a intrat în autoturismul din față și în vehiculul greu.

Toți șoferii implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, nefiind băuți.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 07:22
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 07:22 // Societate //  Valentina Buza

Pedagogii debutanți din instituțiile de învățământ din Chișinău s-au reunit joi, 5 noiembrie, în cadrul celei de-a VII-a ediții a Forumului cadrelor didactice debutante, cu genericul „Pedagogia inspiră”. Evenimentul, organizat de Direcția generală educație, tineret și sport, le-a oferit tinerilor profesori ocazia să împărtășească experiențe, să discute despre provocările începutului de carieră și să găsească soluții pentru o mai bună integrare în sistemul educațional, transmite IPN.

Șeful adjunct al Direcției educație, Andrei Pavaloi, le-a mulțumit tinerilor pentru că au ales să îmbrățișeze profesia de pedagog, în pofida provocărilor existente. Oficialul a recunoscut că există probleme care depășesc posibilitățile autorităților municipale, inclusiv cele ce țin de salarizare, însă i-a îndemnat să nu renunțe la vocația de pedagog.

Viceprimarul capitalei, Victor Pruteanu, a subliniat că învățământul reprezintă un pilon al societății, iar alegerea profesiei de profesor presupune curaj, în condițiile în care cadrele didactice nu sunt remunerate pe măsura muncii depuse. El a menționat că administrația municipală a pus constant accent pe dezvoltarea domeniului educațional, dar mai sunt multe lucruri care încă urmează să fie realizate.

Prezentă la eveniment, deputata Angela Cutasevici a menționat că forumul a devenit o tradiție care oferă posibilitatea împărtășirii experienței, promovării bunelor practici și cunoașterii tinerilor pedagogi. Ea a amintit că a pășit în profesia didactică acum 35 de ani și a subliniat importanța fiecărei etape în devenirea profesională.

„35 de ani – mult, puțin? Dar să știți că fiecare an, fiecare treaptă în devenirea profesională sunt acele trăiri care ne definesc ca oameni”, a menționat deputata.

Forumul cadrelor didactice debutante a ajuns la cea de-a VII-a ediție și este organizat de Primăria municipiului Chișinău, Direcția generală educație, tineret și sport, în parteneriat cu Centrul Sindical Ramural Teritorial Chișinău din Domeniul Educației și Științei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!