Curs valutar
  • EUR
    20.0508
    0.3217%
  • USD
    17.1338
    0.2667%
  • RUB
    0.2066
    0.7744%
  • RON
    3.8136
    0.2255%
  • UAH
    0.3835
    0.1043%

Toate știrile

24 august 2026

Ziua Mondială a Refugiatului. Municipiul Chișinău a devenit a doua casă pentru mii de refugiați ucraineni

20 Iun. 2023, 20:50
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
20 Iun. 2023, 20:50 // Actualitate //  Realitatea.md

Republica Moldova marchează astăzi, 20 iunie, Ziua Mondială a Refugiatului, instituită oficial prin rezoluția ONU din 2001. Anual, la 20 iunie este celebrat curajul și puterea milioanelor de oameni care au fost nevoiți să-și părăsească locuințele din zone de conflict.

În acest context, Primăria Municipiului Chișinău prezintă date statistice cu privire la cetățenii ucraineni care au fugit din calea războiului și pentru care Chișinăul a devenit a doua casă.

„16 mii de refugiați ucraineni au fost cazați în centrele municipale de plasament. Aproape 80 de mii de pachete cu ajutoare umanitare (produse alimentare și de igienă) au fost distribuite cetățenilor din Ucraina. La fel, de la începutul războiului, 65 de copii ucraineni s-au născut în maternitățile municipale, iar medicii noștri au oferit asistență medicală gratuită pentru 15.183 refugiați din Ucraina (inclusiv copii – 8295, gravide – 462)”, anunță municipalitatea.

Mai mult, peste 1 500 de elevi refugiați au fost înscriși în școlile din municipiul Chișinău, iar peste 800 de copii ucraineni au fost înscriși în grădinițele din municipiul Chișinău. Alți peste 800 de copii ucraineni sunt încadrați în centrele comunitare pentru copii și tineri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Războiul din Ucraina, care a început în data de 24 februarie 2022, a ucis mii de oameni, a forţat milioane de oameni să îşi părăsească locuinţele și a redus oraşe întregi la ruine. Atât Rusia, cât şi Ucraina au suferit pierderi militare semnificative, deşi niciuna dintre părţi nu publică cifrele.

Realitatea Live

24 Aug. 2026, 19:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
24 Aug. 2026, 19:42 // Slider //  Ana Panaguța

Traficul rutier va fi suspendat parțial pe strada Cetatea Albă din Chișinău, în perioada 24 august – 22 septembrie 2026. Restricțiile vor fi aplicate pe tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor.

Potrivit Primăriei municipiului Chișinău, măsura este necesară pentru efectuarea lucrărilor de înlocuire a rețelelor de apeduct care alimentează consumatorii de pe strada Cetatea Albă.

Antreprenorul responsabil de lucrări va instala indicatoarele rutiere și îngrădirile necesare pentru organizarea și securizarea zonei de intervenție.

Autoritățile municipale le recomandă șoferilor să respecte indicatoarele și indicațiile agenților de circulație, să manifeste răbdare și să circule cu prudență în zona afectată de restricții.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!